ICCJ. Decizia nr. 2070/2006. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele financiare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2070/2006
Dosar nr. 3787/2005
nr. 15520/1/2005
Şedinţa publică din 1 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 26 ianuarie 2005, reclamanta S.N.S. S. SA Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea pct. 3 din Decizia nr. 403 din 30 decembrie 2004, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a pct. 8 din procesul-verbal de control nr. 4723 din 9 iunie 2004, întocmit de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi obligarea pârâtelor la restituirea accizelor, în cuantum de 4.831.081.553 lei.
Reclamanta a arătat că organele fiscale i-au refuzat rambursarea sumei solicitate cu titlu de accize, motivând că nu beneficiază de restituire, în condiţiile în care cuantumul acestora a fost cuprins în costul de producţie al produselor şi au fost recuperate prin preţul de vânzare.
A mai arătat reclamanta că perioada supusă verificării a fost cuprinsă între 1 martie 2002 şi 30 septembrie 2003, iar cererea de rambursare a sumei totale de 4.831.081.553 lei, s-a făcut în baza dispoziţiilor art. 28 lit. g) şi j) din OUG nr. 158/2001, cu modificările şi completările ulterioare şi HG nr. 163/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 158/2001.
S-a menţionat în acţiune că S. SA a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 16 alin. (3) din HG nr. 163/2002, cu privire la documentele justificative pe care organul fiscal trebuie să le aibă în vedere cu ocazia analizării cererilor de restituire a accizelor.
De asemenea, reclamanta a susţinut că nu i se poate nega dreptul de a beneficia de restituirea accizelor aferente materiilor prime folosite în scop industrial, cu atât mai mult, cu cât legislaţia fiscală nu interzice aceasta, în situaţia în care contribuabilul, din eroare, a înregistrat suma, pe cheltuiala deductibilă şi a recuperat-o din preţul de cost al produsului finit.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1568 din 29 septembrie 2005, a admis acţiunea, a anulat în parte Decizia nr. 403 din 30 decembrie 2004, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (pct. 3) şi procesul-verbal de control nr. 4723 din 9 iunie 2004, încheiat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili (pct. 8), a constatat dreptul reclamantei de a beneficia de rambursarea sumei de 4.324.504.095 ROL, cu titlu de accize, conform raportului de expertiză şi a obligat pârâţii, la cheltuieli de judecată către reclamantă.
Instanţa a reţinut, în esenţă, că pentru perioada supusă controlului, respectiv 1 martie 2002 - 30 septembrie 2003, reclamanta îndeplinea condiţiile legale prevăzute de art. 28 lit. j) din OUG nr. 158/2001, aprobată prin Legea nr. 523/2001 şi că beneficiază de scutire de la plata accizelor.
În consecinţă, instanţa a reţinut că acţiunea reclamantei este întemeiată, pentru suma de 4.324.504.905 lei, stabilită prin expertiza efectuată în cauză.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili care au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi au susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a interpretat în mod eronat prevederile art. 28 lit. j) din OUG nr. 158/2001, considerând greşit că produsul accizabil - motorina, ar fi fost folosit în scop industrial de către reclamantă;
- instanţa de fond nu a dat nici o semnificaţie juridică împrejurării că reclamanta nu a evidenţiat accizele în contul „alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate", ci în contul „cheltuieli", ceea ce a condus la recuperarea contravalorii lor de la clienţi, prin vânzarea produselor finite, astfel că aceasta nu a înregistrat nici o vătămare.
Recursurile sunt întemeiate.
Prin pct. 3 din Decizia nr. 403 din 30 decembrie 2004, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a respins contestaţia formulată de S.N.S. S. SA Bucureşti împotriva pct. 8 din procesul-verbal de control nr. 4723 din 9 iunie 2004, încheiat de Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, în ceea ce priveşte cererea de rambursare a accizelor pentru motorina folosită în perioada 1 martie 2002 - 30 septembrie 2003, de către sucursalele sale, în sumă totală de 4.831.081.553 ROL.
Instanţa de fond, admiţând în parte acţiunea, a reţinut că cererea intimatei-reclamante îndeplineşte condiţiile art. 28 lit. j) din OUG nr. 158/2001, aşa cum a fost aprobată prin Legea nr. 523/2002, precum şi condiţiile prevăzute la art. 16 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 158/2001, aprobate prin HG nr. 163/2002.
Într-adevăr, potrivit acestor prevederi legale, sunt scutite de la plata accizelor, hidrocarburile ciclice achiziţionate direct de la producători, pe bază de contracte, de către agenţii economici, pentru utilizarea în scop industrial.
În cauză, este necontestat că, în perioada supusă controlului, sucursalele intimatei-reclamante au folosit în activitatea desfăşurată, diferite cantităţi de motorină, combustibil tip M şi combustibil calor extra 1, pentru care s-a cerut rambursarea accizelor în sumă totală de 4.831.081.553 ROL.
