ICCJ. Decizia nr. 1479/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel București, sub nr. 4392 din 27 octombrie 2004, reclamantul A.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și SC G. SA, anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 0210 din 8 iunie 2003, emis de primul pârât, în ceea ce privește suprafața de 1003,57 mp, teren situat în București, sectorul 3.
în motivarea cererii, reclamantul a arătat că certificatul a cărui anulare s-a solicitat, a fost emis cu încălcarea dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în București, sector 3, și cu încălcarea autorității de lucru judecat, având în vedere sentința civilă nr. 2015 din 29 mai 1992 a Judecătoriei sectorului 2 București, care a stabilit că acest teren nu a trecut niciodată în proprietatea statului.
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1074 din 2 iunie 2005, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A.R., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și SC G. SA.
A anulat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 0210 din 8 iunie 2003, emis de pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, în ceea ce privește suprafața de 902,86 mp, situată în București, sector 3. A obligat pârâtul, la plata sumei de 15.000.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată către reclamant.
în motivarea soluției s-a reținut că reclamantul a făcut dovada calității de proprietar al imobilului compus din teren în suprafață de 1003,74 mp și construcției existente pe acesta, iar în ceea ce privește susținerea SC G. SA, că imobilul în litigiu a fost naționalizat, s-a reținut că în actul de naționalizare nu figurează individualizat și imobilul în litigiu, chiar dacă s-a naționalizat și fabrica P.F. Ca atare, terenul nu s-a aflat în patrimoniul SC G. SA, la data înființării acesteia, astfel încât certificatul a fost emis cu nerespectarea art. 1 din H.G. nr. 834/1991 și cu încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului. Contestația a fost admisă numai în parte, pentru că în certificat la poziția 3 este înscrisă suprafața de 902,86 mp, și nu 1003,57 mp, cât a solicitat reclamantul în cererea de chemare în judecată, acesta neînțelegând să administreze proba cu expertiză, pentru a stabili dacă pârâta ocupă în fapt o suprafață mai mare decât cea din titlu.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termenul legal, pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și SC G. SA, prin care s-a solicitat, de către primul recurent, admiterea acestei căi de atac și modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii cererii reclamantului, de obligare a acestui pârât, la plata cheltuielilor de judecată și, de către SC G. SA, admiterea căii de atac și modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii reclamantului A.R.
Recurentul Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a arătat că prin întâmpinarea depusă la instanța de fond a specificat faptul că în cazul în care se va dovedi că documentația care a stat la baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate atacat, prezintă situații de fapt nereale și că reclamantul își dovedește acțiunea, nu se opune la admiterea acțiunii, astfel că în aceste condiții, instanța de fond trebuia să țină cont de dispozițiile art. 275 C. proc. civ. și să nu oblige acest pârât la plata cheltuielilor de judecată.
în ceea ce privește recurenta SC G. SA, aceasta a învederat, prin motivele sale de recurs, că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și este dată cu aplicarea greșită a legii, întrucât această societate a depus la Ministerul Agriculturii și Alimentației, întreaga documentație pentru obținerea titlului de proprietate atacat de către reclamant, aprobată și avizată de organele legal abilitate, iar imobilul din București, sectorul 3, a fost în administrarea sa directă și permanentă până în anul 1990, după care în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 15/1990, a trecut în mod legal în proprietatea sa.
Pentru termenul de judecată de azi, reprezentantul recurentei SC G. SA a invocat excepția de ordine publică a autorității de lucru judecat, derivată din existența sentinței civile nr. 938 din 17 iunie 2003 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1519/2004, a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ.
Examinând excepția invocată de recurenta SC G. SA, precum și recursurile declarate în cauză, se rețin următoarele;
Potrivit prevederilor art. 1201 C. civ., "este lucru judecat, atunci când a doua cerere de chemare în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor în aceeași calitate".
Tripla identitate de părți, obiect și cauză, absolut necesară pentru prezenta puterii lucrului judecat, nu subzistă în speță, întrucât cele trei elemente ale lucrului judecat sunt deosebite în cele două litigii.
