ICCJ. Decizia nr. 1594/2006. Contencios. Anulare decizie Comisie Consiliul Concurenţei. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1594/2006
Dosar nr. 2593/2005
nr. 10.753/1/2005
Şedinţa publică din 4 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 decembrie 2004, reclamanta SC I.D. SRL Brăila, prin administratorii asociaţi D.C. şi D.I., a solicitat anularea amenzii contravenţionale în sumă de 16.652.000 lei, aplicată prin Decizia nr. 313 din 22 noiembrie 2004, emisă de Plenul Consiliului Concurenţei, precum şi restituirea sumei respective şi plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată, în esenţă, că s-a comis de către Consiliul Concurenţei, abuz de sesizare şi de investigaţie, încălcarea prezumţiei de nevinovăţie, interpretare arbitrară şi abuzivă în ce o priveşte, neţinând cont că nu a făcut nici o înţelegere anticoncurenţială, nu a participat vreun reprezentant al său la şedinţa Asociaţiei I.P. Brăila din 16 februarie 2004, la care nici nu era membră şi nici nu s-a putut dovedi de către Consiliul Concurenţei că ar fi săvârşit înţelegeri sau practici anticoncurenţiale.
Mai arată că nemenţionarea în raportul de investigaţie şi în Decizia nr. 313/2004, a agenţiilor imobiliare care nu au semnat procesul-verbal din 16 februarie 2004, este un abuz din partea Consiliului Concurenţei, care nu s-a preocupat să identifice persoanele care au semnat acest proces-verbal, acesta nefiindu-i comunicat reclamantei, pentru a lua la cunoştinţă de conţinutul ei şi, eventual, pentru a-l semna.
Prin cererea depusă la termenul din 25 mai 2005, reclamanta îşi precizează acţiunea, în sensul că solicită constatarea nulităţii deciziei nr. 313/2004, obligarea pârâtului la restituirea sumei de 16.652.000 lei şi plata sumei de 25.000.000 ROL, cu titlu de daune morale, a sumei de 25.000.000 ROL cu titlu de daune materiale şi la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1155 din 15 iunie 2005, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, aşa cum a fost precizată.
Instanţa reţine, în motivarea sentinţei, că reclamanta a participat la şedinţa agenţiilor imobiliare la care s-a convenit ca în anul 2000 să se practice un comision de 2%, iar în anul 2001, comisionul să fie de 2,5%, D.C. semnând procesul-verbal încheiat la 16 februarie 2004, în numele reclamantei, la poziţia 24.
Reţine şi că pârâtul avea dreptul de a extinde investigaţiile şi la alte agenţii imobiliare, decât cele pentru care s-a formulat sesizarea, conform prevederilor art. 27 din Legea nr. 21/1996, a concurenţei, pentru a ajunge la o soluţie echitabilă din punct de vedere juridic şi în final, a constatat că între agenţiile imobiliare investigate a intervenit o înţelegere, având ca obiect stabilirea în comun a nivelului comisionului practicat pentru serviciile prestate, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.
Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinţei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Un prim motiv de recurs priveşte necuprinderea în hotărâre a numelui tuturor judecătorilor care au luat parte la judecarea cauzei, la fiecare termen de judecată.
Susţine că la termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2005 a fost o judecătoare care a manifestat bună credinţă şi corectitudine pe parcursul dezbaterilor şi nu a fost menţionată în cuprinsul sentinţei, iar următoarea judecătoare nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului, respingându-i toate cererile formulate.
Alt motiv de recurs se referă la faptul că pârâtul a comis abuzuri în ce priveşte sesizarea, investigarea şi sancţionarea reclamantei, interpretând incorect prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.
Menţionează că instanţa nu a arătat toate dovezile pe care le-a prezentat în apărarea poziţiei sale procesuale, ceea ce a influenţat grav conţinutul sentinţei, iar între aceste dovezi este procesul-verbal din 16 februarie 2004, care dovedeşte că nu a achiesat la înţelegeri privind practici anticoncurenţiale, nesemnând nici procesul-verbal.
