ICCJ. Decizia nr. 1757/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.1757/2006
Dosar nr. 587/1/2006
Şedinţa publică din 16 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 aprilie 2005, aşa cum a fost precizată, reclamanta SC M. SRL Baia Mare, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, ministrul apărării naţionale, T.A. şi T.N., comandantul U.M. nr. 02574 Bucureşti, obligarea acestora la încheierea contractului de închiriere spaţii comerciale şi prestare de servicii, cu reclamanta, în forma în care a fost redactat şi aprobat de Ministerul Apărării Naţionale şi agreat de Ministerul Finanţelor Publice.
În motivare, reclamanta a arătat că a participat în cursul lunii iunie 2004, la licitaţia organizată de Ministerul Apărării Naţionale, prin Comandamentul logistic - U.M. 02574 Bucureşti, la o licitaţie având ca obiect închirierea unor spaţii pentru amenajarea de magazine militare, în care să se comercializeze produse alimentare şi nealimentare, cu adaos comercial de cel mult 5% pentru cadrele militare.
A mai susţinut că a întrunit condiţiile din caietul de sarcini şi a câştigat licitaţia, începându-se negocierea contractului de închiriere şi de prestări servicii, iar la data de 29 octombrie 2004, pârâtul a transmis Ministerului Apărării Naţionale, forma de contract de închiriere.
Reclamanta a arătat că, în mod nejustificat, prin adresa nr. A.8013 din 2 noiembrie 2004, i s-a comunicat că, prin ordin al ministrului apărării naţionale, s-a oprit orice demers în sensul închirierii spaţiilor comerciale pentru înfiinţarea magazinelor militare.
Acest refuz este, în opinia reclamantei şi nelegal, în condiţiile în care erau acceptate de părţi, toate elementele esenţiale ale contractului - obiect, durată, preţ.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1757 din 27 octombrie 2005, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea, după ce anterior, prin încheierea de la 16 iunie 2005, admisese excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor T.N. şi T.A.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în cauză, nu există un motiv nejustificat al pârâtului Ministerul Apărării Naţionale, de a refuza perfectarea contractului de închiriere şi că nu se poate suplini consimţământul autorităţii, prin obligarea la încheierea acestui contract, în baza HG nr. 68/2000, deoarece nu s-a făcut dovada că pârâtul şi-a asumat în vreun mod obligaţia de a semna un astfel de contract şi nici că reclamanta a respectat termenul maxim convenit între părţi, pentru finalizarea deschiderii magazinelor, în 13 garsoniere din România, până la data de 30 august 2004.
S-a mai reţinut că, în calitate de autoritate contractantă, pârâtului Ministerul Apărării Naţionale îi revine competenţa de a încheia aceste contracte, ţinând cont de interesul şi specificul activităţii desfăşurate.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a declarat recurs reclamanta SC M. SRL Baia Mare, solicitând, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 9 şi 7 C. proc. civ., casarea sentinţei atacate şi, în fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată.
Recurenta a susţinut ca prin motiv de recurs, că sentinţa este lipsită de temei legal, atâta timp, cât s-a reţinut că pârâtul nu şi-a asumat obligaţia închirierii unui contract, deşi acesta a organizat licitaţia respectivă, tocmai în scopul perfectării contractului în discuţie, iar prin procesul-verbal se specifică expres că acesta se va încheia cu SC M. SRL, prin negociere directă.
Criticând hotărârea recurată, SC M. SRL Baia Mare a invocat şi contradictorialitatea motivelor pe care se sprijină aceasta.
Astfel, s-a arătat că instanţa a reţinut că reclamanta nu a probat respectarea termenului de la 30 august 2005, pentru deschiderea magazinelor militare, cu toate că menţionase anterior că proiectul de contract i-a fost transmis acesteia, de către Ministerul Apărării Naţionale, la 29 octombrie 2005, deci ulterior, ceea ce făcea imposibile accesul în garnizoane şi deschiderea magazinelor, înainte de perfectarea contractului.
