ICCJ. Decizia nr. 2338/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea formulată și înregistrată sub nr. 4495/2005, la Curtea de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A.C. SA a chemat în judecată pe pârâții Guvernul României și Secretariatul General al Guvernului României, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, instanța să anuleze actul administrativ nr. 15 B/1434 din 4 octombrie 2004, prin care i s-a respins cererea de acordare a avizului pentru păstrarea cuvântului "academie" în conținutul denumirii SC A.C. SA, obligând pârâții la eliberarea acordului pentru a se menține această denumire.
A solicitat reclamanta, totodată, și anularea prevederilor art. 1 și 2 din O.G. nr. 72/2004, pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990, aceste dispoziții aducând atingere drepturilor și intereselor sale legitime, precum și obligarea pârâților, la daune pentru prejudiciul cauzat, în sumă de 20.000.000 Euro, cât și suspendarea executării dispozițiilor art. 1 și 2 din O.G. nr. 72/2004, până la soluționarea prezentei cauze. La termenul din 20 octombrie 2005, reclamanta și-a precizat cuantumul daunelor, la 80 milioane de lei.
Reclamanta precizează în motivarea acțiunii ,că adresa pe care o contestă cu nr. 15 B/1434 din 4 octombrie 2004, este nelegală și îi vatămă drepturile prevăzute de lege, pentru că se îngrădește dreptul la libera asociere, se atentează la patrimoniul firmei și la dreptul de proprietate al acesteia și încalcă libertatea economică, principiu ce este garantat și de Constituția României.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, susținând ca fiind inadmisibile, capetele 1 și 3 ale cererilor de chemare în judecată, adresa a cărei anulare se solicită, nefiind act administrativ, iar ordonanțele de guvern nefiind susceptibile de a face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor O.G. nr. 72/2004, instanța sesizând Curtea Constituțională care, prin Decizia nr. 325 din 14 iunie 2005, a respins excepția de neconstituționalitate invocată.
Prin sentința civilă nr. 1715 din 20 octombrie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității primului capăt de cerere privind anularea actului emis cu nr. 15 B/1434 din 4 octombrie 2004 și pe fond, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că nu este întemeiată excepția inadmisibilității primului capăt de acțiune, invocată de pârât, adresa contestată conținând prevederi ce duc la refuzul pârâților de a soluționa favorabil cererea reclamantei, actul fiind, însă, cenzurabil pe calea contenciosului administrativ, instanța urmând a stabili dacă refuzul pârâților este nejustificat în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990.
Referitor la capătul trei al cererii, s-a reținut că acesta a fost soluționat de Curtea Constituțională, prin decizie, astfel că excepția inadmisibilității acestui capăt de cerere nu mai poate fi analizat.
Pe fondul cauzei, a reținut instanța de fond, că răspunsul dat de către pârâți, reclamantei,a fost formulat în conformitate cu prevederile legale în vigoare la acea dată - art. 39 alin. (3) din Legea nr. 29/1990, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 72/2004, astfel încât nu poate fi caracterizat ca un refuz nejustificat, în sensul art. 1 din Legea contenciosului administrativ.
împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs, reclamanta SC A.C. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că:
- hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Aceasta, față de textul art. 126 pct. 6 din Constituția României, potrivit căruia, "instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau după caz prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale".
Respingând, ca neîntemeiate, capetele de cerere formulate, fără a analiza pe fond nici unul din aceste capete de cerere, susține recurenta, dovedește faptul că instanța a avut în vedere în mod exclusiv aspectele ce țin de constituționalitatea ordonanței.
- hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța mulțumindu-se a face trimitere la Decizia nr. 325 din 14 iunie 2005 a Curții Constituționale.
- instanța nu a intrat în cercetarea fondului cauzei - art. 312 alin. (3) teza a II-a C. proc. civ., avându-se de fapt în vedere un așa zis caracter inadmisibil al acțiunii.
Pârâtul Guvernul României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond, ca legală și temeinică.
Recursul este nefondat.
Ceea ce contestă recurenta-reclamantă, cerând anularea lui, este actul emis sub nr. 15 B/1434 din 4 octombrie 2005, de către Secretariatul General al Guvernului României, prin care a fost soluționată nefavorabil cererea sa de acordare a avizului pentru păstrarea cuvântului "academie", în conținutul denumirii SC A.C. SA.
Răspunsul nefavorabil dat de intimat, a fost considerat ca un refuz nejustificat de a i se rezolva favorabil cererea referitoare la un drept al său, în sensul prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, aplicabile în speță.
Considerând că actul atacat este cenzurabil pe calea contenciosului administrativ, instanța de fond în mod corect a stabilit că în speță nu poate fi vorba de un refuz nejustificat al pârâților de acordare a avizului pentru păstrarea cuvântului "academie" în conținutul denumirii societății comerciale reclamante.
Din conținutul actului cu nr. 15 B/1434 din 4 octombrie 2004, rezultă că acest refuz a fost determinat de aplicarea legislației în vigoare la acea dată, respectiv O.G. nr. 72/2004, pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind Registrul Comerțului, cât și H.G. nr. 1296/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile și procedura de eliberare a acordului scris pentru folosirea denumirii prevăzută de art. 39 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 39 alin. (2) din Legea nr. 26/1990, privind Registrul Comerțului, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 72/2004, instituie o interdicție absolută în ceea ce privește folosirea unor termeni în cuprinsul firmelor, printre aceștia regăsindu-se și cel de "academie".
Așadar, potrivit actelor normative menționate, nu există posibilitatea pentru pârâți de a elibera acordul pentru folosirea în cadrul denumirii a cuvântului "academie", aceasta neintrând, deci, în sfera de competență a acestora. Drept urmare, adresa cu nr. 15 B/1434 din 4 octombrie 2004 este temeinică și legală, întocmită în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la acel moment.
De altfel, și recurenta-reclamantă a achiesat asupra acestor modificări legislative, de vreme ce a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 și 2 din O.G. nr. 72/2004, pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990, Curtea Constituțională statuând prin Decizia nr. 325 din 14 iunie 2005, că aceste dispoziții sunt constituționale și respingând, astfel, excepția de neconstituționalitate.
Curtea Constituțională a considerat că aceste dispoziții nu aduc atingere drepturilor și intereselor legitime ale recurentei-reclamante, ele instituind numai niște condiții impuse de lege în ce privește denumirea persoanei juridice.
Toate aceste aspecte au fost analizate de instanța de fond, ele constituind de fapt motivele pe care s-a sprijinit soluția de respingere a acțiunii, iar interpretarea dată dispozițiilor legale aplicabile în cauză s-a făcut în mod corespunzător, în spiritul și litera legii, ținându-se seama de scopul și finalitatea legii.
Pentru toate aceste considerente, instanța de control judiciar reține ca fiind legală și temeinică, soluția pronunțată de instanța de fond, nefiind incident nici unul din motivele de recurs invocate, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2342/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2367/2006. Contencios → |
|---|
