ICCJ. Decizia nr. 238/2006. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele financiare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 238/2006
Dosar nr. 1625/2005
nr. 6894/1/2005
Şedinţa publică din 25 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, la data de 4 iunie 2002, reclamanta SC Z.R. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, anularea atât a procesului-verbal de control din data de 15 ianuarie 2002, încheiat de cea de-a doua pârâtă, cât şi a deciziei nr. 300 din 30 aprilie 2002, de respingere de către primul pârât a contestaţiei formulate de reclamantă împotriva procesului-verbal de control sus menţionat, prin care s-a stabilit că această societate a înregistrat în mod greşit ca fiind deductibile fiscal, cheltuieli de consultanţă, în valoare de 26.811.428.700 lei şi T.V.A. de plată, în cuantum de 4.013.242.453 lei, precum şi majorări de întârziere aferente T.V.A., în cuantum de 103.865.216.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a arătat că, cheltuielile de consultanţă pe pentru lunile aprilie - noiembrie 2001, au ca suport juridic contractul de prestări servicii de management nr. 933 din 25 martie 1999, încheiat cu societatea A.R. SRL Bucureşti şi actele adiţionale aferente, acestea fiind deductibile fiscal, conform art. 4 alin. (6) lit. r) din OUG nr. 217/1999, de modificare a OG nr. 70/1994, privind impozitul pe profit şi HG nr. 402/2000, de aprobare a Instrucţiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit, organele de control apreciind în mod greşit că procesele-verbale de recepţie şi facturile justificative nu fac dovada efectuării prestaţiilor de consultanţă.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii, arătând că în mod corect organele de control au înlăturat procesele-verbale de recepţie a serviciilor de consultanţă, având în vedere că acestea nu ofereau datele necesare dovedirii acestor prestaţii, conform clauzelor contractului dintre părţi. În acest sens, a menţionat pârâta că, prin documentele sus menţionate, nu se stabilea situaţia de fapt anterioară intervenţiilor lunare, activitatea desfăşurată în cursul fiecărei luni, defalcată pe domenii, şi nici beneficiile rezultate în urma serviciilor de consultanţă. A mai precizat pârâta că, în domeniul „producţiei sfeclei de zahăr", în contabilitate au fost înregistrate cheltuieli de consultanţă în valoare de 2.681.142.870 lei, fără ca societatea să utilizeze această materie în procesul de producţie şi fără să aibă încheiate contracte cu producătorii, în perioada supusă controlului folosindu-se zahăr importat.
Pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Buzău a mai precizat, de asemenea, că reclamanta nu a făcut dovada că respectivele cheltuieli de consultanţă au fost aferente veniturilor obţinute, nu s-a atestat natura şi conţinutul operaţiunilor patrimoniale şi efectele obţinute ca urmare a realizării unor astfel de cheltuieli, conform dispoziţiilor legale incidente, aşa încât procesul-verbal de control şi Decizia nr. 300/2002, a Ministerului Finanţelor Publice, sunt temeinice şi legale.
Prin sentinţa civilă nr. 52 din 31 martie 2005, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, rejudecând cauza după casare, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu a respectat dispoziţiile art. 4 alin. (6) lit. r) din OG nr. 70/1994, modificată prin OUG nr. 217/1999 şi nici prevederile contractului de prestări servicii nr. 933 din 25 martie 1999, încheiat cu A.R. SRL Bucureşti, înlăturând, astfel, concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, care reţineau că toate sumele contestate de reclamantă sunt deductibile fiscal.
În acest sens, arată instanţa de fond, facturile fiscale în baza cărora reclamanta a decontat contravaloarea prestaţiilor de consultanţă, nu îndeplinesc în totalitate condiţiile prevăzute de Legea contabilităţii nr. 82/1991, pentru „documentele justificative", întrucât acestea nu cuprind denumirea exactă a serviciilor prestate, timpul consumat şi durata acestora, aşa cum prevăd Instrucţiunile privind metodologia de calcul a impozitului pe profit, aprobate prin HG nr. 402/2000.
