ICCJ. Decizia nr. 2260/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2260/2006
Dosar nr. 9346/1/2006
Şedinţa publică din 14 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 2 decembrie 2005, Tribunalul Timiş, secţia civilă, a dispus sesizarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru a se pronunţa pe cale de excepţie, asupra legalităţii prevederilor pct. 1.4 lit. B) din HG nr. 498/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001.
Instanţa a dispus, de asemenea, suspendarea judecăţii acţiunii formulate de reclamantul Z.I., în contradictoriu cu Primarul municipiului Timişoara, având ca obiect anularea dispoziţiei nr. 1344 din 18 mai 2005 şi obligarea pârâtului la măsuri reparatorii în echivalent, conform art. 19 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 137 din 18 aprilie 2006, Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 1.4 lit. B) cap. II din HG nr. 498/2003, pe considerentul că schimbă prin interpretare prevederile Decretului nr. 223/1974, făcând distincţia între cazul trecerii imobilului fără plată în proprietatea Statului, cu titlu de sancţiune, pentru cei care au plecat fraudulos din ţară sau care, fiind plecaţi în străinătate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit şi cazul în care persoana a făcut cerere de plecare definitivă din ţară şi a înstrăinat locuinţa către stat.
Instanţa de contencios administrativ a constatat nelegalitatea dispoziţiilor din hotărârea de guvern prin care s-a considerat de plano că, în ultima situaţie menţionată, preluarea nu a fost abuzivă, deşi calificarea unui imobil în sensul existenţei sau nu a unui titlu valabil, este atributul exclusiv al instanţei de judecată, învestită să soluţioneze acţiunea intentată în baza Legii nr. 10/2001.
Împotriva sentinţei a declarat recurs, Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Astfel, pârâtul a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în raport cu împrejurarea că prevederile Legii contenciosului administrativ se aplică numai cu privire la actele administrative adoptate sau emise după intrarea în vigoare a acestui act normativ.
Pe fondul litigiului, pârâtul a învederat că în ipoteza dobândirii de către stat a unui imobil, potrivit art. 2 din Decretul nr. 223/1974, preluarea nu a fost abuzivă, fiind vorba de o înstrăinare a locuinţei către stat, subsecventă formalizării cererii de plecare definitivă din ţară, persoana fiind îndestulată rezonabil din preţul primit sau având această vocaţie.
În această situaţie, a precizat pârâtul, nu sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001, dispoziţiile a căror nelegalitate s-a invocat pe cale de excepţie, fiind emise cu respectarea normelor legale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele invocate şi cu prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
Excepţia inadmisibilităţii invocată de pârât nu poate fi primită, actul administrativ normativ, cum este cazul HG nr. 498/2003, putând fi atacat, indiferent de data emiterii, atât prin acţiune directă cu respectarea regulii procedurii prealabile şi a termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004, precum şi pe calea excepţiei de nelegalitate.
Pe de altă parte, este de reţinut că Legea nr. 554/2004 nu face precizarea, conţinută de Legea nr. 29/1990, în sensul că dispoziţiile sale se aplică numai actelor administrative care vor fi emise după intrarea sa în vigoare.
Pe fondul cauzei, criticile aduse de pârât sunt neîntemeiate, prevederile pct. 1.4 lit. B) alin. ultim din cap. II al HG nr. 498/2003, fiind nelegale. În acest sens, instanţa de fond a reţinut în mod justificat că aceste dispoziţii schimbă în mod nereal, pe cale de interpretare, prevederile Decretului nr. 223/1974, prin care era stabilită imperativ conduita persoanei care părăsea definitiv ţara, fiind exclusă sub sancţiunea nulităţii, posibilitatea vânzării imobilelor către o altă persoană decât statul şi la un alt preţ decât cel stabilit conform Legii nr. 4/1973.
Este evident că preluarea imobilului de către stat în aceste condiţii nu poate fi considerată ca fiind o preluare cu titlu valabil, urmând a fi aplicabile dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil, îşi păstrează calitatea de proprietar.
Prin dispoziţiile în discuţie cuprinse în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 se încalcă principiul ocrotirii dreptului de proprietate statuat în perioada de aplicare a Decretului nr. 223/1974, de art. 36 din Constituţia din anul 1965, prevederile respective fiind nelegale faţă de dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi Legii nr. 213/1998.
În raport cu cele expuse mai sus, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei civile nr. 137/PI din 18 aprilie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2251/2006. Contencios. Pensie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2261/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
