ICCJ. Decizia nr. 1409/2006. Contencios. Anulare decizie preşedinte Consiliul Concurenţei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1409/2006
Dosar nr. 2257/2005
nr. 9410/1/2005
Şedinţa publică din 20 aprilie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 15 noiembrie 2004, reclamanta SC C.L. SA a chemat în judecată Consiliul Concurenţei, solicitând anularea deciziei nr. 270 din 29 septembrie 2004, emisă de pârât, suspendarea executării acestei decizii, exonerarea reclamantei de la plata amenzii aplicată prin decizie, iar în subsidiar, micşorarea cuantumului amenzii, până la limita minimă prevăzută de lege.
În motivarea acţiunii s-a arătat, în esenţă, că măsura de a i se aplica sancţiunea contravenţională de amendare, cu suma de 2.100.589.000 lei, pentru pretinsa încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, ca urmare a săvârşirii faptei prevăzută de art. 56 alin. (1) din această lege, este netemeinică şi nelegală, deoarece documentul din 30 martie 2004, intitulat „minută", a fost întocmit de Ministerul Finanţelor Publice, în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii celor 8 societăţi emitente de tichete de masă, care au făcut propuneri privind perfecţionarea cadrului legislativ în acest domeniu.
Mai arată că prin acest document s-a stabilit un comision de minimum 2%, ce urma să fie practicat în relaţiile contractuale cu angajatorii, Direcţia de Inspecţie Fiscală din cadrul Ministerului Finanţelor Publice fiind abilitată să verifice respectarea celor hotărâte, iar în cazul în care nu se respectă înţelegerea, să se facă aplicarea sancţiunii prevăzută de pct. 9 din Anexa nr. 2 a Ordinului ministrului finanţelor publice nr. 140/1999.
Menţionează că dispoziţiile minutei nu reprezintă voinţa sa, pentru că a propus ca Ministerul Finanţelor Publice să stabilească criteriile de calculare a costului de imprimare a tichetelor de masă şi nu şi-a exprimat în nici un mod acordul cu privire la propunerea stabilirii unui comision minim.
Susţine că nu a avut nici un moment intenţia de a încălca prevederile Legii concurenţei, prezenţa reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice creând o aparenţă de legalitate şi că există o disproporţie evidentă între cele 3 societăţi care au propus comisionul de 2% şi celelalte 5 societăţi, ca şi între cuantumul amenzii ce i s-a aplicat şi cifra sa de afaceri, de numai 49.578.673 lei în anul 2003, în ce priveşte emiterea tichetelor de masă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 836 din 28 aprilie 2005, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând că reclamanta nu are un drept recunoscut de lege, vătămat, aceasta semnând minuta din 30 martie 2004, care reprezintă o înţelegere anticoncurenţială, iar înţelegerea reprezintă contravenţie, indiferent dacă a fost săvârşită cu intenţie sau din culpă, ori dacă s-a produs sau nu o pagubă.
Reţine şi că nu reprezintă o cauză exoneratoare de răspundere pentru reclamantă, participarea Ministerului Finanţelor Publice la întocmirea minutei şi că la individualizarea sancţiunii s-a ţinut cont de Ordinul din 10 mai 2004, al Consiliului Concurenţei, de rolul pasiv şi limitat al reclamantei, dar şi de stabilirea unei amenzi în raport cu cifra totală de afaceri a societăţii pe anul anterior comiterii contravenţiei.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Susţine că actul în baza căruia a fost sancţionată, este un act administrativ, deoarece emană de la o autoritate a statului şi are un caracter obligatoriu, lipsind autonomia de voinţă a reclamantei.
Consideră că lipseşte intenţia sa în încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, a concurenţei, deoarece prezenţa unor reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, la întocmirea actului, a creat o aparenţă de legalitate, iar reclamanta a adoptat o poziţie neutră şi a lăsat la latitudinea Ministerului Finanţelor Publice, modalitatea de stabilire a criteriilor de calculare a costului de imprimare a tichetelor de masă.
