ICCJ. Decizia nr. 1908/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1908/2006
Dosar nr. 30675/2/2005
Şedinţa publică din 25 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 septembrie 2005, reclamanta B.E. a solicitat, în contradictoriu cu Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 15232/572 din 19 iulie 2005, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2008 din 30 noiembrie 2005, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate, pentru perioada 11 februarie 1943 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 iulie 2005.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a făcut dovada cu înscrisurile privind situaţia averii imobiliare a părinţilor săi, cu acte de stare civilă şi declaraţiile martorilor S.G. şi S.M., că familia sa a fost strămutată din Bulgaria, judeţul Durostor, comuna Uzungi Orman, în România, judeţul Tulcea, comuna Sarighiol, ca efect al Tratatului româno - bulgar de la Craiova, din anul 1940, precum şi dovada naşterii sale la 11 februarie 1943, în localitatea în care părinţii săi fuseseră strămutaţi.
Astfel fiind, s-a concluzionat că, în speţă, sunt întrunite cerinţele Legii nr. 189/2000, al cărei scop este acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele strămutate, refugiate sau expulzate din motive etnice, inclusiv pentru copii născuţi în condiţiile traumatizante ale refugiului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti, susţinând, în esenţă, că persoanele născute în perioada strămutării părinţilor, nu sunt enumerate între categoriile expres şi limitativ prevăzute de Legea nr. 189/2000, precum şi faptul că intimata nu poate fi considerată persoană strămutată, atâta vreme, cât naşterea sa s-a produs pe teritoriul României.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 din Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, astfel cum au fost aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum şi cea care a făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Textele legale au avut în vedere persecuţiile de natură etnică la care au fost supuse unele persoane de cetăţenie română, fără a face distincţie între părinţi şi copiii născuţi înainte sau în perioada strămutării, atâta vreme, cât au suportat împreună consecinţele materiale şi morale produse de precaritatea unei asemenea situaţii.
Cum intimata-reclamantă s-a născut la data de 11 februarie 1943, în localitatea în care părinţii săi au fost strămutaţi ca efect al schimbului de populaţie ratificat prin Tratatul de la Craiova, din 7 septembrie 1940, în mod corect instanţa de fond a apreciat că, în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 189/2000.
Pentru aceste considerente şi constatând că nu există, potrivit art. 304 şi 3041 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2008 din 30 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 1907/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1909/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|