ICCJ. Decizia nr. 1327/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1327/2006
Dosar nr. 4119/2005
nr. 30759/1/2005
Şedinţa publică din 18 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, sub nr. 264 din 15 iunie 2005, reclamanta B.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov, anularea hotărârii acesteia nr. 4204 din 23 mai 2005 şi obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus la dosar, în copie, mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, acte de stare civilă, precum şi declaraţiile unor martori, din care rezultă că s-a născut la data de 19 ianuarie 1930, în localitatea Braşov, de unde, împreună cu familia, după adoptarea Dictatului de la Viena, a fost nevoită să se refugieze în localitatea Sfântu Gheorghe.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, arătând că reclamanta nu se încadrează în prevederile Legii nr. 189/2000, întrucât nu a făcut dovada persecuţiei etnice la care ar fi fost supusă.
Prin sentinţa civilă nr. 123/F din 18 octombrie 2005, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea şi a anulat hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000 şi să-i acorde drepturile compensatorii prevăzute de lege, precum şi suma de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a avut domiciliul stabil în Braşov, până în anul 1940, când din motive etnice, consecinţă a evenimentelor care au urmat „Dictatului de la Viena", împreună cu familia sa, a fost nevoită să părăsească localitatea de domiciliu, refugiindu-se în localitatea Sf’ântu Gheorghe.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 şi ale art.3041 C. proc. civ., pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, faţă de împrejurarea că reclamanta nu a făcut dovada persecuţiei etnice cu acte oficiale şi nici cu declaraţiile martorilor, care nu menţionează motivele refugiului şi sunt contradictorii sub aspectul datei schimbării domiciliului.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Într-adevăr, potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, în conformitate cu art. 4 alin. (2) din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, în lipsa actelor oficiale, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face prin declaraţie cu martori.
În lipsa unor acte oficiale, pentru dovedirea împrejurărilor invocate în susţinerea acţiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei, declaraţiile notariale ale mai multor martori.
Referindu-se la mărturie, ca mijloc de probă în procesul civil, art. 192 C. proc. civ. stabileşte că înainte ca martorul să declare ceea ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările ce constituie obiectul probei, un minimum de aspecte se impun a fi precizate, tocmai pentru a da posibilitatea judecătorului să aprecieze în ce măsură mărturia depusă reflectă realitatea. De asemenea, potrivit art. 196 din acelaşi cod, mărturia este individuală, neputând fi dată o declaraţie comună a mai multor martori. Aceste reguli prevăzute de Codul de procedură civilă, trebuie considerat că se aplică tuturor declaraţiilor de martori, indiferent dacă acestea sunt judiciare sau extrajudiciare, ca în speţa de faţă, întrucât nerespectarea lor face imposibilă operaţiunea de apreciere a mărturiilor.
Or, analizând declaraţiile extrajudiciare ale martorilor, depuse la dosarul cauzei, reiese că nici unul din aspectele prevăzute de art. 192 C. proc. civ., cu excepţia identităţii şi vârstei martorilor, nu au fost lămurite în prealabil. În acelaşi timp, nici condiţia ca mărturia să fie individuală nu este respectată în cauză, toate declaraţiile martorilor fiind colective.
În ceea ce priveşte declaraţiile date nemijlocit, în faţa instanţei de fond, de către martorii P.A. şi M.A., se constată că acestea, fără a aduce lămuriri sub aspectul motivelor schimbării domiciliului reclamantei, sunt chiar contradictorii cu privire la data presupusului refugiu. Astfel, în timp ce primul martor declară că refugiul a avut loc în toamna anului 1940, cel de-al doilea menţionează ca dată a părăsirii localităţii de domiciliu, luna septembrie a anului 1944.
Aşa fiind, cum reclamanta nu a făcut proba, cu vreun act oficial sau un alt document, că ar fi fost refugiată şi că acest lucru s-ar fi datorat unor persecuţii din motive etnice şi nici declaraţiile martorilor nu atestă acest lucru, simpla schimbare a localităţii de domiciliu, în lipsa condiţiei legale referitoare la persecuţia din motive etnice, neputând fi considerată refugiu, în sensul prevederilor OG nr. 105/1999, în mod greşit instanţa de fond a recunoscut reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor acestui act normativ, acordându-i drepturile compensatorii corespunzătoare.
Procedând astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, motiv pentru care sentinţa atacată va fi casată şi, pe fond, va fi respinsă acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov împotriva sentinţei civile nr. 123/F din 18 octombrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi, în fond, respinge, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei B.P.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1326/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1340/2006. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
