ICCJ. Decizia nr. 956/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 956/2006
Dosar nr. 2782/2005
nr. 11.512/1/2005
Şedinţa publică din 21 martie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 713 din 18 aprilie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul Y.X., la data de 13 ianuarie 2005, prin care acesta, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Străini, solicita anularea actului administrativ nr. 664462 din 20 noiembrie 2004 şi obligarea pârâtei să-i permită să părăsească România, cu instituirea unei interdicţii de intrare pentru o perioadă de numai 6 luni.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a respins, mai întâi, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă, reţinând că adresa contestată de reclamant, fiind producătoare de consecinţe juridice, reprezintă un act administrativ prin care autoritatea emitentă a refuzat soluţionarea favorabilă a cererii reclamantului, îndreptăţindu-l, astfel, să se adreseze instanţei de contencios administrativ, în temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la acţiunea reclamantului, instanţa de fond a reţinut că aceasta este neîntemeiată, actul contestat nefăcând decât să confirme o măsură dispusă anterior, prin Decizia de returnare nr. 264502 din 4 decembrie 2003 şi adresa nr. 700177 din aceeaşi dată. Cum, potrivit actelor depuse la dosarul cauzei, perioada şederii ilegale a reclamantului este cuprinsă între 13 martie şi 9 decembrie 2003, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 102 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002, privind regimul străinilor în România, modificată prin Legea nr. 482/2004, potrivit cărora, durata interdicţiei de intrare în România este de 1 an, în cazul unei şederi ilegale de la 3 luni, la 1 an.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs, reclamantul Y.X., invocând prevederile art. 304 pct.9 C. proc. civ.
În esenţă, prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant a susţinut că în situaţia sa sunt aplicabile prevederile art. 102 alin. (2) lit. b), coroborate cu art. 102 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002, modificată, contrar celor susţinute de instanţă şi textelor de lege indicate.
Recurentul-reclamant apreciază că în situaţia sa, interdicţia de intrare pe teritoriul României se reduce la 6 luni, deoarece cheltuielile de plecare din ţară sunt suportate de el, conform art. 102 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 194/2002.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, examinând criticile recurentului-reclamant, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi prin prisma prevederilor legale incidente, reţine că acestea sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite pentru următoarele consideraţiuni.
A rezultat din probele administrate în cauză, că recurentul-reclamant a beneficiat de prelungirea succesivă a dreptului său de şedere în România, până la 12 martie 2003, dată de la care a continuat să locuiască ilegal, fără a mai solicita prelungirea dreptului de şedere temporară şi fiind, astfel, depistat la data de 4 decembrie 2003, de către Serviciul pentru Străini Bucureşti, când i-a fost instituită şi interdicţia de intrare în România pe o durată de un an, prin Decizia de returnare nr. 264502 din 4 decembrie 2003.
Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor OUG nr. 194/2002, modificată, stabilind că în condiţiile în care şederea reclamantului-recurent a devenit ilegală la 13 martie 2003, şi a continuat până la 9 decembrie 2003, se încadrează în ipoteza şederii ilegale de la 3 luni, la un an. Astfel, sunt incidente prevederile art. 102 alin. (1) lit. a) din respectivul act normativ şi drept urmare, interdicţia de intrare este de 1 an, şi nu de 6 luni, cum se susţine.
În fine, Înalta Curte reţine şi împrejurarea că recurentul-reclamant nu a solicitat reîntoarcerea voluntară, situaţie în care prevederile art. 102 alin. (2) lit. a), cu referire la art. 90 alin. (1) din OUG nr. 194/2002, potrivit cu care limitele interdicţiilor prevăzute la alin. (1) al art. 102, de un an în cauza de faţă, se reduc la jumătate pentru străinii care au solicitat reîntoarcerea voluntară în condiţiile art. 90 din acelaşi act normativ, nu îi sunt aplicabile.
Pentru toate cele sus arătate, conform art. 312 C. proc. civ., recursul de faţă va fi respins ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii legale pronunţate de instanţa de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Y.X. împotriva sentinţei civile nr. 713 din 18 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 941/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 998/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
