ICCJ. Decizia nr. 2004/2006. Contencios. Anulare act de control taxe şi impozite. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2004/2006
Dosar nr. 1018/1/2006
Şedinţa publică din 31 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 11 iunie 2002 şi precizată la 19 iunie 2003, reclamanta SC S. SA Slatina a solicitat anularea procesului-verbal nr. 275 din 15 martie 2002, încheiat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Olt şi a deciziei nr. 297 din 29 aprilie 2002, emisă de Ministerul Finanţelor Publice, exonerarea de plata sumei de 19.972.369.496 şi obligarea celor două autorităţi pârâte la restituirea sumei de 1.000.038.761 lei, încasată necuvenit cu titlul de impozit pe profit, T.V.A. şi impozit pe salarii.
Curtea de Apel Craiova a respins acţiunea, ca neîntemeiată, prin sentinţa nr. 633 din 9 iulie 2003, cu motivarea că sumele stabilite în procesul-verbal nr. 275 din 15 martie 2002, reprezintă o actualizare a majorărilor de întârziere la debitele restante calculate printr-un act de control anterior, şi anume, procesul-verbal nr. 45449/1999 care, nefiind contestat de reclamantă, a devenit titlu executoriu.
Recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost admis prin Decizia nr. 7504 din 12 octombrie 2004, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Instanţa de recurs a casat hotărârea atacată şi a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, cu motivarea că nu a fost soluţionată cererea reclamantei de restituire a sumei de 1.000.038.761 lei şi că nu a fost avut în vedere procesul-verbal nr. 1399517 din 30 iunie 2002, care era hotărâtor pentru dezlegarea pricinii.
În fond după casare, reclamanta a precizat şi a completat obiectul acţiunii, solicitând anularea procesului-verbal nr. 275 din 15 martie 2002, anularea parţială a deciziei nr. 297 din 20 aprilie 2002, în privinţa sumei de 6.580.805.534 lei, anularea proceselor-verbale nr. 45449 din 3 septembrie 1999 şi nr. 1399517 din 30 iunie 2002 şi obligarea pârâţilor la restituirea sumei de 7.181.916.000 lei.
Reclamanta a susţinut că toate actele de control au fost încheiate cu încălcarea prevederilor art. 1 din OG nr. 70/1997 şi sunt lovite de nulitate absolută, pentru că nu au existat consimţământul debitorului şi cauza licită a actului.
Prin sentinţa nr. 458 din 28 octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 297 din 29 aprilie 2002, procesele-verbale nr. 275 din 15 martie 2002 şi nr. 45449 din 3 septembrie 1999, nr. 1399517 din 30 iunie 2002 şi a dispus restituirea către reclamantă, a sumei de 1.000.038.761 lei.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că actele de control contestate în cauză sunt nelegale, întrucât au fost întocmite fără respectarea dispoziţiilor legale în materie de control fiscal, nefiind semnate de reprezentanţii reclamantei şi neavând ataşate calcule şi situaţii anexă.
Pe baza rapoartelor de expertiză contabilă efectuate în cauză şi în dosarul penal nr. 101/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, instanţa de fond a stabilit că reclamanta a plătit în plus suma de 1.000.038.761 lei, pentru care a admis cererea de restituire.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Olt, în nume propriu şi în numele Ministerului Finanţelor Publice, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de casare, recurenţii au susţinut că hotărârea atacată nu a fost motivată în conformitate cu prevederile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., fiind lovită de nulitate.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs invocat pe fondul cauzei, recurenţii au arătat că instanţa de fond şi-a întemeiat greşit soluţia pe un raport de expertiză efectuat fără citarea lor şi a anulat acte de control definitive, pentru care nu s-au exercitat căile de atac administrative şi nu s-a îndeplinit procedura prealabilă.
De asemenea, recurenţii au susţinut că a fost greşit constatată nelegalitatea proceselor-verbale de control, deşi acestea au fost semnate de societatea debitoare şi cuprind în anexe calculul detaliat al obligaţiilor fiscale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 297 din 29 aprilie 2002, Ministerul Finanţelor Publice a respins, ca rămasă fără obiect, contestaţia reclamantei în privinţa sumei de 6.580.805.534 lei, reprezentând accize, impozit pe profit, T.V.A., majorări de întârziere şi penalităţi aferente acestor debite, precum şi penalităţi aferente impozitului pe salarii. Soluţia de respingere a contestaţiei s-a întemeiat pe faptul că debitele respective au fost stabilite prin procesul-verbal din 3 septembrie 1999, care nu a fost contestat de reclamantă şi prin actul de control încheiat la 15 martie 2002 au fost numai preluate obligaţiile cu titlul de accize, T.V.A., impozit pe profit, impozit pe salarii şi au fost actualizate majorările şi penalităţile aferente.
Prin aceeaşi decizie, Ministerul Finanţelor Publice a desfiinţat parţial procesul-verbal din 15 martie 2002 în privinţa celorlalte sume reprezentând majorări de întârziere şi penalităţi, reţinând că organele de control nu au întemeiat în drept fiecare debit şi a dispus întocmirea unui nou proces-verbal.