Menţionează că nu s-au avut în vedere criteriile de individualizare a sancţiunii şi circumstanţele atenuante, deoarece s-a aplicat o sancţiune disproporţionat de mare faţă de rolul său pasiv şi limitativ în săvârşirea faptei, de netranspunerea în practică a acordurilor încheiate, de colaborarea efectivă în cadrul procedurii declanşate de Consiliul Concurenţei, de capacitatea sa economică, de influenţa pe piaţă şi de faptul că în anul 2003 a avut o cifră de afaceri, în ce priveşte emiterea tichetelor de masă, de numai 49.578.673 lei.
Analizând motivele de recurs invocate de recurentă, Înalta Curte retine următoarele:
Prin Ordinul nr. 92 din 20 aprilie 2004, al Preşedintelui Consiliului Concurenţei, emis în baza unor informaţii, s-a dispus declanşarea unei investigaţii cu privire la o eventuală încălcare a prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, a concurenţei, de către cele 8 societăţi emitente de tichete de masă, printr-o posibilă înţelegere asupra stabilirii unui nivel minim al comisionului care urma să fie solicitat de la angajatori.
Investigaţia s-a finalizat prin raportul înregistrat sub nr. 2741 din 18 august 2004, la Consiliul Concurenţei, în baza căruia s-a emis Decizia nr. 270 din 29 septembrie 2004, a Plenului Consiliului Concurenţei, prin care a fost declarată nulă înţelegerea intervenită între cele 8 societăţi semnatare ale „minutei" din 30 martie 2004, în baza prevederilor art. 54 din Legea nr. 21/1996 şi i s-a aplicat recurentei, o sancţiune contravenţională, cu amendă în cuantum de 2.100.589.000 lei, pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 56 alin. (1) lit. a), prin încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din aceeaşi lege.
De asemenea, s-a recomandat Ministerului Finanţelor Publice şi Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale să adopte măsuri care să faciliteze dezvoltarea pieţei şi a concurentei, în sensul analizării posibilităţii renunţării la prevederile ce stabilesc modalitatea de alocare a cotelor de utilizatori de tichete de masă, societăţilor emitente.
În decizie, se reţine, în esenţă, că societăţile care au semnat „minuta" din 30 martie 2004, au convenit stabilirea unui comision minim de 2% din valoarea tichetelor de masă, în relaţiile contractuale cu angajatorii, urmărindu-se, astfel, restricţionarea concurenţei, prin reducerea rivalităţilor dintre părţile semnatare ale minutei.
Plenul Consiliului Concurenţei a reţinut existenţa, în ce o priveşte pe recurentă, atât a unor circumstanţe agravante, cât şi a unor circumstanţe atenuante, aplicându-i o amendă spre minimul prevăzut de lege.
S-a reţinut corect de către autoritatea de concurenţă, cât şi de către prima instanţă, că fapta comisă de recurentă se încadrează în prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, deoarece aceasta a participat la realizarea unei înţelegeri anticoncurenţiale, având ca scop stabilirea unui tarif minim de 2%, în relaţiile contractuale cu angajatorii.
Recurenta nu contestă participarea sa la mai multe întruniri ale reprezentanţilor societăţilor emitente de tichete de masă, care aveau ca scop stoparea practicii unora dintre aceste societăţi de a stabili comisioane sub costurile reale de realizare a tichetelor de masă şi pentru elaborarea unui document comun cu propuneri de modificare a legislaţiei privitoare la tichetele de masă, dar consideră că aceste întâlniri au avut loc la recomandarea Ministerului Finanţelor Publice.
Însă, trebuie avut în vedere că iniţiativa unor astfel de întâlniri a aparţinut unora dintre societăţile emitente de tichete de masă, care erau nemulţumite de faptul că o parte dintre aceste societăţi practicau comisioane foarte mici, sub costul de producere tichetelor, realizând, astfel, o concurenţă neloială.
