ICCJ. Decizia nr. 204/2006. Contencios. Anulare hotărâre Comisie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 204/2006
Dosar nr. 7855/2004
nr. 26029/1/2004
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A.C. SA Piteşti a chemat în judecată pe pârâta Comisia interministerială pentru supravegherea aplicării OUG nr. 57/2002, pentru a se dispune anularea hotărârii fără număr emisă de aceasta în rezolvarea divergenţei la hotărârea nr. 9/2003.
Reclamanta a susţinut că, în baza actului normativ amintit şi a normelor metodologice emise în aplicarea acestuia, a solicitat la F.D.F.E.E. E.O. SA, scutirea de plata majorărilor şi a penalităţilor de întârziere în sumă totală de 26.571.767.473 lei şi că, prin hotărârea nr. 9 din 30 septembrie 2003, acest creditor a modificat hotărârea nr. 9/2002, eşalonând majorările de tarif şi scutind-o de plata penalităţilor. Considerând hotărârea menţionată, ca nelegală şi neîntemeiată, a formulat divergenţe cu nr. 1778 din 24 noiembrie 2003, care au fost soluţionate de pârâtă. Hotărârea adoptată de aceasta a fost considerată ca fiind nelegală, pentru că:
1) S-au încălcat prevederile art. 8 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 57/2002 privind alcătuirea comisiei;
2) În hotărâre se face referire la imposibilitatea dispunerii asupra convenţiei părţilor, deşi nu s-a încheiat o astfel de convenţie, pentru că nu s-au rezolvat divergenţele în legătură cu hotărârea nr. 9/2002 şi nr. 9/2003. Hotărârea pârâtei nu este motivată;
3) Creditorul E.O. SA şi-a depăşit competenţa legală prin adoptarea hotărârii din 2003, deşi reclamanta formulase mai multe divergenţe la hotărârea din 2002, divergenţe care nu au fost soluţionate. Hotărârea nr. 9/2002 şi-a produs efectele juridice, pentru că legea dă posibilitatea debitorului să formuleze divergenţe. Cele două hotărâri ale creditorului au efecte contradictorii.
4) Pârâta şi creditoarea au încălcat OUG nr. 57/2002 şi Normele emise pentru aplicarea acesteia, ignorând documentaţia depusă de reclamantă pentru obţinerea înlesnirilor la plată din care rezultă îndeplinirea tuturor condiţiilor legale. Nu s-a ţinut seama nici de prevederile OUG nr. 3/1992 şi OUG nr. 17/2000 privind perceperea cotei T.V.A. şi nici caracterul majorărilor şi penalităţilor de întârziere.
Ulterior, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtă şi pe SC F.D.F.E.E. E.O. SA Craiova, pentru a se dispune obligarea acesteia la acordarea scutirilor la plată a majorărilor şi penalităţilor de întârziere în sumă totală de 26.571.767.473 lei.
Prin sentinţa nr. 88/F-C din 21 iunie 2004, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată împotriva pârâtelor, a anulat în parte hotărârea adoptată de pârâtă, numai alineatul ultim din procesul-verbal fără număr şi poziţia nr. 1 din anexa la acesta. Totodată, a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să admită divergenţa formulată de reclamantă la hotărârea nr. 9/2003 a Consiliului de administraţie al SC F.D.F.E.E. E.O. SA Craiova şi să acorde reclamantei, scutirea şi de plata sumei de 17.208.496.479 lei, majorări de tarif.
Totodată, s-a disjuns acţiunea formulată împotriva SC F.D.F.E.E. E.O. SA şi s-a declinat competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Dolj.
Pentru a pronunţa o asemenea hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele.
Recurenta a chemat în judecată la instanţa de contencios administrativ, şi pe pârâta SC F.D.F.E.E. E.O. SA Craiova, obiectul cererii formându-l obligarea acestui creditor la acordarea înlesnirilor de plată, aşa cum au fost solicitate.
Instanţa a constatat că litigiul este unul comercial, neevaluabil în bani, iar soluţionarea acestuia în primă instanţă nu este de competenţa curţii de apel, ci a tribunalului ca instanţă comercială, conform art. 2 pct. 1 lit. a), raportat la art. 5 C. proc. civ.
