ICCJ. Decizia nr. 2076/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2076/2006
Dosar nr. 2099/1/2006
Şedinţa publică din 6 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 3 octombrie 2005, reclamanta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Braşov, să se dispună anularea hotărârii nr. 4305 din 12 septembrie 2005, prin care i s-a respins cererea privind recunoaşterea calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat, în esenţă, că pârâta a refuzat, în mod nejustificat, să-i recunoască statutul de refugiat, deşi a făcut dovada că, în perioada septembrie 1942 - martie 1945, a fost nevoită ca, împreună cu tatăl său, să se refugieze ca urmare a persecuţiei etnice exercitate, din localitatea Apaţa, în localitatea Aita Mare, de pe teritoriul care, la momentul respectiv, se afla sub autoritatea Ungariei.
Prin sentinţa nr. 146/F din 2 decembrie 2005, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea reclamantei S.M., menţinând hotărârea nr. 4305 din 12 septembrie 2005, emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Braşov.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză, rezultă că reclamanta nu a făcut dovada că părăsirea localităţii de domiciliu s-ar fi datorat persecuţiei etnice, condiţie obligatorie pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Totodată, instanţa de fond a apreciat împrejurarea că reclamanta a părăsit localitatea de domiciliu, împreună cu tatăl ei, iar mama şi sora reclamantei au rămas în localitatea Apaţa, drept un argument suplimentar că faţă de reclamantă, minoră la acea dată, nu s-au exercitat persecuţii de natură etnică.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta S.M.
Recurenta susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre greşită, deoarece nu a ţinut seama de răspunsul primit de la Arhivele Naţionale Covasna, prin care se confirmă faptul că s-a refugiat împreună cu tatăl său. De asemenea, susţine că a fost de faţă, când tatăl său a fost lovit şi ameninţat şi, fiind speriată, a trecut Oltul împreună cu acesta, fără să urmeze ceilalţi membri ai familiei.
Examinându-se sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Conform art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 şi 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii pe motive etnice, printre situaţiile prevăzute de lege fiind şi aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].
Prin Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înţelege persoana care a fost mutată sau obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a unui tratat bilateral.
Totodată, prin art. 61 din OG nr. 105/1999, aşa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada situaţiilor la care se referă ordonanţa menţionată, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Materialul probator aflat la dosarul cauzei evidenţiază faptul că recurenta s-a aflat alături de părintele său care, fiind muzicant în fanfara comunei, a avut unele altercaţii cu jandarmii, care au determinat în final refugierea celor doi în teritoriul ocupat de trupele maghiare.
Declaraţiile martorilor K.B., S.I. şi S.A., evidenţiază faptul că incidentele intervenite au fost în legătură cu originea etnică a tatălui reclamantei.
Nu poate fi acceptat argumentul că incidentele menţionate nu ar îndreptăţi acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, şi pentru recurentă, deoarece aceasta era minoră şi ataşată de tatăl său, astfel că apare ca un lucru firesc ca persecuţiile de natură etnică amintite să o afecteze şi pe aceasta. Minoră fiind, recurenta nu poate avea un alt statut, decât tatăl său, pe care l-a însoţit în refugiul determinat de persecuţia etnică.
Declaraţiile de martor, aflate la dosar, sunt completate cu certificatul nr. 124 din 10 februarie 2005, eliberat de Arhivele Naţionale Covasna, prin care se atestă că tatăl recurentei s-a refugiat împreună cu un membru de familie.
Rezultă că recurenta este îndreptăţită să beneficieze de drepturile acordate potrivit Legii nr. 189/2000, iar instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală şi netemeinică.
Urmează a se admite recursul, a se casa sentinţa atacată şi a se admite acţiunea reclamantei, obligând pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să se recunoască reclamantei, statutul de persoană refugiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.M. împotriva sentinţei nr. 146/F din 2 decembrie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond, admite acţiunea formulată de reclamanta S.M. Anulează hotărârea nr. 4305 din 12 septembrie 2005 a Casei Judeţene de Pensii Braşov.
Obligă pe pârâtă să emită o nouă hotărâre, prin care să acorde reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 aprilie 2005.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2075/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2077/2006. Contencios → |
|---|
