ICCJ. Decizia nr. 1455/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Curtea de Apel Suceava, prin sentința civila nr. 366 din 2 noiembrie 2005, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC P.R. SRL Rădăuți, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importurilor de produse accizabile supuse marcării și a anulat decizia nr. 228 din 22 iulie 2005, emisă de pârâtă.
Prin aceeași hotărâre a fost admisă contestația reclamantei împotriva procesului-verbal de control din 1 iulie 2005.
Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut următoarele:
Prin autorizația de antrepozit fiscal nr. 724 din 20 aprilie 2005, reclamanta a fost autorizată, ca antrepozitar pentru produse accizabile-alcool, cu o garanție de 81.306 Euro și cu valabilitate de la 1 mai 2005.
Urmare a unui control efectuat de Direcția Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F., s-a încheiat procesul-verbal nr. 2064 din 1 iulie 2005, prin care se propune revocarea autorizației de antrepozit fiscal, deoarece reclamanta nu a respectat dispozițiile art. 183 lit. a) și art. 180 lit. b) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal.
Prin decizia nr. 228 din 22 iulie 2005, Comisia pentru autorizarea antrepozitelor fiscale și a importurilor de produse accizabile supuse marcării a decis revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. 724 din 20 aprilie 2005, iar prin decizia nr. 261 din 24 august 2005 s-a respins contestația formulată de reclamanta, ca fiind neîntemeiată.
Din actele dosarului rezultă că reclamanta a remediat deficiențele constatate, în sensul că a montat apometrul pentru contorizarea consumului de apă, a definitivat lucrările de alimentare cu gaze naturale, a montat contoarul mecanic tip C 400 - plecând de la 0, a achiziționat un cântar cu basculă și a constituit garanția de 81.500 Euro.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, Direcția Generala a Finanțelor Publice a județului Suceava, în calitate de reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice, în temeiul delegației nr. 82263 din 14 noiembrie 2005, depusă în copie la dosar, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii, ca nefondată.
Au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 si 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora s-a susținut, în esență, că instanța a acordat, ceea ce nu s-a cerut, admițând prin dispozitiv contestația împotriva procesului-verbal de control, hotărârea atacată fiind dată și cu aplicarea greșită a legii, întrucât complinirea ulterioară a unor deficiențe existente la data controlului nu este de natură să ducă la anularea deciziei de revocare.
Recursul este fondat.
Analizând actele dosarului și criticile recurentului, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 3041 C. proc. civ. și a normelor fiscale incidente în materie, înalta Curte a constatat că este incident în speță motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea greșită a legii, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Nu s-a contestat de către reclamantă, existența deficiențelor consemnate în procesul-verbal de control, solicitându-se prin acțiunea introductivă, numai anularea deciziei prin care s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal, motivat de faptul că respectivele deficiențe au fost remediate urgent, astfel încât la data emiterii ei, acestea nu ar mai fi existat.
Prin decizia nr. 228 din 22 iulie 2005 s-a dispus revocarea autorizației de antrepozit fiscal nr. 724/2005, emisă antrepozitarului autorizat, SC P.R. SRL, pentru nerespectarea prevederilor art. 180 lit. b) și art. 183 lit. a) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, reținându-se că locul folosit de reclamantă nu beneficiază de contorizare individuală pentru toate utilitățile necesare desfășurării activității de producție și aceasta nu a depus în termenul legal la autoritatea fiscală competentă, garanția prevăzută în respectiva autorizație.
Potrivit dispozițiilor art. 183 lit. a) C. fisc., orice antrepozitar autorizat are obligația de a depune la autoritatea fiscală competentă, dacă se consideră necesar, o garanție, în cazul producției, transformării și deținerii de produse accizabile, precum și o garanție obligatorie pentru circulația acestor produse, în condițiile stabilite prin norme, iar în conformitate cu dispozițiile art. 185 alin. (3) C. fisc., autoritatea fiscală competentă revocă sau anulează autorizația pentru un antrepozit fiscal, dacă antrepozitarul autorizat nu respectă oricare dintre cerințele prevăzute la art. 183 sau la secțiunea a 6-a a respectivului capitol.
Prin autorizația de antrepozit fiscal s-a stabilit cuantumul garanției la suma de 81.306 Euro, reclamantei revenindu-i obligația de a depune această sumă sub forma și în condițiile stabilite, dat fiind regimul strict de autorizare, producție și comercializare a produselor accizabile, instituit prin Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal.
întrucât la data controlului s-a constatat că această obligație nu a fost îndeplinită, iar locul pentru care s-a eliberat autorizația de antrepozit fiscal, nu a beneficiat de contorizările individuale ale utilităților necesare desfășurării activității, în mod legal s-a dispus revocarea acesteia, remedierea ulterioară a respectivelor deficiențe nefiind de natură să justifice anularea deciziei adoptate în acest sens, cum în mod greșit a concluzionat prima instanța.
Actele dosarului atestă că garanția stabilită a fost depusă numai la data de 23 septembrie 2005 și nu anterior emiterii deciziei prin care s-a dispus revocarea autorizației, cum susține reclamanta, iar în ipoteza remedierii tuturor deficiențelor constatate, aceasta poate solicita eliberarea unei noi autorizații, în condițiile stabilite prin art. 185 alin. (1) C. fisc.
Reclamanta nu a contestat în mod expres procesul-verbal de control prin care s-a propus respectiva măsură și nu a invocat în motivarea acțiunii, vreun aspect de nelegalitate sau netemeinicie a acestuia. Prima instanță nu a dispus, de altfel, anularea acestuia, deși s-a menționat în dispozitiv admiterea unei astfel de contestații.
Pe de altă parte, abstracție făcând de acest aspect și acceptând teza, că atacarea deciziei prin care s-a dispus revocarea, ar implica și examinarea legalității procesului-verbal de control, se impune precizarea că invocarea unor motive survenite ulterior datei controlului, nu este de natură să justifice o eventuală soluție de admitere a unei astfel de contestații.
Prin urmare, din perspectiva acestor considerente, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu poate fi reținut.
Reținând, deci, incidența în speță a motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ., a admis recursul, modificând hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca fiind neîntemeiată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1457/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1459/2006. Contencios → |
|---|
