ICCJ. Decizia nr. 2337/2006. Contencios. Anulare acte administrativ cu caracter normativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2337/2006
Dosar nr. 3434/2005
nr. 14113/1/2005
Şedinţa publică din 21 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 229/CA din 12 septembrie 2005, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ, a respins acţiunea principală formulată de reclamantul M.Z., în contradictoriu cu Guvernul României şi a admis cererile de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, formulate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, Ministerul Economiei şi Comerţului şi SC A. SA Alba Iulia.
În motivarea sentinţei se reţine că prin acţiunea introductivă de instanţă s-a solicitat anularea HG nr. 2070/2004, prin care s-a aprobat licenţa de concesiune a activităţii miniere de exploatare, încheiată între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, în calitate de concedent şi SC A. SA, în calitate de concesionar, pentru zăcămintele de nisip şi pietriş din perimetrele Ciugud, amonte şi aval de localitatea Zărieş, prevăzute în Anexele nr. 1 şi nr. 2 ale hotărârii.
S-a apreciat că acţiunea este neîntemeiată, întrucât, anterior încheierii licenţelor de exploatare şi a aprobării acestora prin hotărâre de guvern, nu era necesar acordul proprietarului terenului, o asemenea susţinere neavând suport legal. Se precizează că art. 6, 7 şi 8 din Legea nr. 85/2003 prevăd obligaţii ulterioare încheierii licenţelor şi aprobării lor prin hotărâre de guvern, pentru a asigura folosinţa terenurilor necesare accesului în perimetrul de exploatare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, reclamantul M.Z., invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul arată că sentinţa atacată se bazează pe interpretarea greşită a legii, respectiv a art. 6, 7 şi 8 din Legea nr. 85/2005, care prevăd în cadrul obligaţiilor titularului de licenţă, şi obligaţia acestuia de a obţine acordul prealabil al proprietarului terenurilor riverane, ori în cazul de faţă acest acord nu a fost obţinut. Recurentul precizează că nu a fost şi nu este de acord cu această exploatare, deoarece i-a fost distrus fondul agricol, prin transformarea terenului său, în drum de acces la exploatarea de nisip şi pietriş.
Analizând actele şi lucrările dosarului de fond, precum şi prevederile legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul este neîntemeiat.
Potrivit art. 7 din Legea minelor nr. 85/2003: „(1) Asupra terenurilor necesare accesului în perimetrele de exploatare sau explorare şi oricăror alte activităţi pe care acestea le implică, se instituie în favoarea titularului, un drept de servitute legală de trecere.
(2) Exercitarea dreptului de servitute legală de trecere, stabilit potrivit alin. (1), se face contra plăţii unei rente anuale către proprietarii terenurilor afectate de acesta, pe baza convenţiei încheiate între părţi, cu respectarea prevederilor legale, în termen de 60 de zile de la comunicarea către proprietarii de terenuri, a unei notificări scrise din partea titularilor de licenţe şi/sau permise.
(3) În cazul în care părţile nu ajung la un acord de voinţă în termenul prevăzut la alin. (2), stabilirea cuantumului rentei se va face de către instanţă, în condiţiile legii.
(4) Durata servituţii legale este cea a activităţilor miniere, iar terenurile care urmează a fi afectate, vor fi determinate, în ceea ce priveşte suprafeţele şi proprietarii, după principiul celei mai mici atingeri posibile aduse dreptului de proprietate".
Art. 8 prevede: „(1) Accesul la terenurile afectate de servitutea legală se stabileşte prin negocieri între titularul activităţii miniere şi proprietarii terenurilor, cu respectarea principiului egalităţii de tratament şi al echităţii.
(2) Orice neînţelegeri între titularii care desfăşoară activităţi miniere şi proprietarii terenurilor, se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii. Soluţionarea unor astfel de cauze se va face de către instanţele competente, în regim de urgenţă".
Din textele legale citate rezultă că se instituie un drept de servitute legală în favoarea titularului exploatării miniere; aşadar, existenţa acestui drept nu este condiţionată de acordul proprietarilor terenurilor afectate, ci doar exercitarea dreptului de servitute. Acest exerciţiu al dreptului de trecere presupune un acord de voinţă între proprietarul terenului şi titularul de licenţă şi plata unei rente anuale, sau hotărârea instanţei competente, respectiv instanţa de drept comun, în situaţia în care nu se ajunge la un acord al părţilor.
În speţă reclamantul-recurent se poate opune, prin mijloacele prevăzute de lege, exercitării servituţii de trecere, dacă titularul licenţei nu-şi respectă obligaţiile conform art. 6, 7 şi 8 din Legea minelor nr. 85/2003, dar nu are temei legal pentru a solicita anularea hotărârii guvernului, de aprobare a unor licenţe de concesiune a activităţii miniere.
Acordarea acestor licenţe nu este condiţionată de acordul proprietarilor terenurilor învecinate, aceştia având la dispoziţie doar mijloacele prevăzute de art. 7 şi 8 din Legea nr. 85/2003, pentru a se opune exercitării abuzive a dreptului de trecere prevăzut de lege în favoarea titularului de licenţă.
Pentru considerentele menţionate, Curtea apreciază că hotărârea instanţei de fond, prin care a fost respinsă acţiunea reclamantului, este legală şi temeinică, iar cu referire la art. 304 pct. 7, 8 şi 9 Cod C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.Z. împotriva sentinţei nr. 229/CA/2005 - PI din 12 septembrie 2005 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2336/2006. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 2341/2006. Contencios. Anulare decizie emisă... → |
|---|
