ICCJ. Decizia nr. 1918/2006. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1918/2006
Dosar nr. 733/1/2006
Şedinţa publică din 25 mai 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 315/PI din 25 octombrie 2005, Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, în fond după casare, a admis acţiunea formulată de reclamanta D.V. împotriva pârâtului Guvernul României şi, pe cale de consecinţă, a anulat în parte HG nr. 977/2002, în ceea ce priveşte atestarea la domeniul public al judeţului Timiş, a imobilului înscris în C.F. nr. 193 Timişoara, nr. top 112/1, compus din casă cu etaj şi curte de 1195 mp şi nr. top 112/2, teren în suprafaţă de 426 mp, situate în Timişoara. A fost respinsă acţiunea aceleiaşi reclamante împotriva pârâtului Consiliul Judeţean Timiş, pentru lipsă de calitate procesuală pasivă. Cererea privind restabilirea situaţiei anterioare de carte funciară a fost disjunsă şi declinată în favoarea Judecătoriei Timişoara, spre competentă soluţionare.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Conform extrasului de CF nr. 193 Timişoara, imobilul în litigiu a constituit proprietatea mamei reclamantei (L.E.), reclamanta fiind moştenitoarea acesteia, potrivit certificatului de moştenitor nr. 19 din 12 martie 2003. Acest imobil a fost trecut în proprietatea Statului, în baza sentinţei civile nr. 3768/1956 a Tribunalului Orăşenesc Timişoara, în aplicarea Decretului nr. 111/1951, fiind considerat imobil abandonat.
În calitatea sa de succesoare a fostului proprietar, la data de 14 august 2001, reclamanta a solicitat Primăriei municipiului Timişoara, restituirea în natură a imobilului respectiv, în baza art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001. Art. 20 alin. (1) din acelaşi act normativ consacră dreptul persoanei îndreptăţite la restituirea imobilului preluat abuziv de către Statul român, în timpul regimului comunist.
În raport cu prevederile art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001, instanţa a constatat că, în speţă, preluarea de către stat a imobilului s-a făcut abuziv.
Pe de altă parte, schimbând regimul juridic al imobilului, prin includerea acestuia în domeniul public al judeţului Timiş, pârâtul Guvernul României a încălcat prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care indisponibilizează imobilele restituite până la soluţionarea cererilor formulate în baza acestei legi.
Rezultă că prin HG nr. 977/2002, reclamanta a fost vătămată în dreptul său de a i se restitui în natură imobilul în discuţie.
Întrucât în contenciosul administrativ are calitate procesuală pasivă, autoritatea emitentă a actului administrativ contestat, instanţa a stabilit că nu are calitate procesuală pasivă, în cauză, Consiliul Judeţean Timiş.
În termen legal, împotriva sus-amintitei sentinţe au declarat recurs, pârâţii Guvernul României şi Consiliul Judeţean Timiş.
Recurentul Consiliul Judeţean Timiş şi-a întemeiat cererea de recurs pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că sentinţa este nelegală, atât în ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, cât şi în ce priveşte soluţionarea pe fond a pricinii.
Astfel, având în vedere dispoziţiile art. 47 C. proc. civ., referitoare la coparticiparea procesuală şi faptul că ambii pârâţi urmăresc menţinerea HG nr. 977/2002, Consiliul Judeţean Timiş are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fond, instanţa a ignorat pe de o parte, faptul că „indisponibilizarea" imobilelor este prevăzută în alin. (4), şi nu în alin. (1) al art. 20 din Legea nr. 10/2001, prevedere care nu există la momentul emiterii hotărârii de guvern contestată, fiind introdusă abia în anul 2005, prin Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniul proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente), iar pe de altă parte, că temeiul de drept al actului administrativ îl reprezintă art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, şi nu Legea nr. 10/2001.
