ICCJ. Decizia nr. 2342/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 1181/2005, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC O.T. SRL București a formulat contestație împotriva deciziei nr. 191 din 10 martie 2005, emisă de C.N.A., solicitând a se constata nulitatea absolută a acesteia, urmând a fi desființată ca neîntemeiată și nelegală.
Reclamanta și-a motivat acțiunea, prin aceea că decizia contestată a fost întocmită cu neobservarea formelor legale prevăzute de lege sub sancțiunea nulității, și anume, au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 6 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor cu privire la datele de identificare a contravenientului persoană juridică și, respectiv, a reprezentantului acesteia, precum și termenul de atac și organul la care se depune contestația.
Pe fondul cauzei, reclamanta arată că este nelegală decizia contestată, deoarece a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 19 alin. (2), art. 14 alin. (1) și (3) din decizia nr. 248/2004 și art. 91 din Legea nr. 504/2004, amenda contravențională de 50.000.000 lei fiindu-i aplicată, fără a se emite mai întâi o somație care să conțină condiții și termene precise de intrare în legalitate.
Pe de altă parte, trebuie să se aprecieze asupra faptului că emisiunea a fost transmisă în direct, ceea ce face ca cenzurarea afirmațiilor invitatului emisiunii să fie greu de realizat, dar cu toate acestea realizatorul emisiunii a intervenit de nenumărate ori, întrerupând invitatul și atenționându-l asupra limbajului folosit, astfel încât în mod eronat s-a reținut că realizatorul emisiunii nu a avut nici o reacție la adresa manifestării agresive a domnului P.N. și a modului de a se exprima.
Pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
S-au administrat probatorii cu acte și s-a procedat la vizionarea casetei audio, în urma analizării acestora instanța pronunțând sentința civilă nr. 1516 din 21 septembrie 2005 ,prin care a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că decizia contestată nr. 191 din 10 martire 2005, prin care radiodifuzorul SC O.T. SRL București a fost sancționat cu amendă în cuantum de 50.000.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, modificată și completată, precum și cele ale art. 14 alin. (1) și (3) din decizia nr. 248/2004, a fost emisă în condițiile Legii nr. 504/2002.
Prin decizia contestată, s-a reținut că realizatorul emisiunii, domnul D.D. a avut o atitudine pasivă față de manifestarea invitatului emisiunii, domnul N.P. care, prin afirmațiile făcute, a adus atingere demnității unor persoane care nu erau prezente în emisiune (soția domnului G. sau domnul P).
Realizatorul emisiunii trebuia să pună în vedere invitatului său, să probeze afirmațiile făcute, așa cum prevăd dispozițiile art. 14 alin. (1) și (3) din decizia C.N.A. nr. 248/2004, privind protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine, ori acesta nu a avut o astfel de atitudine, considerând că afirmațiile făcute în emisiune au fost de ordin apreciativ.
Se precizează în considerentele sentinței și faptul că din actele aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a mai fost sancționată contravențional, astfel că aplicabile sunt dispozițiile art. 91 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 504/2002, conform cărora nu era necesară emiterea în prealabil a unei somații cu condiții și termene de intrare în legalitate.
în speță, nu este aplicabilă O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, decizia contestată fiind emisă în condițiile Legii nr. 504/2002, lege aplicabilă în speță.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
De fapt, recurenta reiterează motivele pentru care a contestat decizia C.N.A., primul motiv de recurs referindu-se la faptul că decizia de sancționare nu respectă minime condiții de formă, în speță impunându-se coroborarea dispozițiilor Legii nr. 504/2002, cu dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
Cel de-al doilea motiv de recurs privește fondul cauzei, susținerea recurentei fiind în sensul că în mod eronat, instanța a reținut o atitudine pasivă din parte realizatorului emisiunii, deoarece, în realitate, acesta a intervenit de nenumărate ori, întrerupând invitatul și atenționându-l în legătură cu limbajul folosit, încercând chiar să-i întrerupă microfonul prin solicitarea ca emisiunea să fie întreruptă de publicitate.
Se concluzionează că nu subzistă nici un temei al sancționării recurentei și se solicită admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond, admiterea contestației, astfel cum a fost formulată.
Intimatul C.N.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică.
Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, înalta Curte de Casație și Justiție l-a respins, pentru considerentele ce se vor menționa în continuare.
Prin decizia nr. 191 din 10 martie 2005, recurenta-reclamantă a fost sancționată cu 50.000.000 lei amendă, pentru încălcarea prevederilor art. 3 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 14 alin. (1) și (3) din decizia nr. 248/2004 privind protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine, deoarece în cadrul emisiunii "D.D.D.", ediția 14 - 15 februarie 2005, difuzată între orele 21.09-01.32, invitatul emisiunii dl. N.P., a făcut o serie de afirmații denigratoare și calomnioase la adresa d-lui P. și a familiei G., față de această manifestare agresivă, realizatorul emisiunii neavând nici o reacție, din care să rezulte că dezaprobă astfel de atitudini, prin care se încalcă drepturile și libertățile fundamentale ale omului, ceea ce constituie contravenție.
