ICCJ. Decizia nr. 1812/2006. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1812/2006
Dosar nr. 1433/1/2006
Şedinţa publică din 18 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 iulie 2005, la Judecătoria Lugoj, trimisă prin declinare de competenţă, la Curtea de Apel Timişoara, reclamantul M.P. a solicitat anularea deciziei nr. 444 din 11 iunie 2004 emisă de Direcţia Evidenţa Populaţiei din Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei, din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor şi obligarea acesteia să-i aprobe schimbarea numelui de familie din M.P., în acela de Ş.P.P.
În motivarea acţiunii arată că a depus la pârâtă, cerere, însoţită de toată documentaţia necesară, pentru a i se aproba schimbarea numelui de familie, în considerarea faptului că este născut în timpul căsătoriei părinţilor săi şi beneficiază de prezumţia de paternitate, chiar dacă tatăl nu apare în anul de naştere şi nu a introdus acţiune în tăgada paternităţii.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 353 din 23 noiembrie 2005, a respins acţiunea, ca neîntemeiată, reţinând că reclamantul s-a născut la 23 aprilie 1950, în timpul căsătoriei mamei sale M.E., cu M.V., care au divorţat la 24 iulie 1953.
Mai reţine că mama reclamantului s-a recăsătorit la 17 octombrie 1963, cu Ş.E.T., care, însă, nu a recunoscut ulterior că este tatăl reclamantului, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile OG nr. 41/2003.
Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinţei, considerând că instanţa a reţinut greşit data anulării căsătoriei mamei sale, cu M.V., aceasta fiind, în realitate, 25 august 1948, cu 2 ani înainte de a fi născut.
Analizând recursul de faţă, în raport cu înscrisurile aflate la dosar şi cu dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte reţine următoarele:
Recurentul a solicitat schimbarea pe cale administrativă a numelui său de familie, din M., în Ş.P., cerere ce i s-a respins prin Decizia nr. 444 din 11 iunie 2004 a Direcţiei de Evidenţă a Populaţiei, soluţie menţinută de către Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei.
Se reţine că poartă numele de M. de peste 54 ani, pentru numele solicitat nu deţine acte şi nici în societate nu e cunoscut cu numele respectiv, s-a născut în afara căsătoriei, a fost înregistrat cu numele de familie al mamei, nu a fost recunoscut de Ş.E.T. şi nici nu s-a făcut acţiune în recunoaşterea paternităţii.
Din certificatul de naştere seria Nf nr. 630380, eliberat de Sfatul popular al comunei Tapia, rezultă că recurentul s-a născut la 23 aprilie 1950, în localitatea Tapia, la rubricile „numele" şi „prenumele" mamei fiind trecută M.E., iar la rubricile „numele" şi „prenumele" tatălui nefiind indicată vreo persoană.
Din „Extras din registrul de naştere" nr. 20132 din 24 februarie 2004, eliberat de Primăria oraşului Făget, rezultă că mama recurentului s-a căsătorit cu M.V., la 17 martie 1945, de care a divorţat la 24 iulie 1953 şi că s-a recăsătorit la 17 octombrie 1963, cu numitul Ş.E.T., luând numele de familie, de Ş.
Se reţine, astfel, că recurentul s-a născut în perioada în care mama sa era căsătorită cu M.V., dar aceasta nu a înţeles să-l declare ca tată al recurentului, cu toate că în conformitate cu prevederile art. 53 C. fam., „copilul născut în timpul căsătoriei are ca tată pe soţul mamei".
Ca atare, chiar dacă nu apare în actul de naştere al recurentului, numele tatălui, acesta în mod legal este M.V., pentru că recurentul s-a născut în perioada în care mama sa era căsătorită cu acesta.
Faptul că ulterior mama recurentului s-a recăsătorit cu Ş.E.T. şi a luat numele de familie al acestuia, nu constituie un motiv suficient pentru a se putea încuviinţa, ca şi recurentul să poarte acest nume, mai ales că nu s-a făcut nici o dovadă în sensul că era cunoscut ca fiind conceput de mama sa, cu Ş.T. ori că în societate i se spunea Ş.
Dimpotrivă, de la naştere şi până în prezent, în toate actele oficiale apare cu acelaşi nume - M.
Cum se constată că recurentul nu se află în situaţiile prevăzute de art. 4 din OG nr. 41/2003, care permit schimbarea numelui pe cale administrativă, se reţine că hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică.
De aceea, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, în temeiul art. 100 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 18 alin. (2) din OG nr. 41/2003 şi a prevederilor art. 299 şi 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.P. împotriva sentinţei civile nr. 353 din 23 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 mai 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1809/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1813/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|