ICCJ. Decizia nr. 1351/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1351/2006
Dosar nr. 4061/2005
nr. 30123/1/2005
Şedinţa publică din 19 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 septembrie 2005, F.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16226 din 23 februarie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivare, reclamanta a arătat că este îndreptăţită la acordarea compensaţiilor prevăzute de actul normativ indicat, întrucât în luna septembrie 1940, împreună cu familia, a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, Vlaha, judeţul Cluj, ca urmare a persecuţiilor exercitate, din motive etnice, de către legionari şi jandarmi, împotriva populaţiei maghiare din teritoriul românesc.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 675/2005 din 20 octombrie 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să-i ateste reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 25 august 1942 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, având în vedere că s-a dovedit situaţia de refugiat a reclamantei care, potrivit probaţiunii testimoniale, a suferit persecuţii pe considerente etnice, datorită cărora a fost nevoită să se refugieze din Vlaha, în Cluj Napoca.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând modificarea acestei hotărâri, în sensul respingerii acţiunii, ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că schimbarea domiciliului intimatei şi al familiei sale dintr-o localitate aflată sub administraţie românească, într-o localitate aflată sub dominaţie străină, nu poate fi considerată o modalitate de persecuţie etnică în accepţiunea Legii nr. 189/2000 şi a HG nr. 127/2002, instanţa admiţând acţiunea fără nici un temei legal.
Recursul se va admite, în sensul şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ., „judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor, orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone toate dovezile pe care le consideră folositoare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depăşească obiectul litigiului.
În ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate de către intimata-reclamantă nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, declaraţiile autentice ale martorilor, administrate în cauză, nefiind pe deplin convingătoare privind faptul generator de drepturi în litigiu.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată" în altă localitate conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine incidenţa prevederilor legale mai sus citate şi pentru a vedea astfel, dacă intimata-reclamantă este îndreptăţită la acordarea drepturilor compensatorii, trebuiau determinate, fără echivoc, cauza, perioada şi împrejurările schimbării domiciliului.
Aceasta, având în vedere că intimata susţine în acţiune că refugiul a început în luna septembrie 1940, în timp ce martorii arată că familia s-a refugiat în cursul lunii august a anului 1942 şi ţinând cont de faptul că mutarea s-a făcut dintr-un teritoriu aflat sub administraţia Statului român, într-un teritoriu ocupat şi că martorii nu au indicat nici o persecuţie concretă.
În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 313 teza I C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, pentru suplimentarea probatoriului prin orice mijloc de dovadă permis de lege şi prin audierea nemijlocită a martorilor, în sensul specificat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei nr. 675 din 20 octombrie 2005 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1349/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1368/2006. Contencios → |
|---|