Așa cum rezultă din chiar cuprinsul Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, regimul sancționator pe care îl instituie, reprezintă legea specială în materie, acesta fiind altul, decât cel stabilit prin O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare, care reprezintă legea generală în materia contravențiilor.
Fiind vorba de o lege specială, care potrivit principiului de drept, specialibus generalie derogant, derogă de la legea generală, în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare - art. 16 alin. (1) și art. 6, în raport cu care lipsa datelor de identificare a contravenientului persoană juridică și, respectiv, a reprezentantului acesteia, precum și termenul de atac și organul la care se depune contestația, ar conduce la nulitatea absolută a actului contestat.
Afirmația recurentei-reclamante, cum că "în nici un text din Legea nr. 504/2002 nu se prevede faptul că contravențiilor contestate de Consiliu nu le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001, motiv pentru care se impune coroborarea dispozițiilor Legii nr. 504/2002, cu dispozițiile O.G. 2/2001", dovedește necunoașterea dispozițiilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, deoarece prin reglementările acesteia s-a urmărit tocmai instituirea unui regim juridic derogatoriu de la dreptul comun pentru contravențiile din domeniul audiovizualului.
în concret, decizia C.N.A., de aplicare a unei amenzi contravenționale, nu este un proces-verbal de contravenție, în sensul dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, ci un act administrativ admisibil a fi contestat în termenele și condițiile prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, așa încât deciziile emise de C.N.A. nu pot fi lovite de nulitate, pentru că nu respectă condițiile de formă prevăzute de O.G. nr. 2/2001.
Cea de-a doua critică a recurentului, ce vizează soluționarea greșită a cauzei pe fondul său, este și ea neîntemeiată.
Decizia contestată, cu nr. 191 din 10 martie 2005, a C.N.A., a fost emisă în urma analizării raportului de monitorizare întocmit de direcția de specialitate și CD-ul cu înregistrarea emisiunii, reținându-se că postul de televiziune O.T. a încălcat dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora "răspunderea pentru conținutul serviciilor de programe difuzat, revine, în condițiile legii, radio-difuzorului, realizatorului sau autorului, după caz", cât și prevederile alin. (1) și (3) ale art. 14 din decizia nr. 248/2004 privind protecția demnității umane și a dreptului la propria imagine, realizatorii emisiunilor având obligația de a respecta dreptul persoanei la propria imagine și să pună în vedere interlocutorilor, să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice cel puțin probele care le susțin.
Contrar susținerilor recurentei-reclamante, s-a stabilit în mod cert și instanța a reținut în mod corect, faptul că realizatorul emisiunii, deși avea posibilitatea din punct de vedere tehnic de a interveni în mod concret, respectiv de a întrerupe microfonul invitatului său, nu a făcut nici un demers în acest sens și nici nu i-a pus în vedere să probeze afirmațiile acuzatoare sau să indice probele ce le susțin, atitudinea pasivă a realizatorului emisiunii audiovizuale lăsând a se înțelege că acesta este de acord cu astfel de atitudini agresive ce pun în pericol drepturile și libertățile fundamentale ale omului.
Afirmația recurentei-reclamante, în sensul că persoanele lezate au posibilitatea de a solicita dreptul la replică sau de a se adresa instanței de judecată, fiind singurele în măsură a aprecia dacă prin materialul prezentat le-au fost vătămate drepturi legitime, nu poate fi avută în vedere, deoarece potrivit reglementărilor din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, C.N.A., în calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, are obligația legală de a asigura protejarea demnității umane și a dreptului la propria imagine.
Art. 89 lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 prevede în mod expres că una din formele de exercitare a activității de control de către C.N.A., se realizează chiar din oficiu, exercitarea activității de control fiind total independentă față de atitudinea pe care ar putea să o aibă persoanele lezate.
Rezultă, astfel, că aplicarea sancțiunii de către C.N.A., recurentei-reclamante, constând în 50 milioane lei amendă, pentru postul de televiziune O.T., este consecința aplicării normelor legale în vigoare ce guvernează domeniul audiovizualului, Legea nr. 504/2002, respectiv decizia C.N.A. nr. 248/2004 privind protejarea demnității umane și a dreptului la propria imagine, dată în aplicarea Legii audiovizualului nr. 504/2004.
De altfel, așa cum corect reține și instanța de fond, recurenta nu este la prima încălcare a acestor norme, anterior fiind sancționată prin deciziile nr. 489 din 21 decembrie 2004 și nr. 160 din 17 februarie 2005, emise de C.N.A.
Pentru toate aceste considerente, recursul formulat de reclamanta SC O.T. SRL București, este nefondat, astfel că, în baza art. 312 C. proc. civ., a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2351/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2338/2006. Contencios → |
|---|
