ICCJ. Decizia nr. 2341/2006. Contencios. Anulare decizie emisă de Autoritatea pentru Străini. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2341/2006
Dosar nr. 3380/2005
nr. 13897/1/2005
Şedinţa publică din 21 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1300 din 29 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea reclamantului Y.Z., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Străini, ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei, se reţine că reclamantul a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 612641/VG/SIV din 25 martie 2005, prin care i-a fost respinsă cererea de aprobare a stabilirii domiciliului în România.
Instanţa de fond a constatat că Decizia autorităţii administrative pârâte este legală, deoarece reclamantul a lipsit din ţară 761 de zile, în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 73 alin. (1) din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, modificată şi completată prin Legea nr. 482/2004.
Totodată, instanţa de fond a reţinut că nu poate fi admisă nici cererea formulată în temeiul art. 71 alin. (3) din OUG nr. 194/2002, referitoare la stabilirea domiciliului în România, pe considerentul împlinirii vârstei de 60 de ani, întrucât cetăţeanul străin nu a sesizat autoritatea pârâtă, cu privire la acest temei de drept.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, reclamantul Y.Z., invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Astfel, recurentul susţine că cererea sa de stabilire a domiciliului în România trebuia analizată în baza OUG nr. 194/2002, în forma în vigoare la data depunerii cererii, respectiv 29 septembrie 2004, iar nu în forma ulterioară modificării şi completării prin Legea nr. 482/2004; aplicarea corectă a art. 71 din legea nemodificată ar fi dus la admiterea cererii sale, deoarece îndeplinea toate condiţiile prevăzute de acea lege.
De asemenea, recurentul arată că, în subsidiar, instanţa de fond ar fi trebuit să facă aplicarea art. 71 alin. (3) din OUG nr. 194/2002 (în forma anterioară apariţiei Legii nr. 482/2004), în sensul de a constata că, îndeplinind vârsta de 60 de ani, cererea sa, de aprobare a stabilirii domiciliului în România, trebuia admisă, chiar şi fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 71 alin. (1) din actul normativ menţionat.
Recursul este întemeiat, dar numai parţial, pentru motivele arătate de recurent.
Astfel, susţinerea recurentului, în sensul că autoritatea pârâtă ar fi trebuit să aplice dispoziţiile legale în vigoare la data depunerii cererii este, principial, corectă, dar în speţă s-a constatat că recurentul-reclamant nu îndeplinea condiţia şederii legale şi continue pe teritoriul României, o anumită perioadă de timp, nici în forma reglementată anterior Legii nr. 482/2004, nici în forma ulterioară. Din probele dosarului a rezultat că reclamantul-recurent a fost plecat din ţară, un număr de 761 de zile în ultimii 5 ani, ceea ce conduce la concluzia că acesta nu îndeplinea condiţia prevăzută de art. 70 alin. (1) lit. a) pct. I din OUG 194/2002 (forma nemodificată), respectiv o şedere legală şi continuă pe teritoriul României în ultimii 6 ani anteriori depunerii cererii.
În legătură cu acest aspect, concluzia instanţei de fond este corectă, reclamantul-recurent neîndeplinind această condiţie.
Totuşi, în speţă operau dispoziţiile art. 71 alin. (3) din OUG nr. 194/2002 (în forma anterioară apariţiei Legii nr. 482/2004), în sensul că cetăţenii străini care au împlinit vârsta de 60 de ani, beneficiază de posibilitatea stabilirii domiciliului în România, chiar fără îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 71 alin. (1) din ordonanţa menţionată, iar reclamantul împlinise această vârstă, la data depunerii cererii sale, la autoritatea competentă.
În consecinţă, cererea sa era întemeiată pentru acest considerent şi ar fi trebuit admisă.
Pentru motivele arătate, Curtea, cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmează a admite recursul, modificând hotărârea atacată, în sensul admiterii acţiunii reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Y.Z. împotriva sentinţei civile nr. 1300 din 29 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată, în sensul că obligă pe pârâtă să aprobe cererea reclamantului, de stabilire a domiciliului în România.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2337/2006. Contencios. Anulare acte... | ICCJ. Decizia nr. 2343/2006. Contencios. Anulare act... → |
|---|
