ICCJ. Decizia nr. 2375/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 8 decembrie 2004, la Curtea de Apel Constanța, reclamanta SC V.B. SA Constanța a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se anuleze decizia nr. 330/2004, emisă de către pârâtă, motivând că obiectul contestației sale a constat în critica modului de stabilire, de calcul al debitelor ce cad sub incidența Legii nr. 190/2004, respectiv, modul de stabilire a obligației bugetare restante la 30 decembrie 2000, precum și accesoriilor aferente acestor obligații.
A mai susținut reclamanta, că pârâta a aplicat o metodă de calcul ce a avut drept consecință, diminuarea cu 14.475.746.904 lei, a debitelor restante și, implicit, diminuarea majorărilor de întârziere și a penalităților, cu 19.187.164.392 lei și că prin aplicarea acestei metode, reclamanta a fost privată de scutirea a 33.662.911.296 lei.
Prin sentința civilă nr. 252/CA din 29 iunie 2005, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, contestația în contencios administrativ formulată de reclamanta SC V.B. SA Constanța.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că motivele invocate în contestația formulată împotriva deciziei nr. 330 din 29 octombrie 2004, emisă de către Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală, au vizat metoda de calcul a debitelor, metodă ce a avut drept consecință, în opinia reclamantei, vătămarea sa, prin stabilirea unor sume mult mai mici, decât cele existente și restante la 30 decembrie 2000, precum și a dobânzilor și a penalităților de întârziere.
S-a mai reținut că potrivit art. 5 din Legea nr. 190/2004, modificată prin O.G. nr. 94/2004, certificatul de obligații bugetare este actul prin care se stabilesc sumele pentru care se acordă facilitățile prevăzute de lege și că în certificatul de obligații bugetare sunt preluate din actul de control, numai acele sume care se încadrează în prevederile Legii nr. 190/2004, întrucât procesul-verbal de control nu are ca obiect stabilirea sumelor ce vor face obiectul înlesnirilor, ci doar calculul unor anumite obligații bugetare.
De asemenea, a reținut că, în cauză, reclamanta nu a contestat baza de impozitare sau cotele de impozit aplicate, ci cuantumul sumelor care fac obiectul aplicării Legii nr. 190/2004 și care urmau să fie stabilite prin certificatul de obligații bugetare și împotriva căruia reclamanta putea formula contestație.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, SC V.B. SA Constanța, arătând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre, fără să-și motiveze soluția, invocând dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
în motivare, recurenta a susținut că dispozițiile art. 174 C. proc. fisc., nu stabilesc limitele și motivele pentru care se poate ataca un act administrativ fiscal și că obiectul principal al contestației a fost tocmai modul de stabilire, modul de calcul al debitelor care cad sub incidența Legii nr. 190/2004, respectiv modul de stabilire a obligațiilor bugetare restante la data de 30 decembrie 2000, precum și a accesoriilor aferente acestor obligații.
A mai arătat că aplicarea metodei de stabilire a debitelor, folosită de intimată, a avut drept consecință, diminuarea cu 14.475.746.904 lei a debitelor restante la 30 decembrie 2000 și, implicit, diminuarea majorărilor (dobânzilor) de întârziere și a penalităților, cu 19.187.164.392 lei, ceea ce a reprezentat o încălcare a dispozițiilor Legii nr. 190/2004 și că această metodă a condus la stabilirea unor debite mult mai mici, decât cele existente și restante la 30 decembrie 2000, acestea reprezentând și baza de calcul a accesoriilor, influențând cuantumul dobânzilor și penalităților de întârziere.
Totodată, a susținut recurenta că, după stabilirea debitelor restante la data de 30 decembrie 2000, organul fiscal a scăzut din aceste debite, plățile ulterioare făcute de societatea reclamantă, stabilind suma cu titlu de debit care urma să fie scutită, prin această modalitate, reclamanta fiind privată de scutirea a 33.662.911.296 lei.
Cu privire la prematuritatea contestației, în sensul că a formulat contestație împotriva certificatului de obligații bugetare, recurenta a susținut că, atât nota de constatare, cât și certificatul de obligații fiscale, sunt acte administrative fiscale, în sensul art. 42 C. proc. fisc. și sunt supuse acelorași reguli de contestare, potrivit dispozițiilor art. 174 C. proc. fisc. și că în conținutul certificatelor de obligații bugetare sunt cuprinse aceleași sume stabilite prin nota de contestare, motiv pentru care nu se poate vorbi de prematuritatea introducerii contestației, atâta vreme, cât chiar pârâta a arătat prin nota de constatare că a procedat la soluționarea adresei nr. 6192 din 8 iunie 2004, prin care SC V.B. SA Constanța a solicitat eliberarea unui certificat fiscal în baza prevederilor Legii nr. 190/2004.
