ICCJ. Decizia nr. 2336/2006. Contencios. Anulare acte privind reglementarea concurenţei(componentă ajutor de stat, componentă concurentă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2336/2006
Dosar nr. 4108/2005
nr. 30231/1/2005
Şedinţa publică din 20 iunie 2006
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 14 martie 2005, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, în principal, să se constate nelegalitatea Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenţei nr. 21/1996, puse în aplicare prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 106/2004 şi anularea deciziei Consiliului Concurenţei nr. 30 din 21 februarie 2005, fiind emisă fără fundament legal, ca efect al nelegalităţii instrucţiunilor.
Reclamanta a solicitat, într-un prim subsidiar, ca, în măsura în care nu se va constata nelegalitatea instrucţiunilor, să fie anulată Decizia Consiliului Concurenţei nr. 30 din 21 februarie 2005.
Într-un al doilea subsidiar, reclamanta a solicitat ca, în măsura în care nu se va constata nelegalitatea instrucţiunilor şi argumentele prezentate nu justifică anularea deciziei Consiliului Concurenţei nr. 30 din 21 februarie 2005, să se procedeze la recalcularea amenzii aplicate, în sensul diminuării acesteia, prin corecta aplicare a dispoziţiilor instrucţiunilor.
Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat următoarele:
La data de 13 septembrie 2004, împreună cu A.V.A.S. şi SC R.I. SA, au încheiat Actul adiţional nr. 2 la contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 167 din 3 iunie 1999, prin care SC R.I. SA, a fost înlocuită de reclamantă, în poziţia de cumpărător (contract de „privatizare") al pachetului majoritar de acţiuni al SC C. SA Constanţa, dobândind, pe cale de consecinţă, calitatea de acţionar majoritar al SC C. SA Constanţa.
A mai arătat reclamanta că, anterior realizării operaţiunii de concentrare economică, în spiritul bunei credinţe şi al dorinţei de a respecta întocmai prevederile legislaţiei privind autorizarea concentrării economice solicitate, prin adresa nr. 17059 din 2 august 2004, a notificat Consiliului Concurenţei, intenţia de a prelua pachetul majoritar de acţiuni al SC C. SA, exprimându-şi dubiul cu privire la obligativitatea de a notifica această operaţiune către Consiliul Concurenţei, acesta răspunzând reclamantei, prin adresa nr. GM/13338 din 5 august 2004, în care se arată - prin reproducerea prevederilor legii, care sunt condiţiile în care o operaţiune de concentrare economică nu trebuie notificată către Consiliul Concurenţei, dar în lipsa unor consilieri de specialitate adecvate, s-a apreciat cu bună credinţă că nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi obligată să notifice.
Prin adresa nr. 1071 din 14 ianuarie 2005, reclamanta a informat Consiliul Concurenţei, cu privire la notificarea concentrării economice, solicitând acordarea unui termen pentru rezolvarea formalităţilor de notificare, concomitent cu demararea procedurilor necesare.
La rândul său, pârâtul Consiliul Concurenţei, prin adresa nr. 261 din 2 februarie 2005, a făcut cunoscut că se află în imposibilitatea acordării termenului solicitat şi prin adresa nr. 192 din 2 februarie 2005 a solicitat o serie de informaţii şi date, acestea fiind transmise prin adresele nr. 3673 din 8 februarie 2005 şi nr. 3938 din 10 februarie 2005.
La data de 22 februarie 2005, pârâtul a făcut cunoscut SC A. SA, Decizia nr. 30 din 21 februarie 2005, prin care societatea a fost sancţionată cu amendă de 52.094.804.314 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 55 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996, constând în omisiunea notificării concentrării economice realizate prin dobândirea controlului asupra SC C. SA Constanţa, decizie contestată în cauza de faţă.
Cu privire la nelegalitatea instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din Legea nr. 21/1996, reclamanta învederează caracterul vădit incomplet al acestora, în ceea ce priveşte criteriile de determinare a gravităţii unor fapte prevăzute drept contravenţie de normele legale precizate, instrucţiunile neprevăzând decât referiri cu privire la cum poate fi cuantificată gravitatea faptei, fără a stabili criteriile pe baza cărora urmează a se stabili modul în care faptei i se conferă o gravitate mare, medie sau mică.
De asemenea, instrucţiunile nu au preluat la individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din legea precizată, criteriul consecinţei asupra concurenţei, lipsa acestuia având un efect nociv asupra procesului de individualizare a sancţiunii.
