ICCJ. Decizia nr. 1370/2006. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1370/2006
Dosar nr. 3636/2003
nr. 13062/1/2003
Şedinţa publică din 19 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 21 martie 2003, reclamanta SC A.P. SRL a solicitat anularea deciziei nr. 44 din 26 februarie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice şi a procesului-verbal nr. 1117 din 14 iulie 1999, întocmit de Garda Financiară Centrală şi restituirea sumei de 2.246.255.181 lei, reţinută prin poprire şi a sumei de 1.794.407.895 lei, reprezentând dobânda comercială.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că a fost obligată să plătească suma de 1.732.850.215 lei, cu titlu de accize, suma de 1.154.687.993 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente accizelor, suma de 513.404.966 lei cu titlu de T.V.A. şi suma de 342.342.870 lei, cu titlu de majorări de întârziere aferente T.V.A.
Reclamanta consideră că este scutită de plata accizelor, conform prevederilor art. 21 din OUG nr. 82/1997, întrucât a exportat direct produsele, contrar punctului de vedere al organelor financiare, care interpretează greşit art. 17C lit. a) din OG nr. 3/1992.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 819 din 4 iunie 2003, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, reclamanta SC A.P. SRL, susţinând, în esenţă, că privitor, la accize, a interpretat greşit prevederile art. 21 şi 22 din OUG nr. 87/1997, care se aplică numai agenţilor economici comisionari. Referitor la T.V.A. aferent exportului, recurenta-reclamantă arată că potrivit dispoziţiilor OG nr. 3/1992 şi HG nr. 512/1998 i se aplică cota zero de T.V.A.
Recursul este fondat, pentru următoarele considerente;
Potrivit dispoziţiilor art. 21 lit. a) din OUG nr. 82/1997, „sunt scutite de plata accizelor, produsele exportate direct sau prin agenţii economiei care îşi desfăşoară activitatea pe bază de comision. În cazul în care agenţii economici care efectuează operaţiuni de export, cumpără de la producătorii interni, produse supuse accizelor, aceştia pot solicita în termen de 3 luni de la data efectuării exportului, organelor fiscale teritoriale, pe baza documentelor justificative, restituirea accizelor aferente produselor finite exportate".
Art. 22 al ordonanţei precizează că: „Pentru produsele prevăzute la art. 21 lit. a), b) şi g), scutirea se acordă prin restituirea accizelor plătite la achiziţionarea acestora, pe baza documentelor justificative".
În conformitate cu aceste dispoziţii legale, rezultă că numai agenţilor comisionari li se aplică procedura restituirii accizelor, precum şi obligaţia existenţei unor documente justificative ale exportului.
Întrucât recurenta-reclamantă are calitatea de producător exportator, exportul nerealizându-se efectiv de ea, ci de comisionari specializaţi, nu i se aplică procedura iniţială a achitării şi apoi a restituirii accizelor, fiind scutită încă de la început de plata acestora.
Numai agenţilor comisionari exportatori li se impune obligaţia prezentării unor documente justificative privind achiziţionarea mărfurilor exportate.
Distincţia privind situaţia producătorilor exportatori şi a comisionarilor exportatori rezultă şi din dispoziţiile art. 14 din Normele metodologice pentru tehnica de calcul şi formularistica necesară pentru accize şi taxe aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 95/1998, care menţionează:
- lit. a) alin. (1) „Pentru produsele supuse accizelor cumpărate de la producătorii interni şi revândute la export de către agenţii economici autorizaţi să efectueze astfel de operaţiuni, facturarea se va face la preţuri cu accize, iar valoarea accizelor se va evidenţia obligatoriu şi distinct în factură";
- lit. a) alin. (3) „Exportatorii, pe baza cererii tip din Anexa nr. 6 la prezentele norme şi a documentelor justificative care să ateste exportul, pot cere organelor fiscale teritoriale, restituirea accizelor".
