ICCJ. Decizia nr. 1670/2006. Contencios. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1670/2006
Dosar nr. 3939/2005
nr. 16125/1/2005
Şedinţa publică din 10 mai 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 decembrie 2005, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, F.I. a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 4764 din 6 octombrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. 2122/2005, prin care s-a respins recursul declarat de F.I. împotriva sentinţei civile nr. 152 din 26 aprilie 2005, a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
În motivarea recursului, s-a susţinut că în mod greşit, atât instanţa de fond, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au soluţionat excepţiile indicate, fără a intra în fondul cauzei, deşi petentul a dorit soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât cele 2 acte administrative atacate sunt nelegale.
Petentul a mai avansat ideea că, deşi codul de procedură civilă prevede soluţionarea mai întâi a excepţiilor, „uneori trebuie judecat mai întâi fondul cauzei".
Petentul a invocat în sprijinul contestaţiei formulate, dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., „rezolvarea dată cauzei este rezultatul unei greşeli materiale, întrucât el nu ar fi cerut anularea celor două acte juridice administrative, ci a cerut constatarea nulităţii lor".
Din actele cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că prin Decizia nr. 4764 din 6 octombrie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins recursul declarat de F.I. împotriva sentinţei civile nr. 152 din 26 aprilie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, reţinând, pe de o parte, că este întemeiată, excepţia neefectuării de către petent, a procedurii prealabile prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, în privinţa Ordinului nr. 271 din 15 iulie 2003 (prin care a fost reîncadrat pe o funcţie de execuţie, în conformitate cu prevederile art. XVI-XVII din Legea nr. 161/2003), iar pe de altă parte, acţiunea împotriva Ordinului nr. 218/2003, al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, este tardivă.
De precizat că în privinţa Ordinului nr. 271/2003 a fost comunicat petentului, la 13 august 2003, iar acţiunea de chemare în judecată a fost formulată la Curtea de Apel Timişoara, la 1 martie 2005, în dosarul nr. 2175/2005.
Cât priveşte Ordinul nr. 218/2003, invocarea de către petent, a prevederilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, prin care s-au abrogat dispoziţiile Legii nr. 29/1990, este neîntemeiată, Ordinul nr. 218/2003 fiind emis anterior intrării în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ - Legea nr. 554/2004.
Analizându-se actele cauzei, în raport cu motivele contestaţiei în anulare şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie atacată, se constată că cererea de contestate în anulare este neîntemeiată şi va fi respinsă.
În mod corect, Înalta Curte, prin Decizia nr. 4764 din 6 octombrie 2005, supunându-se dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor de procedură care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii.
Cât priveşte susţinerea petentului, că „uneori trebuie totuşi să se treacă la cercetarea fondului", se constată că nu suntem în situaţia prevăzută de art. 137 alin. (2) C. proc. civ., când „excepţiile nu vor putea fi unite cu fondul, decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii".
Din actele cauzei rezultă cu certitudine datele la care petentul a acţionat în judecată şi condiţiile în care a făcut acest lucru, nefiind necesară unirea excepţiilor cu fondul cauzei.
În privinţa greşelii materiale invocate, cererea este neîntemeiată, faţă de susţinerea că el ar fi cerut nulitatea, şi nu anularea actelor administrative. Acest lucru presupunea cercetarea fondului cauzei care, în condiţiile sus citate nu s-a făcut, iar susţinerea petentului nu îndeplineşte condiţiile art. 318 C. proc. civ., „dezlegarea dată pricinii nefiind rezultatul unei greşeli materiale".
Aşa fiind, contestaţia fiind neîntemeiată, va fi respinsă în condiţiile art. 317 şi 318 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de F.I. împotriva deciziei civile nr. 4764 din 6 octombrie 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1665/2006. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1680/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