În ce priveşte nelegalitatea deciziei nr. 30 din 21 februarie 2005, în esenţă, se apreciază că aceasta a fost adoptată fără existenţa unei baze legale care să justifice şi să circumstanţieze modul de aplicare a sancţiunii.
În susţinerea nelegalităţii deciziei nr. 30 din 21 februarie 2005, se arată că pârâtul Consiliul Concurenţei nu şi-a manifestat rolul activ, educaţional în relaţia sa cu cei care i se adresează.
Se mai susţine că Decizia atacată nu menţionează în ce constă gravitatea faptei, pârâtul nerealizând o încadrare a gravităţii faptei din perspectiva denumirii practice a criteriilor menţionate în Instrucţiuni, limitându-se să o califice drept o faptă cu gravitate mare şi că Decizia nu prezintă care sunt consecinţele faptei asupra concurenţei şi nu au fost reţinute circumstanţe atenuante, deşi aceasta se impunea, cât şi neluarea în considerare a anumitor factori obiectivi.
Referitor la motivele pentru diminuarea cuantumului amenzii, reclamanta arată că în raport cu dispoziţiile art. 60 alin. (3) şi (4) din aceeaşi lege, instanţa de judecată este îndreptăţită să procedeze la aplicarea unei măsuri mai puţin energice, în sensul recalculării cuantumului amenzii aplicate, la aplicarea sancţiunii contravenţionale urmând a se avea în vedere şi situaţia extrem de dificilă a reclamantei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1332 din 6 iulie 2005, a respins excepţia de nelegalitate a Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din Legea nr. 21/1996; a respins cererea privind anularea deciziei nr. 30 din 21 februarie 2005, emisă de Consiliul Concurenţei, ca neîntemeiată; a modificat art. 1 din Decizia nr. 30 din 21 februarie 2005, emisă de pârâtul Consiliul Concurenţei, în sensul că se sancţionează SC A. SA Târgu Mureş, cu o amendă în cuantum de 13.023.701.078 lei, pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute la art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996, menţinând celelalte dispoziţii şi a respins cererea privind plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la excepţia de nelegalitate invocată de reclamantă, instanţa a reţinut că instrucţiunile au fost emise în temeiul şi în aplicarea legii, respectiv art. 28 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, care prevede între atribuţiile Consiliului Concurenţei, adoptarea de regulamente şi instrucţiuni, acestea fiind şi avizate favorabil de Consiliul Legislativ, astfel că au fost adoptate potrivit procedurii prevăzute de legea precizată.
Referitor la anularea deciziei nr. 30 din 21 februarie 2005, emisă de Consiliul Concurenţei, prima instanţă a reţinut că, întrucât reclamanta a omis să notifice pârâtului, operaţiunea de concentrare economică, notificare prevăzută de art. 16 din Legea concurenţei nr. 21/1996, în termenul de 30 de zile prevăzut de Regulamentul privind autorizarea concentrărilor economice, în mod legal, pârâta a procedat la sancţionarea reclamantei cu amendă, potrivit art. 55 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996.
Instanţa a reţinut, însă, că, cuantumul amenzii contravenţionale aplicate este disproporţionat, în raport cu situaţia economică dificilă a societăţii reclamante, gravitatea faptei săvârşite şi circumstanţele săvârşirii faptei.
Astfel, reclamanta a omis, printr-o interpretare eronată a dispoziţiilor legale, să notifice pârâtului, operaţiunea de concentrare economică şi, cum concentrarea economică nu a avut nici un impact pe piaţa relevantă, fapta săvârşită nu poate fi apreciată ca fiind de o gravitate mare, de natură a justifica aplicarea unei amenzi în cuantum de 0,8% din cifra de afaceri.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, reclamanta SC A. SA, precum şi pârâtul Consiliul Concurenţei.
SC A. SA a criticat sentinţa atacată, atât pentru motive de nelegalitate, cât şi pentru motive de netemeinicie, invocând prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ.
Recurenta a susţinut că sentinţa este nelegală, în ce priveşte soluţia pronunţată asupra primului capăt de cerere, respectiv constatarea nelegalităţii Instrucţiunilor privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenţei nr. 21/1996.
Astfel, prima instanţă nu numai că nu s-a pronunţat asupra motivelor de nelegalitate invocate (motive legate de fondul instrucţiunilor), dar s-a pronunţat asupra unor motive de nelegalitate legate de procedura de adoptare a instrucţiunilor, care nu au fost invocate, încălcând, astfel, în mod grav principiul disponibilităţii.
