ICCJ. Decizia nr. 1449/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 16 mai 2005, reclamanta D.F. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr. 11417 din 18 februarie 2005, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că a solicitat stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru perioada martie 1940 - octombrie 1945, dar pârâta i-a respins cererea, considerând-o neîntemeiată, întrucât plecarea familiei sale din localitatea Alparea, în localitatea Copăcel, a avut loc anterior datei de 6 septembrie 1940, în luna martie a aceluiași an, nefăcându-se dovada persecuției etnice.
Prin sentința civilă nr. 213/CA/2005 - PI din 5 septembrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei D.F.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, nu rezultă că reclamanta și familia acesteia s-ar fi refugiat datorită persecuției etnice, nejustificându-se stabilirea calității de refugiat, potrivit prevederilor Legii nr. 189/2000.
Astfel, Arhivele Naționale - Direcția Județeană Bihor a comunicat că părinții reclamantei, S.D. și S.R., nu figurează înregistrați ca refugiați în perioada 1940 - 1944.
Totodată, martorii audiați au relatat că reclamanta și familia acesteia s-au refugiat din localitatea de domiciliu, din cauza războiului.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta D.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta consideră că sentința pronunțată de instanța de fond este greșită, deoarece refugiul familiei sale "s-a datorat războiului și implicit, această situație a generat persecuții din motive etnice", fără a detalia această susținere. Totodată, învederează că două dintre surorile sale, P.L. și M.A., care s-au aflat în aceeași situație cu întreaga familie, au calitatea de beneficiare ale Legii nr. 189/2000, stabilită prin hotărârile nr. 9377 din 23 decembrie 2003 și nr. 6760 din 20 ianuarie 2004.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Potrivit prevederilor art. 61din O.G. nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
în cauză, se observă că materialul probator administrat se dovedește a fi neconcludent pentru a justifica soluția instanței de fond.
Astfel, la dosar se află câte două declarații ale martorelor B.M. și T.L. care, în cele autentificate la 18 ianuarie 2005, afirmă că refugierea familiei reclamantei a avut loc din motive etnice, în timp ce în fața instanței de judecată, la termenul de la 5 septembrie 2005, aceleași martore precizează că refugierea s-a datorat războiului. Cu același prilej al audierii în instanță, cele două martore au precizat că perioada de refugiere a reclamantei și a familiei acesteia a fost octombrie 1940 - martie 1945, modificând, astfel, perioada de refugiu indicată în declarațiile inițiale (martie 1940 - octombrie 1945).
Se impunea ca instanța de fond să lămurească pe deplin toate neconcordanțele sesizate, stabilind fără dubiu în ce măsură reclamanta îndeplinește sau nu cerințele Legii nr. 189/2000.
în scopul completării materialului probator, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Cu prilejul rejudecării, instanța va verifica și susținerile recurentei, privind stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, pentru cele două surori ale acesteia.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1451/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1452/2006. Contencios → |
|---|
