ICCJ. Decizia nr. 2346/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr. 6099/2005, la Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, acțiune precizată ulterior, reclamantul I.A. a chemat în judecată pe pârâtul Președintele României, T.B., solicitând ca, prin sentința ce va pronunța, instanța să-l oblige la plata sumelor de 1.000.000 Euro, în condițiile art. 131 C. proc. civ., 500.000 Euro pentru asigurarea protecției sale și a familiei, el fiind amenințat, urmărit, persecutat și discriminat, 100.000 Euro pentru refacerea sănătății sale prin spitalizare și tratament și 1.500 Euro daune morale, întrucât i-a fost lezată onoarea.
A solicitat, totodată, ca pârâtul să fie obligat a-i răspunde punctual și motivat la memoriile și adresele trimise, să-i restituie exemplarul doi cu numărul de înregistrare menționat pe cele trei confirmări de primire cu nr. 58 din 2 februarie 2005; nr. 8290 din 11 martie 2005 și nr. 15713 din 27 iunie 2005 și să-i răspundă motivat la întrebările puse, și anume, "dacă textul din Constituție prevede ca președintele să fie reprezentat în instanță de altcineva", de ce nu a respectat jurământul depus potrivit "art. 82 alin. (2) din Constituție" și "de ce nu a fost primit în audiență".
Administrația Președințială a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât reclamantului i s-a răspuns la memoriile și solicitările formulate, acesta neprecizând și nedovedind interesul legitim privat care i-a fost vătămat și pentru care solicită despăgubiri.
Prin sentința civilă nr. 268/2005 din 28 octombrie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea în contencios administrativ formulată și precizată de reclamant.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin adresa nr. 29103 din 17 august 2005, reclamantul a fost înștiințat de faptul că instituțiile și autoritățile publice ale statului cu atribuții în rezolvarea problemelor respective i-au comunicat răspunsuri la cele sesizate.
Prin adresele cu nr. 8731 din 16 martie 2005 și nr. 16260 din 18 mai 2005 au fost sesizați Consiliul Superior al Magistraturii și Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cu analiza și verificarea aspectelor semnalate de către reclamant, iar prin adresa nr. 14668 din 5 mai 2005, Președintele României și-a exprimat poziția față de cererea reclamantului de a fi primit în audiență.
S-a concluzionat că pârâtul Președintele României nu a refuzat nejustificat să răspundă la petițiile reclamantului și să rezolve cererile acestuia, astfel că reclamantul nu a fost vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri în conformitate cu art. 1 și art. 2 pct. 1 lit. g) și h) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.
Ca o consecință, nu este întemeiată nici cererea reclamantului, de a i se acorda daune materiale și morale, neexistând raport de cauzalitate între vreun act al pârâtului și prejudiciul invocat de reclamant.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că în mod greșit, i-a fost respinsă acțiunea, ca neîntemeiată, el fiind îndreptățit, urmare a plângerilor adresate Curții Europene a Drepturilor Omului, a primi răspuns la memoriul și adresele ulterioare trimise direct Președintelui T.B., cât și la adresa nr. 93 din 16 august 2005, trimisă prin Prefectura Hunedoara.
Prin recursul declarat, reclamantul a reiterat de fapt capetele de cerere formulate la instanța de fond, cerând să i se restituie exemplarul doi din memoriul și adresele amintite mai sus, cât și obligarea pârâtului, la plata reparațiilor menționate detaliat în plângerea nr. 94 din 29 august 2005 și în precizarea nr. 110 din 12 octombrie 2005.
în recursul formulat, a solicitat ca pârâtul să fie citat cu mențiunea de a se prezenta la interogatoriu, să se procedeze la înregistrarea audio-video a ședinței de judecată, iar cauza să fie judecată de urgență.
Administrația Prezidențială - Departamentul Constituțional Legislativ a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței primei instanțe.
Recursul este nefondat și va fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Așa cum corect a reținut și instanța de fond, recurentului-reclamant i s-a răspuns la memoriile adresate Administrației Prezidențiale, răspunsurile fiind atașate în copie la dosar și ele purtând nr. 873 din 16 martie 2005, nr. 14668 din 5 mai 2005, nr. 16260 din 18 mai 2005 și nr. 29103 din 17 august 2005.
Administrația Prezidențială - Departamentul Probleme Cetățenești, cu adresa nr. 8731 din 16 martie 2005, a sesizat Consiliul Superior al Magistraturii, iar cu adresa nr. 1626 din 18 mai 2005 a sesizat Agentul Guvernamental pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aceștia urmând a analiza și verifica aspectele semnalate de către reclamantul-recurent, problemele a căror rezolvare se solicită, ținând strict de activitatea acestor instituții ale statului.
Toate solicitările reclamantului-recurent au primit răspuns din partea Administrației Prezidențiale, cu excepția celor care au fost clasate, conform art. 7 din O.G. nr. 37/2002, ce reglementează activitatea de soluționare a petițiilor, modificată prin Legea nr. 233/2002, pentru aprobarea O.G. nr. 27/2002.
Cât privește memoriile trimise altor instituții, de exemplu Prefecturii Hunedoara, răspunsul la acestea nu putea fi dat de Administrația Prezidențială sau de Președintele României, pentru că aceștia nu se pot substitui nici unei autorități sau instituții ale statului și nici nu pot interveni în activitatea acestora.
Așadar, este corectă concluzia instanței de fond, în sensul că reclamantul-recurent nu a fost vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim, prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, în conformitate cu art. 1 și art. 2 pct. 1 lit. g) și h) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, astfel că nu este întemeiată nici cererea de acordare a despăgubirilor solicitate reprezentând daune morale.
Capătul de cerere privind obligarea pârâtului la restituirea exemplarului doi cu numărul de înregistrare al memoriilor și adreselor, a fost, de asemenea, rezolvat corect de instanța de fond, fiind considerat inadmisibil, atâta timp, cât recurentul-reclamant nu a făcut dovada comunicării petițiilor în două exemplare și în plus, nici O.G. nr. 27/2002, ce reglementează activitatea de soluționare a petițiilor, nu prevede această obligație a autorităților publice.
Pentru toate aceste considerente, recursul se privește ca nefondat și a fost respins în baza art. 312 C. proc. civ., sentința pronunțată de instanța de fond fiind legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2345/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2335/2006. Contencios → |
|---|