Cu referire la conţinutul instrucţiunilor, recurenta a subliniat caracterul vădit incomplet al acestora în ceea ce priveşte criteriile de determinare a gravităţii unei fapte prevăzute de Legea concurenţei nr. 21/1996 şi lipsa unui cadru minimal pentru desfăşurarea procesului de individualizare a sancţiunii.
Recurenta a mai arătat că sentinţa recurată este nelegală, şi sub aspectul soluţiei pronunţate asupra primului capăt subsidiar de cerere.
În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta a invocat conduita discreţionară a Consiliului Concurenţei, în raport cu SC A. SA, neîndeplinirea condiţiilor esenţiale de existenţă a contravenţiei, fapta reclamantei nefiind sancţionată contravenţional de către lege şi nici nu a fost săvârşită cu vinovăţie.
De asemenea, Decizia emisă de Consiliul Concurenţei nu menţionează în ce constă gravitatea faptei şi nici nu prezintă consecinţele acesteia asupra concurenţei.
Pe de altă parte, prin Decizia în discuţie nu au fost reţinute circumstanţe atenuante şi nici nu s-a ţinut cont de anumiţi factori obiectivi.
A mai susţinut recurenta, că sentinţa este netemeinică, sub aspectul soluţiei pronunţate asupra celui de-al doilea capăt subsidiar de cerere, astfel că, deşi s-a dispus reducerea amenzii, cuantumul este în continuare vădit disproporţionat faţă de gravitatea extrem de redusă a faptei, circumstanţele în care ea a fost săvârşită, lipsa de culpă a reclamantei, situaţia economică precară a acesteia şi alte aspecte care trebuie avute în vedere la stabilirea sancţiunii contravenţionale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate şi având în vedere prevederile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., invocate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Soluţia primei instanţe, de respingere a excepţiei de nelegalitate a Instrucţiunilor aprobate prin Ordinul nr. 106/2004 al Preşedintelui Consiliului Concurenţei, este corectă.
Legalitatea unui act administrativ normativ se apreciază în raport cu legea în baza căreia a fost emis.
Instrucţiunile în cauză au ca temei legal dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi ale art. 57 din Legea nr. 21/1996, care prevăd în sarcina Consiliului Concurenţei, să facă gradarea pe tranşe a sancţiunilor, ceea ce înseamnă că autoritatea publică a fost învestită de legiuitor, cu competenţa ca, prin instrucţiuni pe care ea le adoptă, să stabilească termenii şi condiţiile în care se apreciază cum se face sancţionarea celor care încalcă norma principală.
Din analiza modului în care a fost redactat textul instrucţiunilor, rezultă că s-au respectat dispoziţiile Legii nr. 21/1996, în baza cărora au fost emise, în cuprinsul acestora fiind prevăzute în mod concret şi explicit scopul, metodologia de determinare a cuantumului amenzii, în funcţie de criterii clare, pornindu-se de la nivelul de bază apreciat în raport cu gravitatea, durata faptei şi consecinţele acesteia asupra concurenţei, precum şi modalitatea de individualizare a amenzii în funcţie de nivelul de bază, care se poate diminua sau majora, dacă există circumstanţe atenuante, respectiv agravante.
Instanţa de fond a respins, în mod corect şi capătul de cerere privind anularea deciziei nr. 30 din 21 februarie 2005, întrucât în lipsa notificării concentrării economice în termenul legal de 30 de zile (faptă recunoscută, de altfel, de către recurenta-reclamantă), SC A. SA s-a aflat în situaţia de omisiune de a notifica o astfel de concentrare, faptă prevăzută şi sancţionată de dispoziţiile art. 55 lit. a) din Legea concurenţei nr. 21/1996.
În ceea ce priveşte lipsa rolului activ, educativ al Consiliului Concurenţei, se cere arătat că, potrivit prevederilor Legii nr. 21/1996 (Cap. 4, Secţiunea I), acesta este o autoritate administrativă cu atribuţii de control, investigaţie, autorizare, care ia decizii în caz de încălcare a dispoziţiilor legii, şi nu un organism învestit să acorde consultanţă publică.
