ICCJ. Decizia nr. 2345/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 393 din 22 septembrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantul I.M., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Comerțului, SC H. SA, sucursala Târgu-Jiu, SC H. SA București, Ș.O., V.H., T.M., L.G., F.V., B.V., P.I., G.T., B.I., M.C., M.I., I.N., C.C., P.C.E., Z.C., A.C., F.A., V.N., G.D., M.D., B.D., C.P., V.P., U.I., B.P., G.I., B.R.D., A.V., F.I., J.I., D.N., R.I., T.M., C.T., N.M., M.C.A., O.M., T.D., D.C., L.A., P.N., A.D., A.P., M.F., P.C., L.I., D.C.O., V.G., D.I., R.I., I.D., S.M., Z.M., I.N.I., G.S., M.I.O., C.C.O., Z.D., V.S., F.D., S.D., R.M., P.L., M.P., C.G., P.C., M.F.L., C.I., C.I.L., B.M., P.V., M.C..O., B.M.A., N.L., D.M., O.M.I., I.V., E.I., B.I.L., A.V., D.T., P.D., V.B., B.T., F.M., L.N., V.V., V.V.I., G.M., D.N.I., B.M.A., S.T., C.I.G., S.C.O.
în motivarea sentinței se reține că reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 965 din 15 aprilie 1994, emis de Ministerul Industriei și Resurselor, pentru pârâta A.C.H. Târgu Jiu, respectiv pentru suprafața de 5857,4 mp, pe care a dobândit-o prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5097 din 29 octombrie 1999, de la V.E. și K.A.M. (cărora le-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, conform titlului de proprietate nr. 13351900 din 1 septembrie 1999, emis de Comisia Județeană Gorj de aplicare a Legii nr. 18/1991).
Instanța de fond a motivat că potrivit art. 5 din Legea nr. 29/1990 (în vigoare la data introducerii acțiunii), sesizarea instanței de judecată se face într-un termen de 30 de zile de la comunicarea soluției date reclamației administrative prealabile, iar în toate cazurile, introducerea acțiunii în justiție nu se va putea face mai târziu de un an de la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.
în speță, certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare se solicită, a fost transcris la 8 august 1994, în Registrul de transcripțiuni și la 10 martie 2000, în C.F., astfel că față de ambele date, formularea cererii de chemare în judecată la 25 mai 2002, este tardivă.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs, reclamantul I.M., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a legii de către instanța de fond.
Recurentul susține că a luat cunoștință de certificatul de atestare a dreptului de proprietate la data de 30 aprilie 2002 (astfel cum rezultă din adresa nr. 191228 a Ministerului Economiei și Comerțului), iar raportat la această dată, acțiunea a fost introdusă în cadrul termenului de un an.
Totodată, recurentul arată că instanța de fond nu a respectat prevederile deciziei de casare nr. 163/2005, în sensul că nu a stabilit regimul juridic al terenului aflat sub blocul de locuințe de pe terenul în litigiu, prin completarea raportului de expertiză.
Analizând actele și lucrările dosarului de fond, Curtea a constatat că recursul este nefondat.
Astfel, în mod corect, instanța de fond a reținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate atacat a devenit opozabil terților de la data transcrierii în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni imobiliare, respectiv de la 8 august 1994 și, în orice caz, de la data înscrierii în C.F., respectiv 10 martie 2002.
Prin urmare, soluția instanței, în sensul respingerii acțiunii, ca tardivă, în raport cu prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990, este legală și temeinică.
împrejurarea că recurentul și-a înscris dreptul de proprietate în C.F., la 10 martie 2000, este lipsită de relevanță în soluționarea excepției tardivității acțiunii în contencios administrativ, având importanță doar momentul comunicării sau al luării la cunoștință despre conținutul actului administrativ; de asemenea, este lipsit de relevanță faptul că la o dată ulterioară transcrierii certificatului, reclamantul a solicitat comunicarea acestui act.
Practica judiciară este constantă în a aprecia că termenele prevăzute de art. 5 din Legea nr. 29/1990 curg, în cazul terților, de la data când certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor a fost înscris în registrul de carte funciară, care constituie forma de publicitate, prin care actul devine opozabil terților (în acest sens, decizia civilă nr. 2326 din 7 aprilie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal).
în ceea ce privește al doilea motiv de recurs, privind necesitatea completării expertizei tehnice aflate la dosar, referitoare la situația terenului, acesta este neîntemeiat, deoarece soluționarea cauzei în cadrul unei excepții de procedură de ordine publică, peremptorie și dirimantă face inutilă analiza fondului acțiunii.
Cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2367/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2346/2006. Contencios → |
|---|
