ICCJ. Decizia nr. 2221/2006. Contencios. Anulare Hotărâre de Guvern. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2221/2006
Dosar nr. 2774/2005
nr. 11480/1/2005
Şedinţa publică din 14 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 11 iunie 2004, reclamanta SC C.N. SA a chemat în judecată Guvernul României, solicitând anularea poziţiei 759 din Anexa nr. 2 la HG nr. 968/2002, privind atestarea la domeniul public al municipiului Giurgiu, a imobilului Baza Sportivă C., compus din clădiri şi teren în suprafaţă de 2816/846 mp.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că imobilul nu a aparţinut niciodată domeniului public al municipiului Giurgiu; că în fapt, el s-a aflat în posesia şi folosinţa societăţii care a plătit taxele şi impozitele aferente şi care s-a comportat ca un adevărat proprietar, făcând o serie de acte de dispoziţie.
Prin sentinţa civilă nr. 726 din 18 aprilie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, reţinând că în afara fişei mijlocului fix prin care reclamanta a dovedit cuprinderea imobilului în discuţie în inventarul său, aceasta nu a produs nici o altă dovadă care să confirme existenţa dreptului subiectiv sau a interesului legitim vătămat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, reclamanta SC C.N. SA care a reiterat în fapt susţinerile din acţiune.
Recurenta a mai arătat că imobilul i-a aparţinut dintotdeauna, fiind construit de salariaţi proprii.
Recursul nu este fondat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ, se poate adresa instanţei competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată".
În cauză, reclamanta a solicitat anularea HG nr. 968/2002, prin care s-a atestat apartenenţa la domeniul public al municipiului Giurgiu, a Bazei Sportive C., susţinând că prin aceasta i s-a încălcat dreptul de proprietate asupra acestui imobil.
Or, cu probele administrate, reclamanta nu a făcut dovada existenţei acestui drept, simpla posesie exercitată asupra acestui bun, plata impozitelor şi taxelor aferente (abia din 2003), cât şi încheierea unor contracte de închiriere, nu fac dovada acelui drept subiectiv recunoscut de lege pe care îl are în vedere art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Astfel fiind şi cum în dreptul public, conceptul de drept subiectiv nu poate fi separat de conceptul de interes, legal şi temeinic Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea, constatând ca nefiind îndeplinite cerinţele art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC C.N. SA Giurgiu împotriva sentinţei civile nr. 726 din 18 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2006.
← ICCJ. Decizia nr. 2203/2006. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2222/2006. Contencios. Anulare Hotărâre de... → |
---|