ICCJ. Decizia nr. 1513/2006. Contencios
| Comentarii |
|
La data de 25 august 2004, M.F. a contestat legalitatea deciziei nr. 181 din 21 iulie 2004, prin care Comisarul general al Gărzii Financiare l-a sancționat disciplinar cu trecerea din funcția de comisar șef la Garda Financiară, secția Harghita, într-o funcție publică de execuție pe o perioadă de 6 luni și cu reducerea corespunzătoare a salariului, conform art. 65 alin. (3) al Legii nr. 188/1998, republicată.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că raportul care a constituit actul de sesizare al comisiei de disciplină, nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 24 pct. 2 din H.G. nr. 1210/2003, de vreme ce el nu descrie fapta care ar constitui abatere disciplinară și implicit, obiectul sesizării.
De asemenea, singura propunere formulată în raport, se referă la un control de specialitate din partea A.N.A.F. și nu s-au indicat nici dovezile pe care se sprijină sesizarea.
în opinia lui M.F., comisia de disciplină trebuia să dispună clasarea sesizării.
în legătură cu faptele imputate (managementul ineficient și slab al conducerii secției, neimplicarea și superficialitatea manifestată în pregătirea profesională a comisarilor secției), reclamantul a precizat că ele sunt nereale, având în vedere că au scăzut numărul scriptic de comisari, cu 8% și gradul de participare la control al acestora.
Prin sentința civilă nr. 792 din 14 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Instanța a reținut că această soluție se impune, întrucât decizia nr. 181 din 21 iulie 2004 a Comisarului general, își găsește suportul probatoriu în raportul de control nr. 40/2004, întocmit pe baza unor rapoarte ale comisarilor Gărzii financiare, prin care a fost sesizată Comisia de disciplină. Că, faptele reținute în sarcina reclamantului au legătură, în principal, cu atribuțiile sale de serviciu (de conducere și control), privind combaterea evaziunii fiscale și în plus, el a fost implicat în activitatea de cercetare penală pentru săvârșirea unor infracțiuni.
împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul M.F.
Recurentul a susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Că, instanța de fond a făcut referire la prevederile Legii nr. 554/2004, deși în raport cu data emiterii actului administrativ și cu data sesizării instanței, cauzei îi sunt aplicabile prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990.
Pe de altă parte, curtea de apel nu a examinat toate apărările invocate de recurent, inclusiv cele care privesc nulitatea absolută a actului sancționator.
Recursul este fondat, în sensul considerentelor ce se vor expune în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii și trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
în conformitate cu prevederile art. 304 alin. (1) pct. 7 din același cod, modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere în cazul când acestea nu cuprind motivele pe care se sprijină sau când cuprind motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
în speță, se constată că dispozițiile primului text legal mai sus enunțat nu au fost respectate, deoarece curtea de apel a respins acțiunea reclamantului, fără a examina nici una din apărările formulate în legătură cu lipsa de motivare a actului administrativ sancționator, cu faptele ce constituie abateri disciplinare, data săvârșirii lor și nesocotirea de către autoritatea publică pârâtă, a normelor legale care reglementează termenele de constatare a acelor pretinse abateri și de aplicare a sancțiunii disciplinare.
Totodată, hotărârea pronunțată nu conține considerentele pentru care au fost înlăturate apărările respective, limitându-se la invocarea raportului de control nr. 40/2004 și concluzionând că reclamantul nu are un drept recunoscut de lege și vătămat, în sensul art. 1 al Legii nr. 29/1990, în vigoare la data introducerii acțiunii.
Procedând în modul arătat, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, de natură a-l prejudicia grav pe reclamant.
De aceea, pentru evitarea oricărei erori în stabilirea adevărului și justa soluționare a procesului, a fost admis recursul și a fost casată sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de fond.
Cu prilejul rejudecării, instanța de trimitere va cere părților să depună în dosar, instanța de trimitere va cere părților să depună în dosar, înscrisuri doveditoare suplimentare referitoare la atribuțiile de serviciu ale reclamantului, precum și la faptele penale și soluția adoptată în procesul penal în care acesta a fost implicat, acte a căror concludență rezultă cu evidență din natura pricinii și dezbateri.
Văzând și dispozițiile art. 313 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1522/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1511/2006. Contencios → |
|---|
