ICCJ. Decizia nr. 2367/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată sub nr. 907/2/2006, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC B.D. SA Baia Mare a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenței, solicitând ca, prin sentința ce va pronunța, instanța să dispună suspendarea executării deciziei nr. 224 din 19 decembrie 2005, pronunțată de Plenul Consiliului Concurenței, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei având ca obiect acțiunea de fond prin care se solicită anularea acestei decizii.
în drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
Reclamanta susține în motivarea acțiunii, că amenda ce i-a fost aplicată prin sus-menționata decizie, în cuantum de 679.372,08 RON, mai precis executarea acesteia, ar avea consecințe patrimoniale grave pentru desfășurarea activității societății, paguba ce ar urma să se producă, fiind iminentă.
Din perspectiva cazului bine justificat, a precizat că la individualizarea sancțiunii nu s-a ținut cont de contribuția efectivă la realizarea înțelegerii, calculul amenzii făcându-se în raport cu cifra totală de afaceri, fără a se reține că reclamanta desfășoară și alte activități.
Pârâtul Consiliul Concurenței a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca neîntemeiată.
S-au administrat probatorii cu înscrisuri și în urma analizării acestora, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 127 din 19 ianuarie 2006, prin care a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării deciziei nr. 224 din 19 decembrie 2005 a Consiliului Concurenței.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că în speță, nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în ce privește cazul bine justificat, neexistând un text expres care să prevadă că cifra de afaceri se referă doar la activități legate de cele reținute prin decizia atacată, iar dovada pagubei iminente nu a putut fi făcută de reclamantă, neavând relevanță bilanțurile contabile pe anii 2003 și 2004, ci doar situația financiară actuală, influențată de faptul achitării amenzii.
Individualizarea sancțiunii, reține instanța de fond, nu poate fi analizată din perspectiva neprejudecării fondului, amenda fiind stabilită într-un anume procent din cifra de afaceri.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că în mod eronat instanța de fond a apreciat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, pentru suspendarea executării amenzii contravenționale, respectiv cazul temeinic justificat și paguba iminentă, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a fondului cauzei, prin care se solicită anularea deciziei prin care i s-a aplicat amenda.
Cazul temeinic justificat este reprezentat de situația financiară actuală a societății, executarea amenzii de 679.372,08 RON creând consecințe grave pentru întreaga activitate desfășurată de societate, câtă vreme profitul obținut pe ultimii doi ani este inferior amenzii pe care societatea ar trebui să o suporte, aceasta fiind ținută și de rambursarea ratelor de credit angajate și care cumulat pentru primele două luni ale anului 2006, au o valoare de 12.360.000 RON.
Suportarea unei sancțiuni grave din punct de vedere al patrimoniului societății, fără să se fi exercitat controlul judecătoresc al actelor și faptelor presupus anticoncurențiale, ar fi extrem de păgubitoare pentru societate.
Analizând recursul, prin prisma motivelor de recurs formulate și în raport cu legislația incidentă în cauză, înalta Curte de Casație și Justiție l-a respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
în conformitate cu art. 14 și 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanța poate dispune suspendarea executării actului atacat, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, cele două condiții urmând a fi îndeplinite în mod cumulativ.
Contrar susținerilor reclamantei-recurente, instanța, printr-o analiză corectă a probelor administrate, a statuat că recurenta nu a dovedit producerea unei "pagube iminente", în cazul în care s-ar trece la executarea sancțiunii contravenționale. înscrisurile depuse la dosar și care atestă situația financiară a societății în cursul anilor 2003 - 2004, și nu la momentul la care se pune problema executării amenzii contravenționale, precum și cele două contracte de credit, pe care societatea le-a contractat în anii 2003, respectiv 2005, sunt insuficiente și neconvingătoare, în contextul în care recurenta nu a făcut vorbire și despre creanțele pe care le are de încasat, iar executarea amenzii contravenționale nu se face doar asupra lichidităților societății, ci și asupra activelor sale corporale și incorporale.
Având în vedere faptul că amenda a cărei suspendare se cere, a fost calculată într-un procent de doar 0,8% din cifra de afaceri a societății recurente, aferentă anului 2004, apare ca lipsită de credibilitate afirmația recurentei-reclamante, în sensul că prin executarea sancțiunii contravenționale aplicate s-ar produce grave perturbări ale activității sale și importante prejudicii.
Cât privește critica referitoare la greșita individualizare a sancțiunii aplicate, constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că aceasta nu poate fi analizată în cadrul cererii de suspendare a executării, aceasta constituind o problemă de fond, ce urmează a fi analizată în cadrul acțiunii având ca obiect anularea deciziei Plenului Consiliului concurenței.
Așadar, instanța de fond, a pronunțat o soluție legală și temeinică, neafectată de vreunul din motivele de casare sau modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recursul formulat fiind respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2338/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2345/2006. Contencios → |
|---|