Coroborând aceste dispoziţii legale, cu Anexa nr. 6 a Normelor care la rubrica „D prevede numărul şi data documentelor de cumpărare", rezultă cu certitudine că documentele justificative ale exportului sunt prevăzute numai pentru agenţii economici comisionari, întrucât aceştia sunt singurii care achiziţionează produse în vederea exportului, nu şi pentru producători şi exportatori. În consecinţă, obligativitatea existenţei unor documente justificative ale exportului este prevăzută de art. 14 din Normele metodologice, şi nu de art. 22 din OUG nr. 82/1997, aşa cum opinează instanţa de fond.
Referitor la T.V.A. aferent exportului, instanţa de fond consideră că se aplică cota zero de T.V.A., numai dacă produsul este transportat în afara teritoriului ţării.
Această condiţie nu este impusă de dispoziţiile legale în materie, care menţionează că această cotă se aplică exporturilor de produse.
În acest sens sunt dispoziţiile art.17C lit. a) din OG nr. 3/1992, care menţionează că se aplică cota zero, pentru exportul de bunuri şi prestările de servicii legate direct de exportul bunurilor, efectuate de agenţii economici cu sediul în România.
Normele metodologice ale acestui text legal, adoptate prin HG nr. 512/1998, precizează că „se consideră export, livrările de bunuri efectuate de agenţii economici cu sediul în România, către beneficiari cu sediul în străinătate şi care sunt transferate în afara teritoriului ţării, cu îndeplinirea formalităţilor vamale".
Din interpretarea acestor texte, rezultă că aplicarea cotei zero T.V.A. este condiţionată de trecerea graniţei, numai pentru transportatori, întrucât aceştia au obligaţia îndeplinirii formalităţilor vamale.
Potrivit contractelor încheiate de recurenta-reclamantă, cu beneficiarii străini ai produselor sale, exportul s-a făcut cu clauza „FOB Bucureşti", ceea ce presupune că din momentul părăsirii sediului său, răspunderea pentru produsele exportate aparţin transportatorilor şi beneficiarilor externi. În aceste condiţii, nu poate fi răspunzătoare recurenta-reclamantă, pentru faptele altor persoane care nu au realizat efectiv exportul şi care, de altfel, au fost şi cercetate penal pentru aceste fapte.
Înlăturarea obligaţiei recurentei-reclamante de la plata accizelor T.V.A. - ului şi majorărilor aferente se impune, şi pentru că aceste obligaţii încalcă principiul îmbogăţirii fără justă cauză, în condiţiile în care Ministerul Finanţelor Publice s-a constituit parte civilă în cauza penală care a avut ca obiect cercetarea faptelor de export, constituire ce se referă tocmai la accizele, T.V.A.-ul şi majorările ce i se impută recurentei-reclamante (sentinţa penală nr. 683 din 20 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 930/A din 7 decembrie 2004, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală).
Instanţa de judecată stabileşte vinovăţia inculpaţilor în producerea prejudiciului înregistrat la bugetul de stat, prin neplata accizelor şi T.V.A. - ului aferent comercializării alcoolului la intern, vinovăţie ce este materializată prin obligarea acestora, în solidar, la plata obligaţiilor bugetare şi a majorărilor de întârziere aferente.
Având în vedere cele mai sus expuse, se va admite recursul declarat de reclamantă, se va modifica sentinţa atacată, în sensul admiterii acţiunii. Se vor anula actele administrative atacate şi vor fi obligaţi pârâţii să-i restituie reclamantei, suma achitată, ca urmare a executării silite prin poprire a procesului-verbal. Pârâţii vor fi obligaţi şi la plata dobânzii legale de la data formulării contestaţiei şi până la executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de SC A.P. SRL împotriva sentinţei civile nr. 819 din 4 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea formulată de reclamanta SC A.P. SRL.
Anulează procesul-verbal nr. 11107 din 7 iulie 1999, întocmit de Garda Financiară Centrală.
Anulează Decizia nr. 44 din 26 februarie 2003, emisă de Ministerul Finanţelor Publice.
Obligă pârâtele să-i restituie reclamantei, suma de 2.246.255.181 lei, achitată ca urmare a executării silite prin poprire a procesului-verbal.
Obligă pârâtele să-i plătească reclamantei, dobânda legală, cu începere de la 7 decembrie 2002, data formulării contestaţiei şi până la executare.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1368/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1372/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