Recurenta a arătat că, practic, prima instanţă a reţinut în favoarea intimatului-pârât, propria lui culpă, prin refuzul şi întârzierea de a-i pune la dispoziţie spaţiile în discuţie.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu criticile invocate, cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în speţă, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, în sensul şi pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (5) teza I C. proc. civ., „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale".
În acest scop, judecătorii sunt în drept să pună în discuţia părţilor, orice împrejurări care pot duce la lămurirea pricinii şi să ordone administrarea probelor pe care le consideră necesare, cu singura mărginire ca hotărârea să nu depăşească obiectul cererii deduse judecăţii.
În ceea ce priveşte speţa de faţă, într-adevăr, împrejurările de fapt invocate şi susţinerile formulate atât de recurenta-reclamantă, cât şi de intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, nu au putut fi verificate suficient prin probele administrate, înscrisurile depuse nefiind edificatoare pentru pronunţarea unei soluţii legale şi temeinice.
În cuprinsul actelor ataşate la dosar în probaţiune, de către părţi, se fac referiri la înscrisuri care sunt necesare soluţionării pricinii şi care nu au fost solicitate şi depuse.
Astfel, aşa după cum a susţinut şi intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale, în întâmpinarea de la dosarul de fond şi după cum menţionează chiar recurenta-reclamantă, în adresa depusă la dosarul de fond, prin Ordinul nr. 3586 din 1 noiembrie 2004, al ministrului apărării naţionale, s-a dispus sistarea oricărui demers cu privire la închirierea spaţiilor.
Or, acest ordin, ca şi actele care au stat la baza emiterii lui, care prezintă relevanţă în lămurirea existenţei pretinsului refuz nejustificat al autorităţii publice pârâte, nu se regăsesc la dosar şi nu au fost cerute părţii.
Tot în acelaşi sens, s-a invocat de către părţi, adresa nr. A.754 din 3 februarie 2005, prin care se susţine că s-ar fi anulat licitaţia publică în 7 iunie 2004, nici acest act nefiind pus la dispoziţia instanţei.
În procesul-verbal de conciliere din 4 martie 2005 s-a reţinut propunerea comisiei, de înaintare a unui raport, ministrului, pentru a-i pune la dispoziţie recurentei, documentele care au dus la anularea licitaţiei.
Nici acest aspect nu a fost cercetat, prima instanţă nesolicitând intimatului-pârât, să facă dovada că s-ar fi întocmit respectivul raport, dacă s-au comunicat recurentei, actele respective şi care sunt aceste acte.
Nici în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiilor de către societatea recurentă, nu s-au administrat dovezi concludente.
Cu toate că intimatul a susţinut că nu s-au îndeplinit obligaţiile din caietul de sarcini, acest document nu a fost pus la dispoziţia instanţei.
De asemenea, deşi însăşi instanţa a reţinut în sentinţa atacată, că reclamanta nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute în procesul-verbal de deschidere a ofertelor, până la termenul prevăzut, respectiv 30 august 2004, totuşi nu s-a pus în vedere acesteia, să probeze respectarea obligaţiilor respective, mai ales că, din adresa depusă la dosar, reiese că reclamanta a transmis conducerii autorităţii pârâte, date cu privire la elementele tehnice ale derulării Programului cu privire la înfiinţarea magazinelor militare.
Pentru a stabili cu certitudine existenţa sau inexistenţa şi eventuala temeinicie a unor justificări ale autorităţii pârâte de a refuza perfectarea contractului în discuţie, precum şi îndeplinirea sau nerespectarea obligaţiilor asumate de către societatea reclamantă, deci pentru aflarea adevărului, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 313 teza I C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, în vederea suplimentarii probatoriului prin orice mijloc de probă permis de lege şi în special, prin toate actele care au stat la baza organizării licitaţiei în discuţie, mai ales a caietului de sarcini, precum şi a tuturor înscrisurilor invocate de părţi şi nedepuse, în sensul expus mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC M. SRL Baia Mare împotriva sentinţei civile nr. 1757 din 27 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1756/2006. Contencios. Anulare hotărâre... | ICCJ. Decizia nr. 1759/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