Susţinerea recurentei, că fapta săvârşită nu este sancţionată contravenţional de către lege, nu poate fi reţinută ca fiind întemeiată, având în vedere că, aşa cum s-a mai arătat, aceasta s-a aflat în situaţia de omisiune de a notifica o concentrare economică, faptă ce constituie contravenţie potrivit art. 55 lit. a) din Legea nr. 21/1996.
Nu sunt întemeiate nici susţinerile potrivit cărora Decizia nu precizează concret gravitatea faptei şi consecinţele sale asupra concurenţei, atâta vreme, cât în cuprinsul acesteia s-a precizat că la stabilirea cuantumului amenzii au fost avute în vedere: nivelul gravităţii faptei în funcţie de natura acesteia, impactul concret pe piaţă şi mărimea pieţei geografice, fapta încadrându-se în categoria de gravitate mare, precum şi durata faptei, faţă de împrejurarea că operaţiunea de concentrare economică a fost realizată la data de 13 septembrie 2004, nefiind notificată până la data emiterii deciziei, încadrându-se, astfel, în categoria încălcărilor de lungă durată (peste 3 luni), ceea ce determină un nivel de bază mare (0,8% din cifra de afaceri).
Cum art. III pct. 2 şi art. IV lit. b) din instrucţiuni prevăd expres care sunt circumstanţele atenuante şi datele obiective de care se ţine seama la individualizarea amenzii, iar susţinerile reclamantei-recurente nu pot duce la concluzia existenţei, în cauză, a unor împrejurări de natura celor prevăzute de textele menţionate, rezultă că instanţa de fond greşit a procedat la diminuarea amenzii.
Faţă de cele ce preced, recursul reclamantei SC A. SA se priveşte ca nefondat şi va fi respins ca atare.
În recursul său, pârâtul Consiliul Concurenţei a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond, numai cu privire la măsura diminuării amenzii, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art.3041 C. proc. civ.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut greşit că reclamanta se afla într-o situaţie economică dificilă şi că impactul faptei ar fi redus.
În conformitate cu art. 55 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, omisiunea notificării unei concentrări economice cerute de art. 16, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de până la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării.
Prin Decizia nr. 30 din 21 februarie 2005, reclamanta a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 52.094.804.314 ROL, reprezentând 0,8% din cifra de afaceri, procent prevăzut pentru un nivel de bază mare al faptei, în funcţie de încadrarea acesteia conform criteriilor stabilite prin Instrucţiunile privind individualizarea sancţiunilor pentru contravenţiile prevăzute la art. 55 din Legea concurenţei nr. 21/1996.
Cum reclamanta a realizat în anul 2004, o cifră de afaceri de 6.511.850.539.296 ROL, din care profit net 293.499.176.216 ROL, nu se poate reţine existenţa situaţiei economice dificile, astfel că prima critică este întemeiată.
Nu se poate reţine nici că gravitatea faptei nu este mare, deoarece operaţiunea de concentrare economică nu a avut nici un impact pe piaţa relevantă, cum greşit a constatat instanţa de fond.
Astfel, punerea în practică a concentrării economice, fără autorizarea Consiliului Concurenţei, constituie o gravă încălcare a prevederilor art. 16 alin. (4) din Legea concurenţei nr. 21/1996.
În plus, omisiunea notificării, mai ales de durată mare, pune în imposibilitate Consiliul Concurenţei să facă o analiză corectă, exactă, a situaţiei pieţei, a mediului concurenţial.
Cum, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, reclamanta SC A. SA a omis să notifice operaţiunea de concentrare economică, pârâtul Consiliul Concurenţei procedând în mod legal la sancţionarea acesteia cu amendă, iar în cuprinsul deciziei nr. 30 din 21 februarie 2005 s-au indicat clar şi precis criteriile de stabilire a cuantumului amenzii, cu respectarea dispoziţiilor pct. II B lit. a) şi b) din Instrucţiuni, nu se justifică măsura de diminuare a cuantumului amenzii, procentul de 0,8% din cifra de afaceri situându-se sub plafonul de 1% prevăzut de lege.
Aşa fiind, pentru considerentele expuse, recursul pârâtului Consiliul Concurenţei este întemeiat şi va fi admis, se va casa sentinţa atacată şi, în fond, se va respinge acţiunea reclamantei SC A. SA.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC A. SA Târgu Mureş împotriva sentinţei civile nr. 1332 din 6 iulie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Admite recursul declarat de Consiliul Concurenţei împotriva aceleiaşi sentinţe pe care o casează şi, în fond, respinge acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2333/2006. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2337/2006. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