Invocând în drept, de asemenea, prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul Guvernul României a subliniat că prin sentinţa pronunţată, instanţa de contencios administrativ s-a subrogat instanţei civile, atunci când a considerat că preluarea imobilului în litigiu s-a făcut abuziv şi că apartenenţa acesteia la domeniul public al judeţului Timiş s-a stabilit pe baza inventarului întocmit prin Hotărârile nr. 34/1999 şi nr. 49/2001, de către Consiliul Judeţean Timiş, ce nu au fost contestate în concordanţă cu prevederile art. 21 din Legea nr. 218/1998 şi a Normelor aprobate prin HG nr. 549/1999.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu motivele de nelegalitate invocate de recurenţi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că:
În mod corect şi legal, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Consiliului Judeţean Timiş, având în vedere că emitentul actului administrativ a cărui anulare (parţială) s-a cerut, este Guvernul României.
Calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii, cerinţă neîndeplinită în cauză de Consiliul Judeţean Timiş.
Argumentul coparticipării procesuale pasive, prin trimiterea la art. 47 C. proc. civ., nu va fi primit, obiectul pricinii nefiind o obligaţie comună a celor doi pârâţi chemaţi în judecată, iar obligaţiile acestora neavând aceeaşi cauză, aşa cum cer dispoziţiile procedurale invocate de recurentul Consiliul Judeţean Timiş. Ca urmare, această autoritate nu are calitate procesuală pasivă în litigiul de faţă.
În privinţa dezlegării date fondului pricinii se constată, însă, că sunt întemeiate criticile formulate de recurentul Guvernul României în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Abordarea legalităţii HG nr. 977/2002, exclusiv prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 10/20201, este greşită, instanţa de contencios administrativ subrogându-se în acest mod instanţei civile.
Obiectul cererii de chemare în judecată vizează legalitatea actului administrativ privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi a municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş, astfel că rolul instanţei de contencios administrativ era acela de a verifica dacă includerea imobilului în litigiu în domeniul public al judeţului Timiş s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 213/1998 şi dacă această operaţiune a avut drept consecinţă vreo vătămare a drepturilor recunoscute de lege, intimatei-reclamante, în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Aspectele legate de preluarea abuzivă a acestui imobil exced atribuţiilor instanţei de contencios administrativ.
Totodată, în mod greşit, instanţa fondului şi-a motivat soluţia de anulare parţială a HG nr. 977/2002, pe dispoziţiile art. 20 alin. (41) din Legea nr. 10/2001, privitoare la indisponibilizarea bunurilor notificate potrivit acestui act normativ.
Într-adevăr, prin Notificarea din 14 august 2001, adresată Primăriei municipiului Timişoara, intimata-reclamantă a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu, imobil în care funcţionează un aşezământ cultural aflat sub autoritatea Ambasadei Franţei în România - „Centrul Cultural Francez".
Întrucât în momentul emiterii hotărârii de guvern contestate nu erau în vigoare prevederile alin. (41) al art. 20 din Legea nr. 10/2001, acestea fiind introduse în anul 2005, prin Legea nr. 247/2005 şi faţă de dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „legea dispune numai pentru viitor", nu se poate reţine în sarcina emitentului actului administrativ, încălcarea unor dispoziţii legale ulterioare.
Nu în ultimul rând, potrivit modificărilor de substanţă aduse Legii nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, restituirea în natură a unui imobil se dispune chiar şi în cazul în care imobilul este afectat efectiv şi nemijlocit de activităţi de interes public, de învăţământ, sănătate, social-culturale, cu obligarea noului proprietar să menţină această afectaţiune pe o perioadă de 3 sau 5 ani, în funcţie de fiecare situaţie în parte.
Astfel, în măsura în care se va face dovada îndeplinirii cerinţelor Legii nr. 10/2001, imobilul poate fi restituit în natură.
Cum în cauză nu au fost dovedite susţinerile privind nelegalitatea HG nr. 977/2002 şi nu rezultă că au fost încălcate dispoziţiile Legii nr. 213/1998, în temeiul cărora imobilul în litigiu a fost inclus în domeniul public al judeţului Timiş, nu se poate reţine că există un drept vătămat pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 1 şi 11 din Legea nr. 29/1990.
Pentru cele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de Consiliul Judeţean Timiş şi se va admite recursul declarat de Guvernul României. Ca urmare, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va modifica în parte sentinţa recurată, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, şi a acţiunii formulate împotriva Guvernului României.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 315/PI din 25 octombrie 2005 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii şi faţă de Guvernul României.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Consiliul Judeţean Timiş împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1917/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 1919/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
