ICCJ. Decizia nr. 1916/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1916/2006
Dosar nr. 632/1/2006
Şedinţa publică din 25 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, la 22 ianuarie 2004, reclamanta V.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, anularea hotărârii nr. 193 din 14 octombrie 2003, emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiară al Legii nr. 189/2000.
Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, prin sentinţa civilă nr. 300 din 25 mai 2004, a respins excepţia de tardivitate a acţiunii invocată de pârâtă şi pe cale de consecinţă, a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei, drepturile solicitate, pentru perioada 1 octombrie 1941 - 1 noiembrie 1944
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin.
Urmare a admiterii recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2715 din 21 aprilie 2005, a dispus casarea hotărârii atacate şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, apreciind că pentru stabilirea fără echivoc a adevărului se impune suplimentarea probatoriilor.
Conformându-se deciziei de casare, instanţa de fond a încuviinţat reclamantei proba cu acte, respectiv deciziile emise de pârâtă, prin care se atestă calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, fraţilor reclamantei, precum şi audierea martorului M.T.
Analizând ansamblul probatoriilor administrate în cauză, în raport cu dispoziţiile legale incidente, Curtea de Apel Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 334 din 9 noiembrie 2005, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâta, să-i recunoască beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada menţionată în prima hotărâre de fond.
Instanţa a reţinut că tabelul persoanelor refugiate din comuna Vişag, în comuna Săcuieni, întocmit de Primăria acestei ultime localităţi, tabel în care tatăl reclamantei, P.I., figurează la nr. 21, precum şi hotărârile care atestă calitatea de beneficiari ai Legii nr. 189/2000, fraţilor reclamantei - P.T., P.G., I.P., şi G.I., coroborate cu declaraţiile martorului M.T., audiat în instanţă la data de 9 noiembrie 2005, dovedesc cu certitudine că reclamanta V.M. s-a refugiat, împreună cu familia sa, în perioada 1 octombrie 1941 - 1 noiembrie 1944, din comuna Vişag, judeţul Cluj, în comuna Săcuieni, din acelaşi judeţ, ca urmare a persecuţiilor etnice exercitate împotriva lor de administraţia maghiară de ocupaţie.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs, pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin.
Recurenta a susţinut că sentinţa Curţii de Apel Timişoara este în „totală contradicţie" cu prevederile Legii nr. 189/2000 şi a invocat în sprijinul afirmaţiilor sale, adresa nr. C./3073 din 28 august 2003, emisă de Direcţia Judeţeană Bihor a Arhivelor Naţionale, din care rezultă că intimata nu figurează ca refugiată din localitatea Vişag, judeţul Cluj, precum şi faptul că aceasta nu a depus alte „acte oficiale" în sprijinul afirmaţiilor sale, astfel cum o obligau prevederile HG nr. 127/2002.
De asemenea, a invocat lipsa relevanţei, probatorii a tabelului întocmit de Primăria Săcuieni, judeţul Cluj, susţinând că acesta nu face dovada refugiului celor menţionaţi în el, din satul Vişag, ci doar atestă numele familiilor care s-au aflat pe teritoriile ocupate de administraţia maghiară.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, de dispoziţiile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, au suferit persecuţii etnice, fiind refugiate, strămutate sau expulzate în altă localitate .
În baza dispoziţiilor art. 4 din HG nr. 127/2002, privind aprobarea normelor de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, dovada acestui fapt se face cu înscrisuri emise de organele competente sau în lipsa acestora, prin declaraţii de martori.
În cauză, intimata-reclamantă a făcut dovada susţinerilor sale cu înscrisul din dosarul de fond, a cărui valoare probatorie constă în aceea că, fiind eliberată de Primăria localităţii în care s-a refugiat familia P. şi atestând numele celor care „au căzut sub ocupaţie hortistă" în comuna Vişag, atestă implicit faptul că aceştia au ajuns pe teritoriul comunei în care s-a întocmit tabelul, respectiv comuna Săcuieni.
La rândul lor, declaraţiile autentificate ale martorilor M.I. şi P.T., precum şi depoziţia martorului audiat în instanţă, în fond după casare, M.T., concordă întru totul cu înscrisul oficial menţionat deja, confirmând veridicitate afirmaţiilor recurentei.
Referitor la critica adusă în baza adeverinţei nr. C./3073 din 28 august 2003, este de observat că prin acest înscris se menţionează numai că reclamanta nu figurează în evidenţele deţinute de Arhivele Naţionale, fără a se preciza că acesta nu s-a refugiat din teritoriul Ardealului de Nord.
În raport cu toate aceste probatorii şi ţinând seama de împrejurarea că toţi cei patru fraţi ai reclamantei sunt beneficiari ai Legii nr. 189/2000, rezultă că, în mod corect, instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei privind recunoaşterea calităţii de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Faţă de aceste considerente şi constatând că nu există, potrivit art. 304-3041 C. proc. civ., motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin împotriva sentinţei civile nr. 334 din 9 noiembrie2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1915/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1917/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
