ICCJ. Decizia nr. 1349/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1349/2006
Dosar nr. 4054/2005
nr. 30019/1/2005
Şedinţa publică din 19 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 18 iulie 2005, reclamantul K.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16393 din 24 februarie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste printr-o nouă hotărâre, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivare, reclamantul a arătat că, în mod eronat, prin actul contestat, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor compensatorii prevăzute de actul normativ indicat, deşi a dovedit că, în luna septembrie 1940, împreună cu familia, a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiilor exercitate, din motive etnice, de către legionari şi jandarmi împotriva populaţiei maghiare din teritoriul românesc.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 606 din 4 octombrie 2005, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că, în raport cu probele administrate, din care rezultă că refugiul a avut loc în septembrie 1940, nu se poate concluziona că persecuţia etnică a fost cea care a determinat schimbarea de domiciliu a reclamantului, întrucât acesta s-a refugiat dintr-o localitate aflată sub administraţia Statului Român.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea acestei hotărâri judecătoreşti şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru rezolvarea corectă a fondului.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că pentru verificarea susţinerilor reclamantului, instanţa trebuia să dispună audierea nemijlocită martorilor pe a căror declaraţii autentice s-a fondat acţiunea.
Recursul este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depăşească obiectul litigiului.
În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către intimatul-reclamant nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, declaraţiile autentice ale martorilor, administrate în cauză, nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost completată şi modificată, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidenţa prevederilor legale mai sus citate şi pentru a vedea astfel, dacă intimatul-reclamant este îndreptăţit la acordarea drepturilor compensatorii, trebuiau determinate fără echivoc, cauza, împrejurările, precum şi localitatea în care acesta, împreună cu familia, şi-a schimbat domiciliul.
În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, pentru suplimentarea probatoriului prin orice mijloc de dovadă permis de lege şi prin audierea nemijlocită a martorilor în sensul specificat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 606 din 4 octombrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1346/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1351/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