Consideră că nelegal şi netemeinic, instanţa i-a respins cererea privitoare la pretenţii, pentru prejudiciul moral creat de 11 reprezentanţi ai pârâtului, cu motivarea că s-a depăşit termenul legal la care se putea formula cererea, dar instanţa putea să-i acorde, la prima de înfăţişare, un nou termen pentru întregirea sau modificarea cererii, ceea ce nu a făcut.
Susţine că înscrisul denumit „Lista membrilor Asociaţiei I.P. Brăila" i-a fost ascuns până în prezent de către pârât, dar este nedatat şi chiar dacă e semnat de administratorul D.C., nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 8 din statutul acestei asociaţii, neavând cerere de adeziune şi neparticipând la majoritatea şedinţelor asociaţiei respective.
Arată că pronunţarea sentinţei nu s-a făcut în Şedinţa publică din 15 iunie 2005, când instanţa i-a respins şi cererea accesorie referitoare la pretenţiile băneşti pentru daune morale, dar nu a pronunţat hotărârea pe întreg fondul cauzei, iar exemplarul hotărârii care i s-a comunicat, nu poartă şi semnătura preşedintelui completului de judecată.
Intimatul Consiliul Concurenţei a formulat întâmpinare, prin care solicită ca recursul să fie respins ca nefondat.
Consideră că primul motiv de recurs este nefondat, pentru că sentinţa s-a pronunţat de către judecătorul care a participat la dezbaterea în fond a pricinii, iar motivarea hotărârii este clară, prin reţinerea problemelor esenţiale.
Mai consideră că nefondat se susţine în motivarea recursului că i s-a încălcat reclamantei dreptul la apărare, prin neconsemnarea în Decizia contestată, a punctului său de vedere, cu toate că legea prevede ca după întocmirea raportului de investigaţie să i se trimită societăţii respective, o copie de pe acesta, pentru luare la cunoştinţă şi pentru formularea unor eventuale obiecţiuni, ceea ce s-a şi realizat.
Menţionează că este nereală susţinerea recurentei, că nu a fost prezent reprezentantul său la şedinţa în care s-a fixat comisionul unic şi că nu a semnat procesul-verbal, cu toate că e semnat de D.C.
Arată şi că a fost respins corect capătul de cerere privind prejudiciul moral, deoarece n-a fost dovedit şi că nu poate fi reţinută nici afirmaţia că instanţa i-a refuzat solicitarea de a-şi modifica/întregi cererea la prima zi de înfăţişare, deoarece această cerere a formulat-o la al şaselea termen de judecată.
Mai arată că la data de 9 noiembrie 2004, împuternicitul recurentei a consultat toate actele aflate în dosarul de investigaţie şi că recurenta a devenit legal membră a Asociaţiei I.P.
Analizând motivele de recurs invocate de recurentă, ţinând cont de ansamblul materialului probator administrat şi de dispoziţiile legale aplicabile în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:
Prin Decizia nr. 313 din 22 noiembrie 2004, a Plenului Consiliului Concurenţei, s-a constatat nulitatea înţelegerii intervenite între 31 agenţii imobiliare privitoare la stabilirea în comun a comisionului practicat de către acestea pentru serviciile prestate, pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 şi în baza dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a), coroborate cu art. 60 alin. (3) din aceeaşi lege s-a dispus aplicarea de amenzi, majorităţii agenţiilor imobiliare investigate, recurenta fiind sancţionată cu o amendă în cuantum de 16.652.000 lei.
Decizia s-a emis în urma investigaţiei efectuate de către reprezentanţii intimatei, declanşate la solicitarea a 3 agenţii imobiliare şi în baza Ordinului nr. 132 din 31 mai 2004, al Preşedintelui Consiliului Concurenţei, reţinându-se că agenţiile imobiliare participante la şedinţa din data de 16 februarie 2004, semnatare ale procesului-verbal al şedinţei respective, au convenit să folosească acelaşi contract şi antecontract şi acelaşi nivel al comisionului de 2,5%, plus T.V.A.
De asemenea, în şedinţa de urgenţă a Comitetului Asociaţiei I.P. s-a stabilit, printre alte, obligativitatea pentru membrii Asociaţiei I.P. de a folosi acelaşi tip de contract şi antecontract, cât şi respectarea comisionului de 2,5%.
