ICCJ. Decizia nr. 2333/2006. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2333/2006
Dosar nr. 10.910/2/2005
Şedinţa publică din 20 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 189 din 25 ianuarie 2006, a admis acţiunea formulată de reclamantul S.M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Feroviară Română Bucureşti, a anulat Decizia emisă de această autoritate, sub nr. 1030/499 din 2 iulie 2004 şi a recunoscut dreptul reclamantului de a participa la examenul de promovare în funcţia de expert gradul I. Prin aceeaşi hotărâre a fost anulat examenul/concursul din data de 12 iulie 2004, organizat pentru funcţia de expert gradul I din cadrul Serviciului Autorizări Material Rulant şi Înmatriculări Specialitatea Material Rulant.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond, învestită în urma casării unei sentinţe anterioare de respingere a cererii reclamantului, de către secţia litigii de muncă a Tribunalului Bucureşti,a reţinut, în esenţă, că prin Decizia contestată, emisă de directorul general al autorităţii pârâte, a fost respinsă cererea reclamantului de înscriere la examenul de promovare în funcţia de expert I, motivat de faptul că a fost scos la concurs un post într-un alt serviciu, decât cel în care este el încadrat, respectiv Serviciul Elaborare, Norme, Studii şi Reglementări, în cadrul căruia nici nu există de altfel posturi de expert I.
Instanţa de fond a apreciat că sunt lipsite de suport legal, susţinerile autorităţii pârâte, în ceea ce priveşte neîndeplinirea condiţiei referitoare la încadrarea într-un post, în chiar serviciul în care s-a scos un post la concurs, precum şi cea vizând omiterea unei trepte ierarhice, deoarece reclamantul era încadrat pe funcţia de expert gradul II, actul administrativ contestat încălcând cel puţin două principii fundamentale înscrise în Codul muncii, respectiv libera alegere a locului de muncă [art. 3 alin. (2)] şi egalitatea de şanse şi de tratament [art. 39 alin. (1) lit. d)].
În aceste condiţii, instanţa de fond a apreciat că reclamantului trebuia să îi fie recunoscut dreptul de a participa la examenul de promovare în funcţia de expert gradul I şi a constatat că examenul ce a avut loc pe data de 12 iulie 2004, este, de asemenea, nelegal, impunându-se anularea lui.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs, autoritatea pârâtă, Autoritatea Feroviară Română Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi pentru greşita aplicare şi interpretare a legii, invocând în drept prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta-recurentă a menţionat că în mod greşit, instanţa de fond a făcut constant trimiteri la prevederile Codului muncii, apreciind că acestea au fost încălcate, şi cu precădere la art. 30 alin. (2), ignorând faptul că acesta se referă la „posturile vacante", în vreme ce la data de 12 iulie 2004, Autoritatea Feroviară Română Bucureşti nu a organizat concurs pentru angajare de personal, ci un examen de promovare în funcţie.
Examenul de promovare pentru postul de expert I în cadrul Serviciului Autorizări Material Rulant şi Înmatriculări s-a organizat, nu prin suplimentarea de posturi, ci, datorită specificului acestui serviciu, prin transformarea unui post de expert II, într-unul de expert I, ceea ce nu atrage aplicarea art. 30 C. muncii, ce vizează o ipoteză diferită.
Recurenta a mai arătat că reclamantul-intimat, încadrat cu contract de muncă, în care este stipulat expres şi locul muncii, respectiv un alt serviciu, decât cel în care s-a organizat examenul, a făcut o cerere de schimbare a locului de muncă, din serviciul său, în cadrul Serviciului Autorizări Material Rulant şi Înmatriculări, însă aceasta nu i-a fost aprobată de conducerea Autorităţii Feroviare Române Bucureşti.
În fine, s-a mai arătat că instanţa greşit a reţinut îndeplinirea de către intimatul-reclamant, a condiţiilor de vechime şi a celorlalte, impuse pentru participarea la acest examen, concurs, câtă vreme el lucra în cadrul Autorităţii Feroviare Române Bucureşti, de 3 ani şi 3 luni, şi nu de 8 ani, condiţia de parcurgere a unor trepte ierarhice pentru funcţia de expert, de asemenea nu este impusă arbitrar, ci prin contractul colectiv de muncă al Autorităţii Feroviare Române Bucureşti, ca şi prin HG nr. 626/1998.
