ICCJ. Decizia nr. 1504/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 6 octombrie 2005, reclamanta D.A. a solicitat anularea actului administrativ nr. C.R. 24271 din 12 septembrie 2005, emis de Casa de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranței Naționale și Autorității Judecătorești, să se constate că în perioada ianuarie 2000 - martie 2001 i s-a reținut nelegal suma de 3.335.591 lei, cu titlu de contribuție C.A.S. și să fie obligată pârâta să-i restituie suma respectivă, la care să se calculeze dobânda legală pentru perioada ianuarie 2000 și până la efectuarea plății integrale, cu cheltuieli de judecată.
în motivarea acțiunii arată că a cerut restituirea sumei care i s-a reținut în perioada menționată cu titlu de contribuție C.A.S., de 7%, însă pârâta i-a comunicat că restituirea acestei sume se poate face numai în baza unei hotărâri judecătorești, cu toate că Ordinul nr. 1899/2000, emis de ministrul finanțelor publice, oferă posibilitatea restituirii sumei plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Mai arată că în conformitate cu prevederile art. 99 alin. (1) și art. 141 din Legea nr. 92/1992 beneficia în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, dispoziții care au fost modificate prin Legea nr. 118/2001, prin care s-a introdus obligativitatea plății contribuției de asigurări sociale de sănătate (C.A.S.).
Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 744 din 4 noiembrie 2005, a admis excepția de necompetență materială, invocată din oficiu, declinându-și competența de soluționare a cauzei, în favoarea Curții de Apel București.
Instanța reține, în motivarea sentinței, că nu este competentă material să soluționeze pricina, avându-se în vedere că actul administrativ contestat este emis de o autoritate centrală, pentru care competența revine Curții de Apel București, conform dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
La rândul său, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 28 din 10 ianuarie 2006, a admis excepția de necompetență materială a Curții Apel București, declinându-și competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Călărași și constatând existența conflictului negativ de competență apărut între cele două instanțe, a dispus înaintarea dosarului la înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului de competență.
în motivarea sentinței se reține că raportul juridic dedus judecății este unul de asigurări sociale de sănătate, astfel că potrivit art. 43 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, tribunalele de muncă și asigurări sociale soluționează în primă instanță conflictele de muncă și de asigurări sociale, iar conform art. 130 alin. (4) din aceeași lege, până la înființarea tribunalelor specializate vor funcționa în cadrul tribunalelor de drept comun, secții sau complete specializate.
Reține și că prin art. 155 din Legea nr. 19/2000, privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, s-a stabilit competența în primă instanță a tribunalelor, în soluționarea litigiilor reglementate de legea respectivă, iar art. 156 din aceeași lege, care se aplică pentru identitate de rațiune, stabilește competența teritorială, ținându-se cont și de faptul că Legea nr. 145/1997 nu conține norme de procedură care să reglementeze competența instanțelor de judecată în soluționarea litigiilor în materia asigurărilor sociale de sănătate.
Primind cauza în vederea soluționării conflictului negativ de competență intervenit între Tribunalul Călărași și Curtea de Apel București, înalta Curte a constatat că este competentă să-l rezolve, în temeiul art. 22 C. proc. civ.
în ce privește instanța competentă să soluționeze pricina, consideră că aceasta este Tribunalul Călărași, ca instanță de contencios administrativ.
Are în vedere împrejurarea că Legea nr. 145/1997 nu conține dispoziții care să reglementeze competența instanțelor judecătorești în soluționarea conflictelor privitoare la asigurările sociale de sănătate, iar prevederile procedurale ale Legii nr. 19/2000 nu pot fi aplicate și în materia asigurărilor sociale de sănătate, ci numai în ce privește litigiile referitoare la pensii și alte drepturi de asigurări sociale prevăzute expres în această lege.
Cum prin acțiune se solicită anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală și restituirea sumei de 3.335.591 lei reprezentând contribuție pentru asigurările sociale de sănătate, pretins ca fiind reținută nelegal, aplicabile în cauză, în ce privește normele de competență, sunt dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.
Ca atare, s-a stabilit competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Călărași, ca instanța de contencios administrativ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1511/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1496/2006. Contencios → |
|---|