Intimata a considerat că prin convenirea unui comision comun şi a folosirii aceluiaşi tip de contract şi antecontract, de către toate agenţiile imobiliare membre ale Asociaţiei I.P., au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, a concurenţei, care stabileşte că „sunt interzise orice înţelegeri exprese sau tacite între agenţii economici sau asociaţii de agenţi economici, orice decizii de asociere sau practici concertate între aceştia, care au ca obiect sau pot avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc: a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a preţurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum şi a altor condiţii comerciale".
Instanţa de fond a reţinut că şi recurenta-reclamantă, în calitate de membru al Asociaţiei I.P. şi de participantă şi semnatară a înţelegerii privitoare la stabilirea comisionului unic de 2,5%, a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.
Susţinerea recurentei, că n-ar fi participat la şedinţa din data de 16 februarie 2004 ori că n-a făcut parte din Asociaţia I.P., e infirmată parţial de precizările pe care le-a făcut ulterior, dar indiscutabil de înscrisurile aflate la dosar.
Astfel, în procesul-verbal nr. 4 încheiat la 16 februarie 2004, în şedinţa membrilor Asociaţiei I.P., la poziţia nr. 24 apare SC D., pentru care a semnat administratorul D.C., iar în Decizia nr. 313/2004 se face referire la faptul că în toate adresele Asociaţiei I.P. recurenta este menţionată ca fiind SC D., ceea ce duce la concluzia că SC D. este una cu SC I.D. SRL.
Printr-un motiv de recurs se susţine că hotărârea instanţei de fond este nelegală, pentru că nu cuprinde numele tuturor judecătorilor care au luat parte la judecarea pricinii, la această instanţă, dar conform prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă numele judecătorilor care au luat parte la judecată, ceea ce se interpretează în sensul că aceştia sunt cei care au pronunţat hotărârea, nu şi alţi eventuali judecători care au participat la celelalte termene de judecată, aceştia menţionându-se în încheierile şedinţelor de judecată respective.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs privitor la comiterea unor abuzuri de către intimat, referitoare la sesizarea acesteia şi la investigarea şi sancţionarea recurentei, de către intimat, din înscrisurile aflate la dosar rezultând că s-au respectat întocmai dispoziţiile legale aplicabile.
Judecătorul nu este obligat să indice în cuprinsul hotărârii, toate înscrisurile depuse la dosar, ci trebuie să analizeze acele înscrisuri care prezintă relevanţă în cauză, ceea ce a şi făcut în cauza de faţă.
Atât în faţa intimatei, cât şi la instanţa de judecată, recurenta a avut posibilitatea să-şi facă apărările necesare în sprijinul poziţiei sale, şi din înscrisurile aflate la dosar rezultă că a formulat obiecţiuni la raportul întocmit de echipa de investigaţie a intimatei, iar la instanţa de judecată a prezentat înscrisuri şi punctul său de vedere detaliat.
Este întemeiat şi motivul de recurs privitor la respingerea nejustificată a cererii referitoare la acordarea de daune morale şi despăgubiri, cererea fiind depusă mult după prima zi de înfăţişare, dar în special trebuia respinsă, pentru că nu s-a reţinut nelegalitatea deciziei contestate şi nici culpa procesuală a intimatului.
Din cuprinsul sentinţei rezultă că aceasta a fost pronunţată în şedinţă publică, dar se pronunţă numai dispozitivul ei, pentru că ulterior recurentei i s-a comunicat hotărârea motivată, conform prevederilor art. 261 C. proc. civ.
Însă, părţilor nu li se comunică cele două originale ale hotărârii, ci numai câte o copie de pe aceasta, situaţie în care pe copii nu trebuie să se afle şi semnătura completului de judecată, ci numai a grefierului care comunică hotărârea, precum şi ştampila instanţei, ceea ce nu se contestă de către recurentă.
Cum se constată că nici unul dintre motivele de recurs invocate de către recurentă nu este întemeiat, urmează ca, în temeiul art. 55 alin. (5) din Legea nr. 21/1996, republicată, raportat la art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, şi a art. 299 şi 312 C. proc. civ., să se respingă recursul, ca nefondat, reţinându-se că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC I.D. SRL Brăila împotriva sentinţei civile nr. 1155 din 15 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1593/2006. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 1597/2006. Contencios. Refuz nejustificat... → |
|---|
