ICCJ. Decizia nr. 1860/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1860/2006
Dosar nr. 34933/2005
Şedinţa publică din 23 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 noiembrie 2005, contestatorul reclamant K.M., cetăţean turc, a formulat contestaţie în anulare împotriva sentinţei civile nr. 1743 din 26 octombrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 3166/2005, solicitând admiterea contestaţiei în anulare, întrucât soluţia pronunţată este în mod vădit rezultatul unei erori materiale, anularea sentinţei atacate şi pe fond, admiterea contestaţiei formulate împotriva dispoziţiei de părăsire a teritoriului României nr. 310121 din 8 septembrie 2005, emisă de Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, anularea dispoziţiei de părăsire a teritoriului României şi acordarea prelungirii dreptului de şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale.
Contestaţia în anulare a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar.
În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul a arătat că prin sentinţa atacată a fost anulată, ca netimbrată, contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de părăsire a teritoriului României nr. 310121 din 8 septembrie 2005, emisă de Autoritatea pentru Străini din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar au fost achitate anterior termenului de judecată din 26 septembrie 2005, cum rezultă din actele anexate, contestatorul subliniind că a şi transmis prin scrisoarea recomandată cu confirmare de primire, încă din 19 octombrie 2005, dovada achitării taxei de timbru, timbru judiciar şi cererea de acordare a unui termen pentru angajarea unui avocat.
Contestatorul a mai arătat că prin contestaţia formulată împotriva dispoziţiei de părăsire a teritoriului României nr. 310121 din 8 septembrie 2005, a solicitat în baza art. 93 C. proc. civ., comunicarea tuturor actelor de procedură şi a citaţiilor la adresa: Bucureşti, Bd. L., sector 5, dar la adresa menţionată prin contestaţie nu i-a fost comunicată citaţia, pentru termenul din 26 octombrie 2005.
Prin sentinţa civilă nr. 229/2006, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.
Instanţa a reţinut că sentinţa contestată nr. 1743/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nu se încadrează în categoria hotărârilor irevocabile prevăzute de art. 377 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât nu sunt întrunite cerinţele art. 317 din acelaşi cod, pentru a putea fi atacată prin contestaţie în anulare.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen, contestatorul, arătând că sentinţa este irevocabilă în baza art. 82 alin. (1) din OG nr. 194/2002 şi ca atare, putea fi atacată prin contestaţie în anulare, conform art. 317 alin. (1) pct. 1 şi art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Verificând cauza, în funcţie de motivarea recursului, în lumina dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente.
Prin sentinţa civilă nr. 1743/2005, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea privind anularea dispoziţiei de părăsire a teritoriului României, formulată de K.M., a fost anulată, ca netimbrată. Acţiunea fiind soluţionată pe baza excepţiei de netimbrare, era recurabilă în termen de 15 zile de la comunicare, fiind aplicabile dispoziţiile art. 299 alin. (1) teza I C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004.
Dispoziţiile legii speciale - art. 82 din OUG nr. 194/2002, nu pot fi aplicate, întrucât instanţa nu s-a pronunţat în legătură cu dispoziţia de părăsire a teritoriului României.
Drept urmare, sentinţa circumscrie dispoziţiilor art. 377 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., care prevăd că sunt hotărâri irevocabile, cele date în primă instanţă, fără drept de apel, nerecurate. Cum sentinţa nr. 1743/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este o hotărâre pronunţată în primă instanţă, fără drept de apel şi nu a fost recurată de reclamant, a devenit irevocabilă. Fiind o hotărâre irevocabilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 317 alin. (1) C. proc. civ., poate fi atacată prin contestaţie în anulare. Din acest punct de vedere, curtea de apel a apreciat eronat faptul că sentinţa în discuţie nu este irevocabilă.
În opinia instanţei de recurs, sentinţa nr. 1743/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, este o hotărâre irevocabilă, căreia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 317 C. proc. civ., astfel încât contestaţia în anulare este admisibilă.
Cererea contestatorului este, însă, nefondată, pentru următoarele considerente.
Referitor la dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerinţelor legii), în legătură cu susţinerea că nu a fost citat la adresa indicată în acţiune, Curtea constată că aceste dispoziţii legale sunt neîntemeiat precizate.
Alin. (1) al art. 317 C. proc. civ., menţionează expres că acest caz de contestaţie în anulare se poate invoca, numai dacă motivul respectiv nu a putut fi invocat pe calea recursului.
Cum contestatorul putea invoca acest motiv pe calea recursului (aşa cum s-a arătat mai sus), însă nu a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 1743/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, el nu mai poate invoca acelaşi motiv direct în calea de atac extraordinară a contestaţiei în anulare.
În ce priveşte dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. (dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale, legat de susţinerea că reclamantul a timbrat acţiunea), Curtea constată că nici acest motiv de contestaţie în anulare nu poate fi primit, având în vedere că textul legal se referă în mod neechivoc la hotărârile instanţei de recurs. Cum contestaţia în anulare priveşte o hotărâre a instanţei de fond, cererea apare ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse, recursul va fi respins ca nefondat, apreciindu-se că nu se impune schimbarea soluţiei instanţei de fond, pentru considerentul că cererea de contestaţie în anulare este neîntemeiată, şi nu inadmisibilă, astfel cum greşit s-a reţinut în sentinţa atacată. De altfel, prezentele considerente suplinesc motivarea hotărârii instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de K.M. împotriva sentinţei civile nr. 229 din 1 februarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1837/2006. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1947/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