În temeiul art. 158 alin. (3), raportat la art. 165 C. proc. civ., s-a disjuns acţiunea împotriva pârâtei menţionate, dispunându-se declinarea soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Dolj.
Cu privire la pârâta Comisia Interministerială a Ministerului Economiei şi Comerţului, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi A.P.A.P.S., instanţa de fond a reţinut că în ce o priveşte pe reclamantă, hotărârea pârâtei este nelegală şi de natură a o vătăma pe aceasta într-un drept recunoscut de lege, dispunându-se admiterea în parte a acţiunii şi anularea numai a alineatului ultim din procesul-verbal şi a poziţiei nr. 1 anexa la acesta, obligând pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să admită divergenţa formulată de reclamantă la hotărârea nr. 9/2003, adoptată de Consiliul de administraţie al SC F.D.F.E.E. E.O. SA Craiova şi să acorde reclamantei, scutirea şi de plata sumei de 17.208.496.479 lei.
Împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Piteşti a declarat recurs, SC F.D.F.E.E. E.O. SA Craiova, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (instanţa a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, fiind dată cu aplicarea greşită a legii).
Motivele invocate de recurentă sunt următoarele:
1. În mod eronat instanţa a concluzionat că majorările de tarif nu constituie preţ majorat de energie electrică, ci majorări de întârziere, dând o interpretare greşită prevederilor art. 93 alin. (1) din HG nr. 236/1993.
În acest sens, SC E. SA Bucureşti a emis Instrucţiunile nr. 645 din 16 mai 2001 care, la pct. 8, prevăd că majorările calculate conform HG nr. 236/1993 reprezintă energie electrică livrată cu tarif majorat, este, deci, producţie marfă evaluată, valorificată pe baza unui tarif majorat, deoarece nu a fost plătită la termenul stipulat în contract.
Facturile de majorări de tarif se includ în tariful facturilor emise, reprezentând energie electrică livrată şi facturată cu un tarif majorat în funcţie de numărul de zile întârziere. Ca şi facturile de energie electrică, facturile de majorări sunt purtătoare de T.V.A.
2. Din analiza prevederilor OUG nr. 57/2002 şi a Normelor metodologice aprobate prin Ordinul 251/2002, rezultă că soluţionarea divergenţelor ce apar în aplicarea OUG nr. 57/2002, aparţine Comisiei Interministeriale, constituită în temeiul Ordinului comun al Ministerul Economiei şi Comerţului şi Ministerul Administraţiei Publice, nefiind de competenţa instanţei judecătoreşti.
Acţiunea reclamantei prin care se solicită obligarea SC E.O. SA la plata majorărilor de tarif, este lipsită de temei legal, neexistând o prevedere legală care să stabilească această obligaţie.
3. Prin soluţia dată, instanţa de judecată a ignorat voinţa părţilor raportată la contractele încheiate între societate şi reclamantă, care potrivit art. 969 C. civ., are putere de lege.
SC A.C. SA Piteşti a semnat fără obiecţiuni contractele de furnizare a energiei electrice care includeau clauza perceperii majorărilor de tarif, iar facturile pentru încasarea majorărilor de tarif au fost acceptate la plata de către consumator, fără nici un fel de obiecţiune.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul a fost declarat de o persoană fără calitate procesuală.
Dreptul de a ataca cu recurs hotărârea judecătorească aparţine numai părţilor litigante şi succesorilor în drepturi ai acestora, adică persoanelor care au participat la dezbaterea cauzei sau celui care le reprezintă.
Instanţa de control judiciar învestită cu judecarea căi de atac este obligată să verifice calitatea procesuală a celui care a declarat recursul.
În speţă, se observă că recurenta, în recurs, se referă la aspecte legate de fondul cauzei şi nu la măsura disjungerii dispusă de instanţa de fond. În raport cu conţinutul recursului declarat, se apreciază că poziţia procesuală a recurentei este cea a unei persoane fără calitate procesuală, urmând ca recursul să fie respins sub această motivaţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC F.D.F.E.E. E.O. SA Craiova împotriva sentinţei nr. 88/F-C din 21 iunie 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 19/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 205/2006. Contencios. Recurs împotriva... → |
|---|
