ICCJ. Decizia nr. 1914/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1914/2006
Dosar nr. 617/1/2006
Şedinţa publică din 25 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bihor, la data de 16 mai 2003, reclamanta C.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Bihor, anularea parţială a deciziei nr. 254664/2002, emisă de pârâtă şi recunoaşterea beneficiului drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru întreaga perioadă de 4 ani şi 6 luni solicitată, nu numai pentru perioada de 2 ani, reţinută în Decizia contestată.
Prin sentinţa civilă nr. 633/C din 3 septembrie 2003, Tribunalul Bihor a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Oradea, invocând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 7 alin. (2) din OG nr. 105/1999.
La rândul său, Curtea de Apel Oradea, prin sentinţa civilă nr. 462/CA/2003-P din 3 noiembrie 2003, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii, în favoarea Tribunalului Bihor şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea acestuia.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 803 din 26 februarie 2004, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bihor, completul de asigurări sociale, reţinând că în cauză se contestă Decizia de pensionare emisă de pârâtă, şi nu o hotărâre privind drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000.
Primind cauza, spre competentă soluţionare, Tribunalul Bihor, prin sentinţa nr. 849 din 14 octombrie 2004, a respins acţiunea reclamantului, sentinţa devenind irevocabilă, ca urmare a respingerii recursului, prin Decizia nr. 307 din 24 martie 2005/R, a Curţii de Apel Oradea.
Admiţându-se contestaţia în anulare formulată de reclamant împotriva acestei ultime decizii, prin Decizia nr. 895 din 5 octombrie 2005, s-a casat sentinţa nr. 849 din 14 octombrie 2004 a Tribunalului Bihor şi s-a disjuns contestaţia formulată împotriva deciziei de pensie, reţinându-se, spre soluţionare, acest capăt de cerere şi dispunându-se, în baza art. 244 pct. 1, suspendarea lui, până la soluţionarea contestaţiei formulate împotriva hotărârii nr. 2556 din 5 noiembrie 2002, emisă de pârâtă în aplicarea Legii nr. 189/2000.
Această din urmă cerere a fost înregistrată separat, sub număr nou, pe rolul Curţii de Apel Oradea, iar prin sentinţa civilă nr. 327CA/2005-PI din 21 noiembrie 2005, a fost respinsă ca tardiv formulată.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reţinut că este întemeiată excepţia de tardivitate invocată de pârâtă, întrucât hotărârea nr. 2556 din 5 noiembrie 2002, i-a fost comunicată reclamantei, la 8 noiembrie 2002, iar contestarea ei s-a făcut peste termenul de 30 de zile, de la comunicare, impus prin art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000.
S-a apreciat, de asemenea, că apărările reclamantei sub acest aspect, sunt irelevante, întrucât nu se poate reţine neştiinţa ei de carte, atâta vreme, cât există semnătură de luare la cunoştinţă a hotărârii contestate, fără vreo altă menţine, iar calitatea de rrom nu o exclude de la respectarea dispoziţiilor legale.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta, reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.
Recursul este nefondat şi urmează fi respins.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 189/2000, împotriva hotărârii emise din Comisia pentru aplicarea legii, se poate face contestaţie, la curtea de apel, într-un interval de 30 de zile de la comunicare.
În speţă, comunicarea hotărârii nr. 2556 din 5 noiembrie 2002 a Casei Judeţene de Pensii Bihor, s-a făcut la data de 8 noiembrie 2002, astfel cum rezultă din înscrisul de la dosarul de fond, iar contestarea acesteia s-a făcut la 16 mai 2003, odată cu contestarea deciziei de pensionare, aşadar la aproximativ 6 luni de la data când reclamanta a semnat pentru primirea hotărârii.
În ceea ce priveşte apărările invocate de intimata-reclamantă, urmează a se reţine că niciuna dintre ele nu poate justifica repunerea în termenul de formularea contestaţiei, în raport cu termenul de decădere prevăzut de textul legal menţionat mai sus.
Pentru aceste considerente şi constatând că nu există, potrivit dispoziţiilor art. 304 şi 3041 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a sentinţei atacate, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.M. împotriva sentinţei civile nr. 327CA/2005-PI din 21 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1913/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1915/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
