ICCJ. Decizia nr. 1453/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 23 mai 2005, reclamanta C.C. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Constanța, să se dispună anularea hotărârii nr. 25144 din 18 ianuarie 2005 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.
Prin sentința civilă nr. 239/CA din 23 iunie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantei C.C., a anulat hotărârea nr. 25144 din 18 ianuarie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, recunoscând reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
La data de 28 aprilie 2005, reclamanta s-a adresat din nou instanței, în contradictoriu cu aceeași pârâtă Casa Județeană de Pensii Constanța, solicitând ca, prin hotărâre judecătorească, să se dispună:
- obligarea pârâtei să soluționeze cererea având ca obiect acordarea drepturilor reglementate prin Legea nr. 189/2000;
- obligarea pârâtei, la plata despăgubirilor cauzate prin nesoluționarea cererii sale, din luna septembrie 2004, constând în daune materiale în cuantum de 18 milioane lei, reprezentând drepturile de care a fost lipsită în această perioadă;
- obligarea pârâtei la plata daunelor morale, în sumă de 50.000.000 lei, ca urmare a stresului la care a fost supusă prin neprimirea cererii și refuzul de soluționare a acesteia.
Reclamanta și-a motivat acțiunea, arătând că, în luna septembrie 2004, a solicitat pârâtei, plata drepturilor cuvenite potrivit Legii nr. 189/2000, însă i s-a refuzat primirea cererii, pe care ulterior a trimis-o prin poștă, cu confirmare de primire, pârâta comunicându-i că nu a primit cererea, ceea ce a determinat-o pe reclamantă să revină cu alte cereri, la 10 martie 2005 și 22 martie 2005, la care, de asemenea, nu a primit răspuns.
Pe timpul derulării procesului în fața instanței de fond, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că primul capăt de cerere a rămas fără obiect, întrucât s-a emis hotărârea nr. 25144/2005. Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere s-a menționat că nu s-a făcut dovada virării sumelor de bani cuvenite.
Prin sentința civilă nr. 336/CA din 19 octombrie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis, în parte, acțiunea reclamantei, obligând pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, la plata sumei de 18.000.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru neacordarea drepturilor cuvenite conform Legii nr. 189/2000, începând cu luna septembrie 2004, precum și la plata sumei de 5.000.000 lei daune morale, către reclamantă.
Prin aceeași sentință a fost respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind obligarea pârâtei de a soluționa cererea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 189/2000.
Pentru a pronunța o asemenea sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Ca urmare a pronunțării de către Curtea de Apel Constanța, a sentinței civile nr. 239/CA din 23 iunie 2005, pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța a înțeles să emită hotărârea nr. 26761 din 14 septembrie 2005, prin care a recunoscut reclamantei C.C., calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, dispunând să se acorde drepturile cuvenite pentru perioada 24 septembrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu 1 noiembrie 2004.
Referitor la capătul de cerere nr. 2, pârâta a susținut că acesta a rămas fără obiect, suma solicitată de reclamantă fiind achitată prin mandat poștal, fără, însă, a putea proba acest lucru.
în raport cu dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a considerat că prin nesoluționarea în timp rezonabil a cererii formulate, cât și prin neplata drepturilor cuvenite reclamantei, nici măcar la data pronunțării sentinței, acțiunea formulată este fondată.
Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei, la plata a 50.000.000 lei, ca daune morale, instanța de fond a considerat că și acesta este întemeiat, dar în raport cu consecințele negative suferite de reclamantă pe plan psihic, ca urmare a atitudinii de desconsiderare și a comportamentului omisiv și abuziv al pârâtei, precum și cu importanța valorii morale lezate și cu intensitatea cu care a fost percepută consecința vătămării de către reclamantă, a apreciat ca îndestulătoare suma de 5 milioane lei.
împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Consanța.
în cuprinsul recursului se susține că instanța de fond a pronunțat o sentință greșită, deoarece, în condițiile în care pârâta a înțeles să emită hotărârea nr. 26761/2005, prin care a acordat reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, iar capătul de cerere respectiv a rămas fără obiect, nu se mai justifică nici acordarea despăgubirilor și nici a reparațiilor pentru daune morale.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a introdus acțiunea la Curtea de Apel Constanța, la data de 28 aprilie 2005. Până la pronunțarea sentinței civile nr. 336/CA din 19 octombrie 2005, la data de 14 septembrie 2005, pârâta a recunoscut reclamantei, calitatea de beneficiară a prevederilor Legii nr. 189/2000 și a emis hotărârea nr. 26761/2005, dispunând acordarea drepturilor începând cu data de 1 noiembrie 2004.
Rezultă că pârâta a acordat reclamantei, drepturile stabilite prin sentința civilă nr. 239/CA/2005, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, la 23 mai 2005, nejustificându-se ca printr-o nouă hotărâre să fie obligată la plata unei sume reprezentând drepturile stabilite începând cu data de 1 noiembrie 2004. Acest lucru apare nejustificat și datorită faptului că, în cadrul acțiunii formulate, capătul de cerere privind obligarea pârâtei de a soluționa cererea, a fost respins ca rămas fără obiect.
De asemenea, apare ca nejustificată obligarea pârâtei la plata a 5 milioane lei reprezentând daune morale, în condițiile în care drepturile pretinse au fost acordate prin hotărârea emisă de pârâtă și nu s-a făcut dovada daunelor morale suferite de reclamantă.
Rezultă că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, fiind admis recursul declarat, modificată sentința atacată și în fond, a fost respinsă acțiunea reclamantei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1454/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1451/2006. Contencios → |
|---|
