ICCJ. Decizia nr. 1559/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1559/2006
Dosar nr. 4257/2005
nr. 30846/1/2005
Şedinţa publică din 3 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 20 mai 2005, P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Hunedoara, anularea hotărârii nr. 1609 din 29 aprilie 2005, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că este îndreptăţit la primirea compensaţiilor prevăzute de actul normativ sus menţionat, întrucât în perioada 1940 - 1951, împreună cu familia, a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, Aninoasa, judeţul Hunedoara, în localitatea Iara de Mureş, judeţul Mureş, ca urmare a evenimentelor din anul 1940, care au dus la cedarea Ardealului de Nord, în urma Dictatului de la Viena.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 276/2005 din 4 noiembrie 2005, a respins acţiunea.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din probele administrate nu rezultă că reclamantul s-a refugiat în teritoriul ocupat de Ungaria, ca urmare a unor persecuţii etnice exercitate de către autorităţile române, declaraţiile martorilor neconfirmând situaţia de fapt invocată de reclamant.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recurs, reclamantul P.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând modificarea acestei hotărâri judecătoreşti, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.
Recurentul a reiterat susţinerile din acţiune, în sensul că, împreună cu familia, au plecat din localitatea de domiciliu în perioada prevăzută de lege, ajungând în zona ocupată de unguri, contrar voinţei lor şi întorcându-se în localitatea de domiciliu, când lucrurile au revenit la normal.
A mai arătat că hotărârea primei instanţe este susţinută de considerente contradictorii, întrucât, deşi în sentinţă s-a reţinut că, împreună cu familia, a avut domiciliul forţat la Iara de Mureş, s-a apreciat că nu au plecat datorită persecuţiilor etnice şi că, pentru a verifica încadrarea în dispoziţiile legii, instanţa trebuia să facă apel la „lucruri de notorietate istorică".
Analizând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate de recurent, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu reglementările legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanţe, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile limitativ enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor actului normativ indica, rezultă că acesta urmăreşte acordarea unor despăgubiri, compensaţii, pentru suferinţele la care au fost supuse pe motive etnice, anumite categorii de persoane, urmare a instaurării unor regimuri de ocupaţie în România, în intervalul de timp precizat în act.
Între situaţiile reglementate de OG nr. 105/1999, cuprinse în art. 1, recurentul-reclamant a solicitat încadrarea în prevederile lit. c), care se referă la persoana care a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din probele administrate în cauză, respectiv acte de stare civilă ale recurentului şi declaraţiile autentice ale martorilor R.A. şi F.I., rezultă că, „datorită evenimentelor din 1940", acesta, împreună cu familia, şi-a schimbat domiciliul din localitatea de domiciliu, Aninoasa, judeţul Hunedoara, în comuna Iara de Mureş, până în anul 1951, când s-a întors în Aninoasa.
Având în vedere că mutarea s-a făcut dintr-o localitate care nu a intrat sub incidenţa Dictatului de la Viena, deci aflată în continuare sub administraţia Statului Român, în judeţul Mureş, aflat sub ocupaţie hortistă, în mod corect instanţa de fond a concluzionat că această situaţie nu justifică exercitarea vreunei persecuţii exercitate pe criterii etnice, asupra recurentului şi a familiei sale.
Simplul fapt că martorii utilizează în declaraţiile lor, noţiunile de „refugiu" sau „domiciliu forţat", nu este de natură să atragă incidenţa prevederilor actului normativ reparatoriu, atâta timp, cât nici recurentul, nici martorii nu au indicat nici o persecuţie concretă şi nici nu s-a făcut vreo referire la fapte concrete care să fie de notorietate şi care să determine încadrarea în vreuna din situaţiile enumerate de lege, pentru acordarea drepturilor compensatorii.
În concluzie, faţă de dovezile de la dosar, hotărârea instanţei de fond fiind legală şi temeinică, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.A. împotriva sentinţei civile nr. 276 din 4 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1409/2006. Contencios. Anulare decizie... | ICCJ. Decizia nr. 1563/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