Faţă de cererile depuse de reclamantă în fond după casare la 3 ianuarie 2005 şi la 26 august 2005, prin care a precizat că solicită anularea parţială a deciziei nr. 297 din 29 aprilie 2002 în privinţa sumei de 6.580.805.534 lei şi, respectiv, restituirea sumei de 7.181.916.000 lei, se constată că în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea în totalitate a acestui act administrativ întocmit de Ministerul Finanţelor Publice, pentru obligaţii fiscale în sumă totală de 19.972.369.492 lei.
În consecinţă, instanţa de fond nu s-a pronunţat în limitele învestirii sale, şi anume, cu privire doar la pct. 1 din Decizia nr. 297 din 29 aprilie 2002, prin care contestaţia reclamantei a fost respinsă ca fiind fără obiect.
Curtea constată că acţiunea în anulare a fost, de asemenea, greşit admisă şi în privinţa pct. 1 din Decizia nr. 297 din 29 aprilie 2002, întrucât contestaţia reclamantei era fără obiect pentru suma de 6.580.805.534 lei, stabilită în procesul-verbal din 15 martie 2002, prin preluarea debitelor principale constatate în procesul-verbal din 3 septembrie 1999 şi prin actualizarea penalităţilor şi majorărilor de întârziere aferente acestor debite.
Procesul-verbal nr. 45449 din 3 septembrie 1999, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale în sumă de 5.218.624.541 lei, nu a fost contestat de reclamantă, în procedura prevăzută de Legea nr. 105/1997 şi ulterior, de OUG nr. 13/2001 şi constituie un titlu executor definitiv.
De altfel, nici în contestaţia administrativă împotriva procesului-verbal din 15 martie 2002, formulată la 22 martie 2002 şi nici în acţiunea în justiţie, reclamanta nu a indicat exact sumele considerate nedatorate, pentru că ar fi fost preluate nelegal din procesul-verbal nr. 45449 din 3 septembrie 1999 şi nici nu a contestat modul de calcul al debitelor accesorii, reprezentând penalităţi şi majorări de întârziere.
Reclamanta a invocat dispoziţiile legale privind control fiscal şi a susţinut existenţa unor neconcordanţe între procesul-verbal nr. 275 din 15 martie 2002 şi somaţiile de plată comunicate 27 februarie 2002 şi la 16 mai 2002, dar nu a precizat cuantumul şi natura fiecărui debit contestat sau prevederile legale care o exonerau de plată.
Pentru toate aceste motive, prin pct. 1 din Decizia nr. 297 din 29 aprilie 2002, Ministerul Finanţelor Publice a respins corect ca fiind fără obiect contestaţia reclamantei şi soluţia de anulare a acestui act administrativ se dovedeşte a fi nelegală şi netemeinică.
Instanţa de fond a admis greşit şi cererile completatoare formulate în fond după casare pentru anularea proceselor-verbale nr. 45449 din 3 septembrie 1999 şi nr. 1399517 din 30 iunie 2002, fără a observa că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă, pentru că nu a exercitat căile administrative de atac.
Această procedură, prevăzută în art. 5 din Legea nr. 29/1990, în Legea nr. 105/1997 şi în OUG nr. 13/2002, are caracter obligatoriu şi în consecinţă, cererile de anulare formulate de reclamantă sunt inadmisibile, indiferent de motivele de nelegalitate invocate.
Astfel, instanţa de fond a constatat greşit nelegalitatea proceselor-verbal menţionate anterior pentru lipsa semnăturii debitorului şi a situaţiilor anexă, fără a avea în vedere că nu au îndeplinite condiţiile legale de sesizare a sa.
În atare situaţie, concluziile celor două expertize contabile efectuate în cauză şi ale celei efectuată în dosarul penal nr. 101/P/2003 sunt lipsite de relevanţă în prezenta cauză şi au fost greşit însuşite de instanţa de fond în argumentarea soluţiei de admitere a acţiunii.
De altfel, nici una din aceste lucrări de specialitate nu a constatat stingerea integrală a debitelor reclamantei sau stabilirea lor nelegală prin actele de control întocmite de reprezentaţii autorităţilor recurente.
În expertizele efectuate la fond şi în fond după casare, s-a confirmat că reclamanta a achitat parţial obligaţiile fiscale stabilite prin procesul-verbal nr. 45449 din 3 septembrie 1999, ceea ce a şi determinat preluarea debitelor restante în actele de control ulterioare şi actualizarea penalităţilor şi majorărilor de întârziere aferente.
În expertiza efectuată în dosarul penal nr. 101/P/2003 s-a reţinut că obligaţiile fiscale ale reclamantei au fost denaturate prin înregistrarea cu întârziere în contabilitate a unor facturi fiscale, motiv pentru care organele fiscale au procedat la calculul şi încasarea majorărilor şi penalităţilor de întârziere.
Împrejurarea că în acest dosar penal s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului societăţii reclamante, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, republicată, art. 37 din Legea nr. 82/1991, republicată şi art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, republicată, nu exonerează reclamanta de plata obligaţiilor fiscale.
În consecinţă, înlăturarea răspunderii penale a persoanei fizice nu determină înlăturarea răspunderii juridice a societăţii reclamante, ca subiect distinct de drept pentru obligaţiile sale fiscale.
Faţă de considerentele expuse anterior, Curtea va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi în fond, va respinge acţiunea formulată de reclamanta SC S. SA Slatina.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Olt, în nume propriu şi în reprezentarea Ministerului Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 458 din 28 octombrie 2005, a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, în fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta SC S. SA Slatina.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2002/2006. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2005/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