Astfel, din punct de vedere al părților, există o identitate parțială, numai în ceea ce privește pârâții din acțiune, iar din punct de vedere al obiectului și cauzei nu există identitate, în primul litigiu în care s-a pronunțat sentința nr. 938/2003, a Curții de Apel București, solicitându-se anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 0210 din 8 mai 1995, privitor la o suprafață de 2657,73 mp teren, spre deosebire de litigiul de față în care s-a solicitat anularea aceluiași certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, însă privitor la o altă suprafață de teren, de 1003,57 mp.
Așa fiind, cum nu sunt îndeplinite condițiile cumulative ale identității de părți, obiect și cauză, se va respinge, ca neîntemeiată, excepția autorității de lucru judecat invocată de către recurenta SC G. SA.
Sub aspectul fondului recursului declarat în cauză de pârâta SC G. SA, se constată că în mod corect prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului A.R. și a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.07 nr. 0210 din 8 iunie 1995, emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, în ceea ce privește suprafața de 902,86 mp, teren situat în București sectorul 3, întrucât la data emiterii acestui certificat, suprafața menționată de teren nu se afla în proprietatea pârâtei sau a Statului român, ci a reclamantului, potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2469 din 12 iulie 1993, la fostul notariat de Stat al sectorului 3 București și transcris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare, sub nr. 1435 din 12 iulie 1993.
Susținerea pârâtei, în sensul că imobilul a fost naționalizat în baza art. 2 din Legea nr. 119/1948, nu poate fi reținută, atâta vreme, cât din actul de naționalizare nu rezultă explicit că și terenul în discuție a fost trecut cu acest titlu, în proprietatea Statului, acest aspect fiind soluționat cu putere de lucru judecat prin sentința civilă nr. 2015 din 29 mai 1992, a Judecătoriei sectorului 3 București, prin care s-a admis acțiunea autorului reclamantului, P.N., s-a dispus evacuarea pârâtei din imobilul compus din suprafața de 1003,74 mp teren și construcția situată pe acesta situat în București, sector 3 și s-a respins cererea reconvențională a pârâtei, prin care s-a cerut să se constate că aceasta este proprietara terenului și a construcțiilor aferente.
în aceste condiții, cum certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M.07 nr. 0210 din 8 iunie 1995, a fost emis, pentru suprafața de 902,86 mp, proprietatea reclamantului, cu nerespectarea prevederilor legale, în special a dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 834/1991, în mod întemeiat instanța de fond a dispus anularea parțială a actului administrativ atacat, pe temeiul împrejurării că terenul în discuție nu se află în patrimoniul SC G. SA, la data înființării acestei societăți comerciale.
Privitor la recursul pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, se constată că și acesta este nefondat, în mod just instanța de fond obligând acest pârât, deopotrivă cu SC G. SA, la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamant în fața primei instanțe, în sumă de 15.000.000 lei.
într-adevăr, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 275 C. proc. civ., potrivit cu care "pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare, pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întârziere înainte de chemarea în judecată", deoarece prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, la prima zi de înfățișare, pârâtul în cauză nu s-a declarat de acord cu admiterea acțiunii reclamantului, în mod necondiționat, ci a invocat în principal excepția inadmisibilității acțiunii în temeiul prevederilor art. 5 din Legea nr. 29/1990 și a solicitat respingerea acțiunii împotriva sa, pe fond, ca neîntemeiată, cu motivarea că nu are nici o culpă în emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor atacat.
în raport cu cele mai sus arătate, văzând că sentința civilă nr. 1074 din 2 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este legală și temeinică, urmează a fi respinsă, ca neîntemeiată, excepția autorității lucrului judecat, invocată de recurenta SC G. SA, și ca nefondate, recursurile declarate împotriva acestei hotărâri, de către pârâții Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și SC G. SA.
în baza dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., au fost obligați pârâții-recurenți, pe temeiul culpei procesuale, la plata în favoarea intimatului A.R., a sumei de 1200 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1471/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1478/2006. Contencios → |
|---|
