ICCJ. Decizia nr. 2225/2006. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele financiare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2225/2006
Dosar nr. 3733/2005
nr. 15306/1/2005
Şedinţa publică din 14 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 10 februarie 2005, reclamanta SC S. SRL Târgovişte a chemat în judecată Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti şi Garda Financiară Centrală, solicitând anularea deciziei nr. 16 din 31 ianuarie 2005, emisă de Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi a procesului-verbal din 9 mai 2003, încheiat de Garda Financiară Centrală, prin care a fost obligată la plata sumelor de 12.287.631.550 lei T.V.A.; 423.416.980 lei dobânzi aferente T.V.A.; 167.068.322 lei, penalităţi aferente T.V.A.; 16.167.936.225 lei impozit pe profit aferent trimestrului I 2003, 486.348.110 şi 197.702.483 lei, majorări de întârziere şi penalităţi de întârziere aferente impozitului pe profit, 44.526.900.834 lei accize şi 1.875.891.515 lei, plus 657.165.602 lei, dobânda şi penalităţile de întârziere aferente accizelor.
În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că în mod greşit, organele de control financiar au apreciat că facturile emise în perioada 21 ianuarie - 7 martie 2003, pentru aprovizionarea cu ţuică naturală de 24% vrac, înregistrate în evidenţele contabile, nu au caracter de documente justificative, conform Legii nr. 82/1991, cu toate că şi sub aspect penal s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Prin sentinţa nr. 138 din 23 septembrie 2005, Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ, a admis acţiunea şi a anulat procesul-verbal din 9 mai 2003 şi Decizia nr. 16 din 31 ianuarie 2005, exonerând reclamanta de plata sumelor reţinute în sarcina sa.
S-a reţinut că toate cele 152 facturi fiscale îndeplinesc cerinţele Legii nr. 82/1991, în sensul că toate conţin acele elemente obligatorii pe care legea le prevede, pentru a putea fi considerate documente justificative, pentru operaţiunile comerciale realizate. S-a mai reţinut că transportul cantităţilor de ţuică s-a făcut cu o autocisternă GR 619, nu cum din eroare s-a menţionat de organul de control GR 719, iar în ceea ce priveşte probele de laborator, că acestea nu au relevanţă, în situaţia în care au fost recoltate, în perioada în care societatea reclamantă nu mai deţinea în stoc ţuica provenită de la SC D.R. SRL.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa, în baza delegaţiei date de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Garda Financiară - Comisariatul General.
În esenţă, recurenţii au invocat nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii Curţii de Apel Ploieşti, susţinând că aceasta a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii şi probelor administrate în cauză.
Astfel, referitor la legalitatea celor 152 de facturi fiscale, instanţa şi-a întemeiat punctul de vedere pe expertiza efectuată în cadrul urmării penale şi expertiza dispusă în cauză, fără a analiza şi celelalte documente aflate la dosar. Modul greşit de apreciere al instanţei rezultă şi din analiza legalităţii acestor facturi, în raport cu acte normative care nu se aflau în vigoare la momentul întocmirii lor.
Referitor la mijlocul de transport menţionat în facturile fiscale, instanţa a reţinut ca fiind o simplă eroare, menţionarea autocisternei cu nr. GR 719, în loc de 619, deşi această „eroare" s-a repetat de 20 de ori, iar din cei 10 delegaţi care figurau în facturi, pentru patru s-a dovedit a nu fi menţionate actele de identitate, iar pentru ceilalţi şase, ca aparţinând în fapt altor persoane. Nici în legătură cu capacitatea acestor mijloace de transport nu s-a reţinut o situaţie reală, instanţa înlăturând constatările organelor financiare, fără nici o motivare. Deşi din cele 152 de facturi rezultă că de 19 ori s-au transportat 28.750 litri, iar în celelalte cazuri, peste 30.000 litri, administratorul societăţilor deţinătoare a confirmat că cisternele puse la dispoziţia SC OG SRL, în perioada februarie - martie 2003, transportau produse petroliere şi aveau o capacitate cuprinsă între 21900 - 22000 litri.
În ce priveşte probele de laborator efectuate de C.N.L., organul de control a reţinut că reclamanta a produs şi comercializat sub denumirea de „ţuică produs natural", băuturi alcoolice obţinute din alcool etilic rafinat.
Cu toate acestea, instanţa fondului apreciază aceste constatări ca nerelevante, pentru simplul motiv că la momentul prelevării probelor, reclamanta nu mai avea în stoc ţuică de 24%.
În fine, o ultimă critică vizează reţinerea de către instanţă a unei situaţii nedovedite, şi anume, a faptului că despre cele 5 carnete de facturi sustrase, administratorul societăţii reclamante ar fi încunoştiinţat în acelaşi timp organele de poliţie, deşi probele administrate au dovedit că despre dispariţia acestora, societatea furnizoare a anunţat compania I.N., la 18 martie şi, respectiv, 20 martie 2003, situaţie în care în perioada ianuarie - martie 2003, ea nu ar mai fi putut livra marfa, pe baza unor facturi din carnetele lipsă.
Analizând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate, în raport cu criticile formulate, urmează a se aprecia că acestea se justifică.
