ICCJ. Decizia nr. 221/2006. Contencios. Anulare act administrativ .. Contestaţie în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 221/2006
Dosar nr. 1899/2005
nr. 7987/1/2005
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 718/2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea introdusă de reclamantul B.B. împotriva pârâţilor Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Bucureşti, privind anularea măsurii disciplinare luată de pârâte, prin care s-a dispus destituirea din Poliţie a reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că reclamantul s-a făcut vinovat de săvârşirea unei abateri disciplinare, apreciată ca fiind gravă de către Consiliul Superior de Disciplină al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră şi că în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002, acest organism este singurul în măsură a aprecia atât gravitatea faptei, cât şi sancţiunea aplicabilă.
Totodată, instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei răspunderii disciplinare, reţinând că măsura a fost dispusă cu respectarea termenului de 1 an prevăzut de OUG nr. 89/2003.
Împotriva acestei sentinţe, în termenul legal, a declarat recurs, reclamantul, ce, prin Decizia nr. 2868 din 9 mai 2005, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost respins.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a reţinut, în esenţă, că, deşi prima instanţă a invocat OUG nr. 89/2003, act normativ care, la data săvârşirii faptei, nu era în vigoare, soluţia de respingere a excepţiei a fost corectă, în lumina dispoziţiilor art. 59 din Legea nr. 360/2002.
Curtea a mai reţinut din probatoriul administrat că reclamantul nu a negat niciodată săvârşirea faptei, că cercetarea prealabilă a fost făcută cu respectarea prevederilor Legii nr. 360/2002 şi că nu există motive de nulitate a sancţiunii aplicate.
Împotriva acestei ultime hotărâri a formulat contestaţie în anulare, reclamantul B.B., susţinând că eroarea materială a fost săvârşită de instanţa de recurs, care a stabilit în mod eronat situaţia de drept aplicabilă situaţiei de fapt a speţei. A doua greşeală materială invocată în contestaţie se referă la faptul că, instanţa plecând de la un temei de drept neaplicabil cauzei, face alte raţionamente greşite cu privire la termenul înăuntrul căruia se putea face aplicarea măsurii disciplinare, momentul când începe să curgă acest termen şi faţă de cine. În fond, se arată că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra prescripţiei răspunderii disciplinare, şi-a motivat hotărârea pe un act normativ inaplicabil care nu putea produce efecte retroactive şi nu s-a pronunţat asupra motivului invocat privitor la nemotivarea hotărârii de către instanţa de fond.
Contestaţia în anulare este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit legii, contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ arătate de art. 317 C. proc. civ. (lipsă de procedură şi necompetenţa instanţei) şi art. 318 (când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale şi omiterea din eroare de a cerceta vreunul dintre motivele de casare). Ea tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârşit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
Faţă de petitul cererii, critica formulată de contestatoare poate fi inclusă în prima ipoteză a art. 318 C. proc. civ., referitoare la greşeli materiale ce au determinat pronunţarea unei soluţii eronate.
Dar arătând că o hotărâre dată în recurs poate fi retractată, dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale, textul se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecării recursului, cum ar fi respingerea unui recurs, ca tardiv sau ca insuficient timbrat, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.
Legea nu a urmărit să deschidă părţilor, calea recursului la recurs, care să fie soluţionată de aceeaşi instanţă, sub motivul greşitei stabiliri a situaţiei de fapt.
Or, în cauză, susţinerile formulate prin contestaţia în anulare au fost invocate şi examinate atât de instanţa de fond, cât şi de instanţa de recurs şi respinse ca neîntemeiate.
Faţă de considerentele prezentate, se constată că nu sunt întrunite cerinţele prevăzute în art. 318 C. proc. civ., încât contestaţia în anulare urmează să fie respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de B.B. împotriva deciziei nr. 2868 din 9 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 213/2006. Contencios. Suspendare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 222/2006. Contencios. Actualizare pensie.... → |
|---|
