ICCJ. Decizia nr. 2182/2006. Contencios. Refuz emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2182/2006
Dosar nr. 3454/2005
nr. 14193/1/2005
Şedinţa publică din 13 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 335 din 28 septembrie 2005, pronunţată în dosarul nr. 1597/2005, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ, pentru neefectuarea procedurii prealabile, iar pe fond, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei SC C. SA Botoşani, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Guvernul României şi Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Botoşani.
Excepţia de inadmisibilitate a acţiunii, în susţinerea căreia s-a invocat nerespectarea dispoziţiilor art. 10 din Ordinul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 419/2002, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 381/2002, a fost respinsă, motivat de faptul că reclamanta a făcut dovada parcurgerii acestei etape, iar ca urmare a demersurilor ei pentru calamităţile din primăvara-vara anului 2004, Guvernul României a emis HG nr. 1097/2004 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură, pentru grâu, secară, orz, orzoaică şi rapiţă pentru ulei, cultivate în toamna anului 2003 şi stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată ca despăgubire.
Sub aspectul fondului cauzei, prima instanţă a reţinut următoarele:
Reclamanta a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul României, în temeiul art. 14 din Legea nr. 381/2002 cu privire la starea de calamitate a culturilor prăşitoare din anul 2004, din judeţul Botoşani, să fie obligat Guvernul României, să declare starea de calamitate, pentru a stabili nivelul despăgubirilor la care este îndreptăţită, iar pârâta Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare să fie obligată la plata despăgubirilor legale stabilite conform Legii nr. 381/2002. S-a solicitat, de asemenea, obligarea celor trei pârâţi, la plata unor despăgubiri pentru prejudiciile suferite, având cuantumul şi componenţa indicate în acţiune.
Din lucrările dosarului rezultă că în mod corect, direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nu a reţinut ca necesar promovarea unui proiect de hotărâre de guvern pentru declararea stării de calamitate în agricultură în judeţul Botoşani, pentru culturile părăsite - floarea soarelui, soia, porumb şi masă verde.
Astfel, potrivit art. 1 din Legea nr. 381/2002, sunt considerate calamităţi naturale, pierderile cantitative şi calitative de recolte produse în urma manifestării distructive a unor fenomene naturale pe arii extinse, iar potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, declararea stării de calamitate în agricultură se stabileşte de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale care, în elaborarea proiectului de hotărâre, va ţine seama de informaţiile primite de la Administraţia Naţională de Meteorologie privind aria de răspândire şi intensitatea fenomenelor naturale care au provocat calamitatea culturilor.
Ori, din lucrările dosarului şi comunicările Administraţiei Naţionale de Meteorologie rezultă că în perioada aprilie - august 2004, impactul asupra stării de vegetaţie şi productivităţii culturilor de primăvară din arealul de nord-est al Moldovei nu a fost semnificativ, fenomenul de secetă la nivelul culturilor fiind diferenţiat de la mediu, până la slab.
În ceea ce priveşte toamna anului 2003, în baza art. 14 din Legea nr. 381/2002 a fost emisă HG nr. 1097/2004 privind declararea stării de calamitate naturală în agricultură şi stabilirea nivelului maxim al sumei ce poate fi acordată.
În acest context, cum pentru culturile prăşitoare din anul 2004 şi anii anteriori nu s-a reţinut starea de calamitate, de către comisia de specialitate de la Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, evident nici instanţa nu poate reţine ca existentă această stare, motiv pentru care va respinge acţiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta SC C. SA Botoşani, solicitând casarea ei şi pe fond, admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată.
Prin notele scrise depuse ulterior la dosar, s-a imputat primei instanţe, greşita înlăturare a înscrisurilor depuse în dovedirea acţiunii, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, ignorarea cererii de încuviinţare a probei cu expertiza tehnică, cu consecinţa încălcării dreptului la apărare şi greşita interpretare a textului de lege şi a înscrisurilor depuse, apreciindu-se că pentru efectuarea expertizei tehnice care este absolut necesară în cauză, se impune trimiterea cauzei, spre rejudecare.
Au fost depuse la dosar, raportul de expertiză tehnico-judiciară efectuat într-o altă cauză absolut similară şi sentinţa civilă nr. 69 din 22 martie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, prin care Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale a fost obligat să sesizeze Guvernul României, cu privire la starea de calamitate a culturilor prăşitoare din anul 2004 şi să îndeplinească formalităţile administrative legale, în vederea acordării despăgubirilor către o altă societate aflată în aceeaşi situaţie.
Recursul este fondat.
Examinând actele dosarului şi criticile recurentei, prin prisma dispoziţiilor art. 304 şi 3041 C. proc. civ. şi a prevederilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că pentru justa soluţionare a cauzei, în raport cu obiectul acesteia, se impunea, într-adevăr, efectuarea unei expertize tehnice de specialitate, pentru a se verifica în ce măsură se conturează elementele de fapt care, coroborate cu actele depuse la dosar, constatările efectuate anterior de organele de specialitate şi comunicările Administraţiei Naţionale de Meteorologie, să fie avute în vedere pentru aprecierea caracterului legal sau nelegal al refuzului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, de a sesiza Guvernul României, cu privire la starea de calamitate a culturilor prăşitoare pentru anul 2004, probă solicitată, de altfel, prin acţiunea introductivă şi asupra căreia instanţa nu s-a pronunţat.
Neprocedând astfel, prima instanţă a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) şi al art. 313 C. proc. civ., recursul va fi admis, dispunându-se casarea acesteia şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe.
În cadrul rejudecării, se va dispune suplimentarea probatoriului, prin efectuarea expertizei tehnice de specialitate, care urmează a stabili, evident, pe lângă toate elementele de fapt la care s-a făcut referire mai sus, ce urmează a fi apreciate ca fiind utile cauzei, în ce măsură reclamanta a respectat obligaţiile impuse de art. 19 din Legea nr. 381/2002, pentru a beneficia de despăgubiri.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC C. SA Botoşani împotriva sentinţei civile nr. 335 din 28 septembrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2181/2006. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 2203/2006. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
