ICCJ. Decizia nr. 2077/2006. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2077/2006
Dosar nr. 2139/1/2006
Şedinţa publică din 6 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ la data de 4 octombrie 2005, reclamantul K.C. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Braşov, să se dispună anularea hotărârii nr. 4322 din 12 septembrie 2005, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de refugiat, conform prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că pârâta a făcut o greşită aplicare a prevederilor legale menţionate, deoarece în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 a fost nevoit să se refugieze ca urmare a persecuţiei etnice, din oraşul Braşov, în comuna Bodoc, sat Zălan, judeţul Covasna.
Prin sentinţa nr. 154/F din 6 decembrie 2005, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantului K.C., menţinând hotărârea nr. 4322 din 12 septembrie 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamantul nu a făcut dovada calităţii sale de refugiat, potrivit Legii nr. 189/2000, în sensul că părăsirea localităţii de domiciliu să se fi datorat persecuţiei etnice.
Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că reclamantul nu a fost obligat să părăsească oraşul Braşov, ca urmare a unei dispoziţii date de autorităţi, iar familia sa a rămas în localitatea de domiciliu, reclamantul refugiindu-se împreună cu familia unui unchi.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamantul K.C.
Recurentul consideră că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă greşită, interpretând în mod eronat adresa Arhivelor Naţionale Covasna, din care rezultă că reclamantul nu a fost nevoit să se refugieze din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuţiei etnice.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Totodată, prin art. 61 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada situaţiilor la care se referă ordonanţa menţionată, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Din declaraţiile martorilor D.A. şi K.L., aflate la dosarul cauzei, rezultă că, în perioada septembrie 1940 - iunie 1945, reclamantul s-a refugiat la un unchi al său din comuna Zălan, judeţul Covasna, „ca urmare a Dictatului de la Viena şi a persecuţiilor din motive etnice şi politice".
Nu s-au clarificat unele împrejurări ale cauzei, cum au fost motivele pentru care reclamantul s-a refugiat la familia unchiului său, în timp ce părinţii săi au rămas în oraşul Braşov.
De asemenea, nu s-au detaliat modalităţile în care s-a manifestat „persecuţia etnică şi politică", care l-ar fi determinat pe reclamant, atunci în vârstă de aproximativ 12 ani, să părăsească localitatea de domiciliu, fără a fi însoţit de părinţii săi.
Instanţa de fond avea obligaţia să clarifice toate aspectele particulare ale cauzei şi să pronunţe o soluţie convingătoare, prin care să justifice motivele pentru care reclamantul a fost exclus de la beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Nelămurind aceste aspecte, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică, urmând a se admite recursul declarat, a se casa sentinţa atacată şi a se trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa va urmări completarea materialului probator, în sensul aspectelor precizate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de K.C. împotriva sentinţei nr. 154/F din 6 decembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2076/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2078/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