La data de 5 aprilie 2006, prin serviciul registratură, au formulat cerere de intervenție în interesul recurentei, petenții I.G., D.E.C., D.I.Ș. și B.C., arătând că, deși art. 3 din Legea nr. 190/2004, condiționa acordarea facilităților, de eliberarea certificatului de obligații bugetare prin care urma a se atesta cuantumul sumei care face obiectul înlesnirilor la plată, certificatul de obligații bugetare nu a fost acordat niciodată societății recurente, din culpa exclusivă a organului de control financiar și că recurenta nu a beneficiat niciodată de facilitățile prevăzute în acest act normativ.
în justificarea interesului de a formula cerere de intervenție în cauză, petenții, în calitatea lor de acționari ai societății comerciale recurente, au invocat art. 14 din Convenția pentru aplicarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, precum și dispozițiile art. 20 din Constituția României.
în baza art. 52 C. proc. civ., Curtea a încuviințat, în principiu, cererea de intervenție accesorie.
Examinând cauza, în raport cu criticile aduse de recurentă și susținute de intervenienți, precum și în temeiul art. 3041C. proc. civ., înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinței atacate.
Obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită Curtea de Apel Constanța, ca instanță de contencios administrativ și fiscal, vizează legalitatea deciziei nr. 330 din 29 octombrie 2004, prin care Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală a respins, ca prematur formulată, contestația SC V.B. SA Constanța împotriva notei de constatare nr. 321 din 1 iulie 2004, întocmită de organele de control din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Constanța.
Respectând dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., prin soluția pronunțată, instanța fondului a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, stabilind că decizia contestată de reclamantă este legală.
Organele de control ale Ministerului Finanțelor Publice, responsabile cu efectuarea de verificări la societățile prevăzute în domeniul de aplicare a Legii nr. 190/2004, printre care și societatea recurentă, au întocmit nota de constatare nr. 321 din 1 iulie 2004.
Prin această notă au fost preluate obligațiile restante stabilite prin nota de constatare din 19 februarie 2001, necontestată de recurenta-reclamantă, fiind actualizate accesoriile aferente debitelor restante până la 24 mai 2004.
Actul de control a privit, așadar, numai calculul unor anumite obligații bugetare, și nu stabilirea sumelor care fac obiectul înlesnirilor la plată conform Legii nr. 190/2004.
Singurul act administrativ fiscal prin care se stabilesc sumele amintite mai sus și care nu poate fi confundat cu actul de control, este certificatul de obligații bugetare.
Astfel, potrivit art. 5 din Legea nr. 190/2004, modificată prin O.U.G. nr. 94/2004, "sumele ce fac obiectul înlesnirilor la plată, reglementate de art. 1 alin. (1) lit. a), b) și c) și de art. 4, sunt stabilite de certificatele de obligații bugetare eliberate (...) pe baza actelor de control, de către organele competente ale Ministerului Finanțelor Publice sau de către autoritățile administrației publice locale pentru bugetele locale, după caz".
Or, în cauză, prin contestația îndreptată împotriva notei de constatare din 1 iulie 2004, SC V.B. SA nu a atacat aspecte legate de stabilirea bazei impozabile și a cotei de impozitare. Contestarea a vizat cuantumul sumelor care se încadrează în dispozițiile Legii nr. 190/2004 (privind stimularea privatizării și dezvoltării societăților comerciale din domeniul agriculturii), sume care, potrivit legii, urmau a fi stabilite numai prin certificatul de obligații bugetare.
Cum în favoarea recurentei-reclamante, un asemenea certificat nu a fost emis, în mod corect organul de soluționare a contestațiilor a respins, ca prematur introdusă, această contestație.
Prin soluția dată de Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală și menținută de instanța de fond, ambele argumentate legal, așa cum s-a arătat, înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că nu s-a adus atingere dreptului la contestare prevăzut de art. 174 și urm. C. proc. fisc., așa cum a susținut recurenta.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
Pentru aceleași considerente, cererea de intervenție accesorie apare, de asemenea, ca nefondată și a fost respinsă în consecință.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2376/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2351/2006. Contencios → |
|---|