Mai arată instanţa de fond că fiecare factură lunară are o valoare mai mare decât valoarea facturilor din acea lună, emise de departamente sau terţi, şi că facturile pro forma nr. 4 şi 5 din noiembrie 2001, în valoare de 1.166.938.800 şi, respectiv, 1.517.416.600 lei, nu pot fi luate în considerare, nefiind întocmite pe formulare cu regim special, conform HG nr. 831/1997, pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a Normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, aspecte pe care expertiza efectuată în cauză nu le-a analizat, deşi le-a avut ca obiective.
Se mai arată, de asemenea, în motivarea sentinţei civile atacate, că facturile lunare decontate de reclamantă au la bază diverse alte facturi prin care mai multe societăţi prestează servicii pentru A.R. SRL, şi anume: S.B.S., K.P.M.B. România şi T.B.W.A. Bucureşti, fără să existe vreo legătură între aceste prestaţii şi contractul nr. 933/1999 şi nici dovada că de prestaţiile respective a beneficiat reclamanta SC Z.R. SA.
Cu privire la contractul de prestări servicii nr. 933/1999, instanţa de fond a reţinut că nici clauzele acestui act nu au fost respectate, întrucât, în locul „rapoartelor" justificative prevăzute a fi prezentate lunar de către prestator beneficiarului, au fost încheiate simple procese-verbale de recepţie, rapoartele lunare depuse, ulterior, la dosar fiind întocmite pro causa şi neîndeplinind condiţiile prevăzute de cap. 4 pct. 4. din contractul de prestări servicii sus menţionat, deoarece nu descriu situaţia de fapt anterioară intervenţiilor lunare, principalele beneficii rezultate în urma activităţii desfăşurate şi planul de acţiune pentru următoarea perioadă, nerespectând, aşadar, condiţiile contractuale convenite de părţi.
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs, reclamanta SC A.R. SA, succesoare a SC Z.R. SA, invocând prevederile art. 3041 C. proc. civ.
Motivându-şi recursul, recurenta arată că instanţa de fond a nesocotit întreg probatoriul administrat în cauză, înlăturând atât documentele depuse în susţinerea acţiunii, cât şi expertizele contabile efectuate în cauză şi pronunţându-se asupra unor probleme de strictă specialitate, fără a avea această competenţă.
Mai arată recurenta că soluţionarea corectă a pricinii depindea, aproape exclusiv, de constatări ce ţin de expertiza contabilă, iar nu juridică, situaţie în care, criticând expertiza efectuată în cauză, instanţa de fond ar fi trebuit să dispună realizarea uneia noi.
De asemenea, susţine recurenta, în mod greşit a apreciat instanţa de fond că documentele depuse la dosar sunt întocmite pro causa, fără a avea nici o dovadă în acest sens şi că au fost înregistrate cheltuieli care nu aveau legătură cu obiectul de activitate al societăţii, fără să observe că recurenta-reclamantă a prelucrat sfecla de zahăr un număr foarte mare de ani.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 4 alin. (6) lit. r) din OG nr. 70/1994 privind impozitul pe venit, astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 217/1999, nu sunt deductibile fiscal, „cheltuielile cu serviciile, inclusiv de management sau consultanţă, în situaţia în care nu sunt justificate de un contract scris şi pentru care nu pot fi verificaţi prestatorii în legătură cu natura acestora".
De asemenea, potrivit Instrucţiunilor privind metodologia de calcul al impozitului pe profit, aprobate prin HG nr. 402/2000, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (6) lit. r) din OG nr. 70/1994, mai sus citate, „este necesar ca serviciile prestate să se facă în baza unui contract scris care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuţie, precizarea serviciilor prestate şi a tarifelor percepute, respectiv valoarea totală a contractului".