Ministerul Finanţelor Publice, prin Comisia de autorizare a funcţionării societăţilor emitente de tichete de masă, a intervenit ulterior, prin organizarea la sediul său, a unor întruniri comune a reprezentanţilor comisiei, cu reprezentanţi ai celor 8 societăţi, ajungându-se în final la încheierea „minutei" din 30 martie 2004.
Dar, anterior încheierii „minutei", societăţile emitente de tichete de masă au întocmit o notă cu propuneri referitoare la sistemul cotelor, condiţiile de plată pentru clienţi şi costul tipizării tichetelor de masă, recurenta fiind una dintre cele 4 societăţi care au propus ca Ministerul Finanţelor Publice să stabilească criteriile de calculare a costului de imprimare a tichetelor de masă.
Esenţial în soluţionarea litigiului este faptul că societăţile emitente de tichete de masă au avut înţelegeri prealabile pentru stabilirea unui comision minim în raporturile cu angajatorii, concretizate în „minuta" încheiată la 30 martie 2004, la sediul Ministerului Finanţelor Publice, prin care s-a convenit practicarea de către cele 8 societăţi, a unui comision minim de 2% şi să nu se încheie acte adiţionale ori să se prelungească termenele la contractele deja încheiate cu angajatorii care au comisioane mai mici de 2%.
Împrejurarea că „minuta" s-a încheiat la sediul Ministerului Finanţelor Publice, că la întocmirea ei au participat şi reprezentanţi ai ministerului şi că în cuprinsul „minutei" s-a înserat că reprezentanţii ministerului vor efectua verificări în ce priveşte realizarea celor convenite, cu posibilitatea aplicării de sancţiuni în cazul nerespectării acestora, nu poate duce la concluzia că „minuta" ar avea calitatea de act administrativ, aşa cum susţine recurenta.
Actul administrativ este un act unilateral, emis de o autoritate publică în exercitarea atribuţiei sale de putere publică, abilitată de lege, în vederea executării ori a organizării executării legii.
În situaţia de faţă nu ne aflăm în prezenţa unui act administrativ, ci a unui acord intervenit între cele 8 societăţi emitente de tichete de masă, prin care se urmărea practicarea unui comision minim în relaţiile cu angajatorii, acord la care şi-au adus contribuţia şi reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, fără, însă, ca această înţelegere să îmbrace forma unui act administrativ de autoritate.
Trebuie reţinut şi faptul că nu era în competenţa Comisiei de autorizare a funcţionării societăţilor emitente de tichete de masă, de a interveni pentru încheierea unei astfel de înţelegeri, iar nerespectarea de către societăţi a celor convenite, nu putea să atragă sancţiunile menţionate în „minută".
Intimatul a avut în vedere, atunci când a stabilit cuantumul amenzii ce i-a aplicat recurentei, atât circumstanţele agravante, în mod deosebit înţelegerea de fixare a unui tarif minimal, cât şi circumstanţele atenuante, cum ar fi intervenţia reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice, renunţarea recurentei la punerea în practică a celor convenite de părţi, colaborarea în cadrul procedurii declanşate de intimat şi rolul în parte pasiv al recurentei în cadrul înţelegerii.
Însă, art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 stabileşte că sunt interzise nu numai înţelegerile care au ca obiect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenţei, ci şi cele care pot avea acest efect, iar recurenta trebuia să aibă reprezentarea asupra efectelor ce le-ar fi produs fixarea concertată a unui comision minim pe piaţa relevantă.
Era şi în interesul recurentei să se stabilească un comision minimal în relaţiile cu angajatorii, şi aceasta urmărind să obţină beneficii şi să se evite concurenţa între societăţile emitente, acestea fiind motivele pentru care a participat la întâlnirile intervenite între societăţile emitente de tichete de masă şi în final a semnat „minuta" din 30 martie 2004, prin care s-a convenit stabilirea unui comision minim în relaţiile cu angajatorii.
Cum se reţine că hotărârea pronunţată de către instanţa de fond este legală şi temeinică, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 299 şi 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.L. SA Constanţa împotriva sentinţei civile nr. 836 din 28 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1388/2006. Contencios. Recurs împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1559/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
