ICCJ. Decizia nr. 1759/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1759/2006
Dosar nr. 7210/1/2006
Şedinţa publică din 16 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 ianuarie, reclamantul A.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public şi Consiliul Superior al Magistraturii:
A) Pe calea excepţiei de nelegalitate, în temeiul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. 337/1996, emis de Ministerul Public - Procurorul general, respectiv a măsurii de eliberare a sa din funcţia de procuror, începând cu data de 20 martie 1996 şi de transferare a sa în interes de serviciu, în afara corpului magistraţilor, pe post de consilier juridic la SC O. SA Oradea, fiind încălcate prevederile art. 76 din Legea nr. 92/1992 (în vigoare la acea dată)
- repunerea sa în situaţia anterioară eliberării sale din funcţia de procuror, cu toate consecinţele juridice pe care le implică, prin recunoaşterea vechimii în magistratură de la data eliberării din funcţie şi până la data numirii în funcţie şi plata drepturilor salariale aferente;
B) Anularea Hotărârii nr. 582 din 8 decembrie 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii - necomunicată, ca nelegală şi netemeinică, judecarea pe fond a cererii sale iniţiale, prin care a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii, să înainteze Preşedintelui României, propunerea de numire a sa pe un post de procuror sau judecător;
C) Obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să înainteze Preşedintelui României, propunerea de numire a sa în funcţia de procuror sau judecător, cu motivarea de rigoare.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa nr. 72/CA/2006 din 12 aprilie 2006, a admis excepţia de necompetenţă materială invocată, prin întâmpinare, de către pârâtul Procurorul general al României şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 317/2004, privind Consiliul Superior al Magistraturii şi cu împrejurarea că în cauză este vorba în exclusivitate de cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul A.G., susţinând că:
- pentru primul capăt de cerere prin care a solicitat constatarea nulităţii în parte a unui ordin emis de Procurorul general, competenţa materială revenea Curţii de Apel Oradea;
- prin capătul doi şi trei al cererii, recurentul-reclamant a solicitat anularea Hotărârii nr. 582 din 8 decembrie 2005 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, competenţa de soluţionare a pricinii revenind hotărârii Curţii de Apel Oradea.
Recurentul arată că Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în înţelesul Legii nr. 317/2004, nu este constituit ca instanţă de judecată, decât atunci când judecă cererile privind cariera şi drepturile judecătorilor. Ori faţă de acest aspect, recurentul susţine că, întrucât nu are calitatea de judecător sau procuror, dispoziţiile ordinului atacat sunt nule de drept.
Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
La pct. A al cererii de chemare în judecată, recurentul-reclamant a solicitat constatarea nulităţii absolute în parte a Ordinului Ministerului Public nr. 337/1996, pe cale de excepţie de nelegalitate, prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004.
Noua lege a contenciosului administrativ se aplică numai actelor administrative individuale sau normative comunicate/publicate, cu începere de la 7 ianuarie 2005, refuzului explicit comunicat reclamantului după această dată, precum şi expirării termenului de formulare a răspunsului la cerere.
Excepţia de ilegalitate poate fi ridicată numai cu privire la acte administrative emise după intrarea în vigoare a noii legi, ceea ce înseamnă că până la data respectivă rămân aplicabile principiile generale de drept, consacrate de doctrină şi jurisprudenţă.
Cu privire la susţinerea referitoare la competenţa materială de soluţionare a pricinii, de către Curtea de Apel, se constată că cele două capete de cerere, prin care s-a solicitat anularea Hotărârii Plenului a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 582/2005, să înainteze Preşedintelui României, propunerea de numire în funcţia de judecător, a reclamantului-recurent, sunt principale şi potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată la 13 septembrie 2005, pot fi atacate cu recurs, de orice persoană interesată, în termen de 15 zile de la comunicare sau de la publicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Întrucât hotărârea atacată priveşte cariera şi drepturile judecătorului potrivit alin. (5), coroborat cu alin. (7) enunţat, competenţa de soluţionare aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Referitor la capătul de cerere privitor la anularea în parte a ordinului emis de Procurorul general, acesta fiind un capăt de cerere subsidiar, va fi soluţionat tot de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pe fondul cauzei se reţine că recurentul-reclamant, în perioada octombrie 1993 - martie 1996, a îndeplinit funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.
La data de 7 martie 1996, recurentul-reclamant şi-a dat demisia din funcţia de procuror. Ca urmare, a fost emis Ordinul nr. 245 din 7 martie 1996, prin care cel în cauză a fost eliberat din funcţie.
Ulterior, Procurorul general a emis Ordinul nr. 337 din 3 aprilie 1996, prin care a anulat Ordinul nr. 245/1996, prin care reclamantul a fost eliberat din funcţia de procuror, începând cu data de 20 martie 1996, şi transferat, la cerere, în funcţia de jurisconsult la SC O. SA Oradea.
Cererea de numire fără concurs în funcţia de judecător sau procuror a fost respinsă în mod eronat de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Potrivit dispoziţiilor art. 33 pct. 5 din Legea nr. 303/2004, persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător sau procuror cel puţin 10 ani şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, pot fi numite, fără concurs, în funcţia de judecător sau procuror.
Recurentul-reclamant a îndeplinit această funcţie, numai 2 ani şi 5 luni, astfel că va putea fi numit în magistratură, numai pe bază de concurs, potrivit art. 33 pct. 1 al Legii nr. 303/2004.
Având în vedere cele mai sus expuse, se va respinge recursul declarat de reclamant, iar pe fond se va respinge acţiunea formulată de acesta.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul A.G. împotriva sentinţei civile nr. 72/CA/2006 din 12 aprilie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul A.G., ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1757/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 1761/2006. Contencios. Conflict de... → |
|---|