Din conţinutul prevederilor legale sus menţionate, rezultă că, pentru a fi deductibile fiscal, cheltuielile efectuate pentru servicii trebuie să fie justificate de un contract scris, ale cărui elemente obligatorii, expres menţionate de lege (prestatori, termene de execuţie, servicii prestate şi tarife percepute, respectiv valoarea totală a contractului), este necesar a fi riguros prevăzute în respectivul contract.
În speţă, însă, recurenta-reclamantă a nesocotit atât dispoziţiile art. 4 alin. (6) lit. r) din OG nr. 70/1994, astfel cum a fost modificată şi completată prin OUG nr. 217/1999, cât şi prevederile contractului de prestări servicii nr. 933 din 25 martie 1999, încheiat cu A.R. SRL Bucureşti, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond.
Astfel, din analiza contractului de prestări servicii sus menţionat, se constată că acesta nu conţine clauze referitoare la toate elementele imperativ prevăzute de art. 4 alin. (6) lit. r) din OG nr. 70/1994, din cuprinsul contractului lipsind datele privind termenele de execuţie, serviciile prestate şi tarifele percepute.
Dacă, referitor la termenele de execuţie şi la serviciile prestate, expertiza efectuată cu prilejul rejudecării cauzei concluzionează fie că se deduc din contract, fie că au fost precizate prin rapoarte lunare ulterioare, constatând că aceste elemente nu sunt menţionate expres în contract, în ceea ce priveşte „tarifele percepute", expertiza nu face nici o precizare, eludând acest aspect.
Or, în lipsa unor elemente imperativ prevăzute de lege [art. 4 alin. (6) lit. r) din OG nr. 70/1994], nu se poate reţine despre contractul de prestări servicii nr. 933 din 25 martie 1999, că respectă condiţiile legale pentru a justifica deductibilitatea fiscală a cheltuielilor efectuate de societatea reclamantă, cu serviciile de consultanţă.
Dar, în speţă, nu au fost respectate nici chiar prevederile contractului de prestări servicii nr. 933 din 25 martie 1999, încheiat de societatea reclamantă, cu societatea A.R. SRL Bucureşti.
În acest sens, este relevant aspectul reţinut de instanţa de fond care, în mod corect, a constatat că în locul „rapoartelor" justificative prevăzute prin contract a fi prezentate lunar de către prestator, beneficiarului, au fost încheiate simple procese-verbale de recepţie, iar rapoartele lunare depuse ulterior la dosar nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de cap. 4 pct. 4. din contractul de prestări servicii, deoarece nu descriu situaţia de fapt anterioară intervenţiilor lunare, principalele beneficii rezultate în urma activităţii desfăşurate şi planul de acţiune pentru următoarea perioadă, nerespectând, aşadar, condiţiile contractuale convenite de părţi.
Or, aceste condiţii au avut tocmai menirea de a asigura caracterul riguros-exact pe care legislaţia fiscală îl prevede în mod imperativ pentru actele întocmite de diferitele subiecte de drept în legătură cu acest domeniu.
În ceea ce priveşte expertiza de specialitate efectuată în cauză, este de menţionat că, în sistemul român de drept procesual, nici un mijloc de probă nu are forţă probantă prestabilită, judecătorul apreciind liber toate probele administrate în cauză, inclusiv raportul de expertiză. De aceea, ţinând seama de înscrisurile depuse de părţi la dosar şi chiar de constatările expertului, referitoare la lipsa din cuprinsul contractului de prestări servicii a menţiunilor privind termenele de execuţie şi serviciile prestate, în mod corect a procedat instanţa de fond, când a înlăturat concluziile expertizei, care reţineau deductibilitatea fiscală a sumelor contestate de reclamantă, apreciind că acestea contrazic celelalte probe administrate în cauză, respectiv chiar documentaţia depusă de părţi la dosar.
Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta SC A.R. SA, succesoare a SC Z.R. SA Buzău, împotriva sentinţei civile nr. 52 din 31 martie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 237/2006. Contencios. Anulare act de control... | ICCJ. Decizia nr. 242/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
