ICCJ. Decizia nr. 1454/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 15 septembrie 2005, reclamantul G.S. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Constanța, să se dispună anularea hotărârii nr. 25142 din 18 ianuarie 2005, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că s-a născut la data de 19 martie 1942, în localitatea Stejaru, județul Tulcea, pe timpul strămutării părinților săi din Bulgaria, ca urmare a schimbului de populație stabilit prin Tratatul româno-bulgar din septembrie 1940.
Consideră că refuzul pârâtei de a-i stabili statutul de refugiat, deoarece s-a născut pe timpul refugiului părinților, este nejustificat, în raport cu dispozițiile Legii nr. 189/2000.
Prin sentința civilă nr. 362/CA din 10 noiembrie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului G.S., a anulat hotărârea nr. 25142 din 18 ianuarie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Constanța, recunoscând reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul este născut la data de 19 martie 1942, în localitatea Stejaru, județul Tulcea, pe timpul strămutării părinților săi în România, din județul Caliacra (Bulgaria), ca urmare a Tratatului româno-bulgar încheiat la Craiova, în septembrie 1940.
Curtea de Apel Constanța a considerat că reclamantul întrunește condițiile, pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre greșită, deoarece reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice la care a fost supus, la data strămutării părinților săi nefiind nici măcar conceput, nașterea producându-se după aproximativ un an și jumătate.
Totodată, recurenta consideră că actul normativ aplicabil - Legea nr. 189/2000, nu cuprinde dispoziții exprese care să permită acordarea drepturilor copiilor născuți pe timpul refugiului părinților.
Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.
în cauză, se constată că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a aplicat judicios dispozițiile legale incidente, interpretarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, evidențiind că, atât obiectul, cât și scopul reglementării, îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate, în perioada arătată, din motive etnice.
Este corectă aprecierea primei instanțe, potrivit căreia legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, în această categorie trebuind să fie incluse nu numai persoanele care au suferit acele persecuții în mod nemijlocit, ci și acelea care au îndurat persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat ori au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții de natură etnică și care au suferit aceleași consecințe nefavorabile ce au decurs din această situație.
Analizând Normele pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, se observă că în cuprinsul acestora se face referire la persoanele "care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral", fără a se condiționa acordarea drepturilor, de dovedirea persecuției etnice, așa cum pretinde recurenta.
Rezultă că instanța de fond a apreciat corect că reclamantului trebuie să i se acorde același statut de refugiat, cu cel al părinților săi, în cauză dovedindu-se că aceștia au făcut obiectul schimbului de populație stabilit prin Tratatul româno-bulgar încheiat la Craiova, în septembrie 1940.
Recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1459/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1453/2006. Contencios → |
|---|