În perioada 27 ianuarie 2003 - 7 martie 2003, SC S. SRL Târgovişte a înregistrat în evidenţa sa contabilă, un număr de 152 facturi fiscale pentru aprovizionarea cu 4.901.400 ţuică naturală 24% vrac, având ca furnizor pe SC D.D. SRL şi în care T.V.A. înscrisă era mai mare de 50 milioane lei.
Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 29 B din Legea nr. 345/2002 privind T.V.A., reclamanta era obligată să solicite furnizorului, copia de pe documentul legal care atesta calitatea sa de plătitor de T.V.A.
Reclamanta nu s-a conformat acestei obligaţii, împrejurare care, alături de constatările organelor financiare, privind faptul că societatea furnizoare, conform jurnalelor de vânzare din perioada respectivă, nu a înregistrat nici o livrare de ţuică naturală, dată fiind şi anularea autorizaţiilor de comercializare a băuturilor alcoolice, dispusă prin Decizia nr. 16 din 10 martie 2003 a Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea, precum şi sesizarea companiei I.N., la 18 martie şi, respectiv, 20 martie 2003, despre sustragerea facturilor fiscale seria BAAAAAD nr. 5983551, până la nr. 5983800, grup din care fac parte şi cele 152 de facturi în cauză, fac incontestabil dovada că livrările către reclamantă s-au făcut din alte surse decât SC D.D. SRL.
Astfel fiind, concluzia expertizei contabile efectuate în cauză asupra legalităţii acestor facturi, întemeiată exclusiv pe analiza modului de întocmire al acestor documente, însuşită, ca atare, de instanţa fondului, urmează a fi apreciată ca nefondată.
Nelegalitatea acestor facturi rezultă şi din menţiunile înscrise la rubrica „date privind expediţia".
Astfel, autovehiculele înscrise aparţin SC OG SRL, SC S.B. SRL şi SC G.G. Bucureşti, societăţi care s-a dovedit a nu avea nici un raport contractual cu reclamanta.
Mai mult, din punct de vedere al capacităţii s-a dovedit că autovehiculele sunt semiremorci cisternă destinate transportului de produse petroliere cu capacităţi sub cele înscrise în facturile fiscale.
Printre aceste autovehicule este menţionat şi autoturismul de teren L.N., cu nr. de înmatriculare GR 719, încheiat de SC G.C. Bucureşti şi cesionat apoi către SC G.G. Bucureşti, societate care nu s-a dovedit a fi avut relaţii contractuale cu societatea reclamantă.
Susţinerea acestuia, preluată şi de instanţa fondului, în sensul înscrierii din eroare în facturi, a nr. de înmatriculare GR 719, în loc de GR 619, urmează a fi apreciată ca nefondată, presupusa eroare fiind de fapt repetată în aproximativ 20 de facturi şi notele de recepţie a mărfurilor şi unde este obligatorie şi verificarea mijlocului de transport.
De altfel, atitudinea incorectă a reclamantei rezultă şi din faptul că în urma verificărilor efectuate de organele de control, pe baza datelor comunicate de Ministerul Administraţiei şi Internelor - Direcţia Generală a Finanţelor Publice, s-a dovedit că din 10 delegaţi înscrişi în facturile fiscale, pentru patru nu s-au menţionat actele de identitate, iar pentru restul de 6 s-au menţionat seriile unor acte aparţinând altor persoane.
În fine, că scopul utilizării celor 152 de facturi, aşa cum s-a reţinut de către organele de control, a fost de a se da o provenienţă legală unor cantităţi de alcool etilic neaccizat utilizat la producerea băuturilor alcoolice, o dovedesc şi rezultatele analizelor efectuate la C.N. L. asupra probelor de ţuică naturală prelevate la 21 martie 2003 din stocul de materie primă existent la societatea reclamantă şi la 10 aprilie 2003, din stocul de produse finite.
Conform acestora, din cele şase probe, doar una a corespuns comercializării la categoria „ţuică", că restul, deşi erau etichetate cu aceeaşi denumire, erau, în realitate, băuturi obţinute din alcool etilic rafinat.
Susţinerea reclamantei, însuşită de instanţa fondului fără nici o analiză, în sensul că la data prelevării acestor probe nu mai existau în stoc băuturi alcoolice având ca furnizor pe SC D.D. SRL, în mod corect a fost înlăturată de organul de control care, la momentul respectiv, a inventariat stocurile, operaţiune însuşită de reprezentantul societăţilor şi care au prezentat în acest scop documentele având ca furnizor pe SC D.D. SRL.
În raport cu aceste considerente, urmează a se aprecia ca fiind întemeiate, recursurile declarate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa - Garda Financiară Centrală şi în consecinţă, în raport cu prevederile art. 312 C. proc. civ., casată sentinţa Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi în fond, respinsă, ca nefondată, acţiunea SC S. SRL Târgovişte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Garda Financiară - Comisariatul General şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dâmboviţa împotriva sentinţei civile nr. 138 din 23 septembrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Casează sentinţa atacată şi, în fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta SC S. SRL Târgovişte.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2224/2006. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 2226/2006. Contencios → |
|---|