De asemenea, este necontestat că aceste hidrocarburi au fost folosite de către sucursale, fie drept combustibil pentru centralele de producere a agentului termic şi apă caldă pentru populaţie (sucursala Slănic şi sucursala Târgu Ocna), fie drept carburanţi pentru utilaje (sucursala Târgu Ocna), ori pentru extracţia sării (sucursala Slănic, sucursala Târgu Ocna).
Organele fiscale au susţinut că cererea de rambursare a accizelor nu îndeplineşte condiţiile legale, hidrocarburile respective nefiind folosite în scop industrial, deoarece nu se regăsesc în componenţa produselor finite, ci au fost folosite în activitatea desfăşurată de către sucursale, potrivit obiectului lor de activitate.
Instanţa de fond a reţinut, însă, că cererea formulată de către agentul economic îndeplineşte condiţiile legale, în acest sens fiind şi opinia expertului contabil care a ajuns la concluzia că reclamanta are dreptul la rambursarea sumei de 4.324.504.095 ROL.
Curtea de apel nu s-a referit, în motivarea hotărârii, la împrejurarea invocată de către organele fiscale, necontestată de reclamantă, că valoarea accizelor a fost inclusă în preţ şi a fost recuperată de la clienţi, prin vânzarea produselor finite.
Concluzia instanţei de fond, că cererea de rambursare a accizelor îndeplineşte cerinţele art. 28 lit. j) din OUG nr. 158/ 2001, este lipsită de temei legal.
Astfel, instanţa de recurs reţine că soluţionarea cauzei de faţă depinde de răspunsul care se dă la întrebarea dacă hidrocarburile respective au fost folosite sau nu în scop industrial, aşa cum cer prevederile art. 28 lit. j) din OUG nr. 158/2001.
Din conţinutul reglementărilor OUG nr. 158/2001 rezultă că legiuitorul a folosit, în ceea ce priveşte uleiurile minerale (din care fac parte şi hidrocarburile, potrivit Anexei nr. 1 pct. C), două sintagme similare: „în scop industrial" şi „în scop tehnologic", în opoziţie cu sintagma „consum propriu".
Astfel, potrivit art. 28 lit. j), sunt scutite de la plata accizelor, hidrocarburile ciclice achiziţionate direct de la producători, pe bază de contracte, de către agenţii economici, pentru utilizarea în scop industrial.
Pe de altă parte, potrivit art. 27 alin. (11), agenţii economici plătitori datorează la bugetul de stat, accize şi pentru cantităţile de uleiuri minerale folosite pentru consumul propriu, altul decât cel utilizat în scop tehnologic pentru realizarea altor produse, în limita normelor de consum admise.
Or, aşa cum rezultă din actele şi lucrările dosarului, hidrocarburile în cauză nu se regăsesc în produsele finite obţinute, aceste hidrocarburi reprezentând doar un consum propriu al sucursalelor intimatei-reclamante, altul decât cel utilizat în scop tehnologic, în scop industrial.
Astfel fiind, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 28 lit. j) din OUG nr. 158/2001, ci sunt aplicabile prevederile art. 27 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 163/2002, rezultă că este vorba de condiţii de formă (documentele justificative care trebuie anexate la cererea de rambursare), care trebuie îndeplinite cumulativ cu condiţia de fond prezentată şi analizată mai sus.
Totodată, în cauză, rezultă că sucursalele intimatei-reclamante au inclus accizele în preţ, iar acestea au fost recuperate de la clienţi, prin vânzarea produselor finite, astfel că nu a fost înregistrată nici o pagubă şi, pe cale de consecinţă, nici o lezare a drepturilor şi intereselor legitime ale intimatei-reclamante.
Or, din prevederile art. 175 alin. (1) C. proCod Fiscal şi, respectiv, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, numai cel care este vătămat în drepturile sale ori interesele legitime printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, are dreptul la calea administrativă de atac la organul fiscal competent şi, respectiv, la acţiune în faţa instanţei de contencios administrativ.
În ceea ce priveşte expertiza contabilă, rezultă că expertul şi-a depăşit domeniul său de competenţă, făcând aprecieri şi ajungând la concluzia că agentul economic are dreptul la rambursarea accizelor solicitate, deşi doar instanţa de judecată este abilitată de lege să realizeze activitatea de jurisdicţie, să „spună dreptul" în cauza cu care a fost învestită.
Astfel fiind, concluziile expertului contabil trebuiau înlăturate, soluţionarea cauzei depinzând de interpretarea actelor normative incidente, aşa cum s-a arătat mai sus, iar nu de interpretarea unor operaţiuni, evidenţe, etc., contabile.
În concluzie, recursurile vor fi admise, sentinţa atacată va fi casată şi acţiunea va fi respinsă, actele administrative fiscale atacate fiind legale şi temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva sentinţei civile nr. 1568 din 29 septembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, în fond, respinge acţiunea formulată de S.N.S. S. SA, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2053/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2075/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