De altfel, recurenta a menţionat şi faptul că la data de 19 septembrie 2005, independent de litigiul de faţă, reclamantul-intimat a participat în cadrul serviciului său, Serviciul Elaborare Norme, Studii şi Reglementări, la un examen de promovare pentru funcţia de expert II, pe care l-a trecut cu succes, aceasta fiind o dovadă, contrar celor reţinute în motivarea instanţei de fond, în sensul că există în cadrul serviciului în care lucrează intimatul, posibilităţi de promovare şi este respectat principiul egalităţii de tratament şi de şanse.
Examinând criticile recurentei-pârâte, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi prin prisma prevederilor legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acestea sunt întemeiate, impunându-se, astfel, conform art. 312 C. proc. civ., modificarea în tot a sentinţei atacate şi pe fond, respingerea acţiunii reclamantului-intimat, pentru următoarele consideraţiuni.
Înalta Curte reţine, în acord şi cu susţinerile recurentei, de altfel, că în mod greşit, instanţa de fond, în fundamentarea considerentelor sale, s-a raportat şi a avut în vedere exclusiv prevederile Codului muncii, ignorând total, atât prevederile cuprinse în legea specială privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române Bucureşti, respectiv HG nr. 626/1998, potrivit cu care Autoritatea Feroviară Română Bucureşti este o instituţie publică finanţată integral din venituri extrabugetare şi OG nr. 85/1998, privind înfiinţarea unor instituţii publice, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Transporturilor, cât şi cele pentru reglementarea carierei şi salarizării personalului bugetar, respectiv HG nr. 281/1993.
Conform art. 29 din acest din urmă act normativ, rezultă fără echivoc că prevederile HG nr. 281/1993 se aplică şi instituţiilor publice a căror finanţare se face din mijloace extrabugetare, cum este şi cazul Autorităţii Feroviare Române Bucureşti (art. 3 din HG nr. 626/1998.
Stabilind, aşadar, că prevederile HG nr. 281/1993 sunt aplicabile şi în cazul personalului Autorităţii Feroviare Române Bucureşti şi, deci, şi intimatului-reclamant, instanţa de fond ar fi trebuit să reţină că art. 4 şi 5 din acest act normativ prevăd expres principiul avansării şi promovării în „gradul sau treapta profesională imediat superioară", ceea ce conduce la concluzia că nu se poate face nici un salt peste trepte, astfel cum a solicitat şi susţinut reclamantul-intimat.
Ca urmare, este legal şi logic, totodată, ca prin raportare la prevederile legale menţionate, Înalta Curte să reţină că, independent de transferul de la un serviciu la altul, reclamantul-intimat, în prezent încadrat ca expert grad III, nu putea concura direct pentru postul de expert I, ci doar pentru un post de expert II în cadrul Autorităţii Feroviare Române Bucureşti, presupunând că un asemenea post ar fi fost vacant şi scos la concurs, ceea ce nu reprezintă o discriminare, astfel cum s-a reţinut, ci aplicarea corectă a principiului avansării „din treaptă în treaptă".
De altfel, Înalta Curte nu poate să nu menţioneze faptul că însuşi reclamantul-intimat, prin întâmpinarea depusă în faza soluţionării recursului, a recunoscut incidenţa prevederilor HG nr. 281/1993, modificată şi în cazul său, urmare a prevederilor exprese din art. 29 al acestui act normativ, făcând, însă, referiri trunchiate la Anexa nr. 12, privind angajarea prin concurs şi avansarea în funcţii, şi neglijând principiul exprimat în art. 5 din acelaşi act normativ, referitor la „treapta sau gradul imediat superior".
Reţinând, astfel, în raport cu textele indicate, că refuzul autorităţii recurente, de înscriere a reclamantului-intimat, la examenul din luna iulie 2004, nu a fost nici nelegal şi nici discriminatoriu, conform prevederilor Codului muncii, Înalta Curte urmează să admită recursul de faţă şi, constatând incidenţa art. 304 pct. 9 şi a art. 3041 C. proc. civ., să modifice în tot sentinţa atacată, în sensul că pe fond se va respinge, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului S.M.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta Autoritatea Feroviară Română Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 189 din 25 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond, respinge acţiunea reclamantului S.M., ca neîntemeiată.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2294/2006. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2336/2006. Contencios. Anulare acte privind... → |
|---|
