ICCJ. Decizia nr. 1497/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 12 ianuarie 2005, reclamanta D.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 15334 din 13 decembrie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia, să-i recunoască calitatea de refugiat și să-i acorde drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999.
Prin sentința civilă nr. 146 din 10 martie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea, a anulat hotărârea emisă de pârâtă, obligând-o să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată pentru perioada 15 august 1941 - martie 1945, cu acordarea drepturilor compensatorii legale, corespunzătoare.
Prin decizia nr. 4161 din 30 iunie 2005, înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat împotriva acestei hotărâri, de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a casat sentința atacată, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe, pentru completarea probatoriului, în vederea clarificării aspectelor concrete și împrejurărilor menționate în declarațiile martorilor, cu privire la perioada de refugiu a reclamantei.
Rejudecând cauza în fond, după casare, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 752 din 17 noiembrie 2005, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta D.F. împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Cluj. A dispus anularea hotărârii nr. 15334 din 13 decembrie 2004, emisă de pârâtă. A obligat pârâta, să-i recunoască reclamantei, calitatea de refugiată în perioada 15 august 1941 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 octombrie 2005.
în motivarea soluției s-a reținut că, prin declarațiile martorilor B.A. și D.G., reclamanta a făcut dovada refugiului său, împreună cu părinții, din luna august 1941, până în februarie 1945, din satul Păniceni, județul Cluj, în satul Dăngăul Mare, județul Cluj.
Și această hotărâre a fost atacată cu recurs de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, susținând, în esență, că, din documentele depuse de reclamantă, nu rezultă calitatea de refugiat a acesteia, martorii contrazicându-se în declarații și nedepunându-se nici un înscris oficial care să dovedească calitatea de refugiat din motive etnice, a reclamantei.
Examinând sentința atacată, în raport cu motivul de recurs, precum și potrivit art. 3041C. proc. civ., se constată că recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una din situațiile enumerate.
Art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999, prevede că persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.
Din probele administrate în cauză rezultă că părăsirea domiciliului de către reclamantă, împreună cu familia sa, din nordul Ardealului, satul Păniceni, județul Cluj și refugierea în localitatea Dăngăul Mare, județul Cluj, a fost determinată de persecuțiile etnice care se exercitau asupra românilor de către regimul instaurat după data de 6 septembrie 1940, urmare a Dictatului de la Viena.
Din declarațiile martorilor B.A. și D.G. rezultă că, reclamanta, împreună cu familia sa, a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu, în comuna Dăngăul Mare, județul Cluj, din august 1941, până în martie 1945, din cauza persecuțiilor etnice, așa cum a reținut și instanța de fond.
în consecință, soluția pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, iar recursul, nefondat, a fost respins, în temeiul art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1496/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1486/2006. Contencios → |
|---|
