ICCJ. Decizia nr. 153/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 153/2006
Dosar nr. 3057/2005
nr. 12608/1/2005
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la 28 septembrie 2005, Ministerul Administraţiei şi Internelor a declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1193 din 20 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, solicitând casarea hotărârii atacate şi, reţinând cauza, pentru rejudecare, să se pronunţe respingerea acţiunii petentului G.J.
În motivarea recursului s-a susţinut că în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că reclamantul îndeplinea cumulativ condiţiile impuse de lege, pentru aprobarea stabilirii domiciliului în România, aplicând greşit OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor.
Sub acest aspect, recurenta precizează că, deşi reclamantul susţine că din 5 decembrie 1995 şi până la 5 decembrie 2001, sunt 6 ani de şedere legală şi continuă, pentru a-şi putea stabili domiciliul în România (conform OUG nr. 194/2002), între 5 decembrie 1996 (data expirării dreptului de şedere) şi 16 decembrie 1996 (data depunerii cererii de prelungire), reclamantul nu a avut drept de şedere, locuind ilegal pe teritoriul României. De asemenea, la fel şi pentru perioada 5 iulie 2002 - 17 iulie 2002.
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul este neîntemeiat şi va fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.
Prin sentinţa nr. 1193 din 20 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de G.J., în contradictoriu cu Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru Străini şi s-a anulat actul administrativ nr. 610836/VG/S IV din 8 decembrie 2004, emis de pârâtă. S-a obligat pârâta, să aprobe reclamantului, stabilirea domiciliului în România.
Instanţa de fond a reţinut că în perioada 14 mai 1995 - 14 mai 2001, reclamantului i s-a prelungit succesiv dreptul de şedere, întârzierea la prelungirea acestui drept, de la 5 decembrie 1996, la 16 decembrie 1996, invocată de recurenta-pârâtă, fiind de fapt 4 zile (de la 5 decembrie, la 9 decembrie 1996), aşa cum rezultă din copia cererii de prelungire.
Instanţa a apreciat că întârzierea de numai 4 zile la depunerea cererii de prelungire a dreptului de şedere este nesemnificativă în raport cu scopul legii, care se referă la constituirea şi legalitatea şederii pe o perioadă mai îndelungată, de 6 ani, iar pe de altă parte, nu se poate considera nelegală, şederea pe durata întârzierii la depunerea cererii, din moment ce respectiva cerere de prelungire a dreptului de şedere a fost aprobată, iar întârzierea nu a fost de natură să atragă nici măcar sancţiunea contravenţională.
Verificându-se actele cauzei, în raport cu hotărârea pronunţată în cauză şi motivele de recurs invocate, se constată că hotărârea atacată este legală şi temeinică, astfel încât recursul declarat va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
A raţiona altfel decât instanţa de fond, ar însemna să nu se ţină seama de realitatea obiectivă, de faptul că şi dacă pentru o perioadă foarte mică de timp, respectiv câteva zile, petentul nu avea viză de şedere legală, cererea sa depusă în acest sens a fost aprobată, astfel încât recursul declarat este nefondat şi va fi respins, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Autoritatea pentru Străini împotriva sentinţei civile nr. 1193 din 20 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 148/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 159/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
