ICCJ. Decizia nr. 2381/2006. Contencios
| Comentarii |
|
în cauza ce formează obiectul dosarului nr. 3672/2004, pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă, prin încheierea de ședință din 7 octombrie 2005, s-a dispus în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, înaintarea dosarului, Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 10 nr. 0351, emis de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, act administrativ emis de o autoritate a administrației centrale, excepție invocată de pârâtul B.G.
în motivarea excepției invocate, acesta a susținut că actul administrativ, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 10 nr. 0351, este nelegal, fiind emis cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 15/1990 și a H.G. nr. 834/1991, întrucât beneficiara acestuia, respectiv SC P. SA, prin autoarea sa Institutul de Cercetări Studii și Proiectări pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului U. București nu deținea terenul în administrare operativă la momentul organizării, iar SC P. SA nu putea fi beneficiara certificatului respectiv, în condițiile în care nu deține în proprietate, clădirea aflată pe acest teren, care nu îi este necesar desfășurării activității, conform obiectului său de activitate.
Au mai fost invocate dispozițiile art. 19 și ale 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, privind reorganizarea unităților economice de stat, ca regii autonome și societăți comerciale și dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991.
Emitentul actului administrativ împotriva căruia a fost invocată excepția de nelegalitate, respectiv Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului a fost introdus în cauză, la cererea reclamantei SC P. SA, prin încheierea din 14 decembrie 2005.
Prin sentința civilă nr. 718 din 22 martie 2006, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 10 nr. 0351, emis la data de 9 mai 1995, invocată de B.G.
în motivarea soluției, instanța de fond a reținut că prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 10 nr. 0351, emis la data de 9 mai 1995, de către Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, se atestă dreptul de proprietate pentru SC P. SA București, pentru suprafața de teren, proprietatea exclusivă a societății, de 11.094 mp și în indiviză de 428 mp, conform Anexei nr. 2 și planurilor topografice cuprinse în Anexele nr. 4 și nr. 5 din documentația de stabilire și evaluare terenurilor, înregistrată la data de 20 aprilie 1995, la Oficiul de cadastru și Organizarea Teritoriului a municipiul București.
A mai reținut Curtea de Apel București, că prevederile H.G. nr. 834/1991 vizează stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale de stat, iar dispozițiile sale nu condiționează emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, de existența unor construcții pe aceste terenuri.
Instanța de fond a constatat, din probele administrate în cauză, că emitentul actului a procedat la eliberarea acestuia, cu respectarea prevederilor Legii nr. 15/1990, cât și ale H.G. nr. 834/1991, pe baza documentației impusă de normele legale, verificată și avizată conform dispozițiilor comune ale M.E.F. și Ministerului Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului nr. 2265/311 din 28 februarie 1992, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat.
Curtea de Apel București a concluzionat, în sensul că beneficiara pârâtă SC P. SA a făcut dovada utilității terenului, în vederea îndeplinirii obiectului său de activitate, ca și a preluării patrimoniului său în baza H.G. nr. 162/1991, a părții de activ și de pasiv din patrimoniul Urban Proiect București, care își încetase activitatea. Astfel, certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria M 10 nr. 0351, emis la data de 9 mai 1995, de către Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost emis.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, reclamantul B.G., în temeiul art. 3041C. proc. civ.
în esență, reclamantul critică sentința Curții de Apel București, sub următoarele aspecte:
1. în mod greșit a reținut prima instanță, legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, deoarece SC P. SA nu putea fi beneficiara acestuia, conform H.G. nr. 834/1991, în condițiile în care autoarea sa, Institutul de Cercetări Studii și Proiectări pentru Urbanism și Amenajarea Teritoriului U. București nu deținea terenul în administrare operativă la momentul reorganizării în baza Legii nr. 15/1990. în dezvoltarea acestui motiv se arată că nu există nici un document la dosar, care să certifice situația de fapt reținută de instanța de fond.
2. SC P. SA nu putea fi beneficiara certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, în condițiile în care nu deținea în proprietate clădirea aflată pe acest teren, condiție impusă de art. 1 din H.G. nr. 834/1991.
3. SC P. SA nu putea dobândi proprietatea asupra terenului, în condițiile în care acesta nu era necesar desfășurării obiectului de activitate al acesteia, respectiv activitatea de proiectare, suprafața fiind excedentară nevoilor societății.
Potrivit prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., aplicabile în recurs, conform normei de trimitere cuprinse în art. 298 și 316 din același act normativ, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Examinând motivul de ordine publică ridicat din oficiu de instanța de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., referitor la inadmisibilitatea invocării, de către recurentul B.G., a excepției de nelegalitate a actului administrativ individual, pe calea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004, se rețin următoarele:
Certificatul seria M 10 nr. 0351, prin care s-a atestat dreptul de proprietate al SC P. SA București, asupra unei suprafețe de teren de 11094 mp, în proprietate exclusivă și asupra unei suprafețe de teren de 428 mp, în cotă parte indiviză, a fost emis de Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, la 9 mai 1995, iar excepția de nelegalitate a acestui act administrativ unilateral cu caracter individual a fost invocată de recurentul B.G., la 1 septembrie 2005, în dosarul nr. 3672/2004, al Curții de Apel București, secția a III-a civilă, având ca obiect, judecarea recursului declarat la 15 martie 2004, împotriva deciziei civile nr. 148/A din 2 februarie 2004 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.
Legea dispune, conform prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.
Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate, urmând ca în acest caz, instanța sesizată cu judecarea cauzei, constatând că actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, să sesizeze prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă să suspende cauza.
Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, a intrat în vigoare la 6 ianuarie 2005, astfel că este inadmisibilă excepția de nelegalitate întemeiată pe dispozițiile art. 4 din lege și invocată în cadrul unor acțiuni formulate anterior intrării în vigoare a noii legi a contenciosului administrativ.
într-adevăr, potrivit art. 27 din Legea nr. 554/2004, cauzele aflate pe rolul instanțelor, la data intrării în vigoare a legii, vor continua să se judece potrivit legii aplicabile în momentul sesizării instanței. Or, în momentul sesizării Judecătoriei sectorului 2 București, cu acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA împotriva pârâților B.G. și SC L. SRL, era în vigoare Legea nr. 29/1990, care nu cuprindea dispoziții similare celor din art. 4 a noii legi a contenciosului administrativ.
Mai mult, pe temeiul principiului neretroactivității legii noi, excepția de nelegalitate invocată de recurentul B.G., este inadmisibilă, și datorită faptului că se referă la un act administrativ cu caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, fiind evident că acest act normativ se aplică numai actelor administrative comunicate sau publicate începând cu data de 6 ianuarie 2005.
Excepția de nelegalitate a unui act administrativ cu caracter individual, întemeiată pe prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, se poate, așadar, ridica, numai cu privire la acte emise după intrarea în vigoarea a acestei legi, până la această dată fiind aplicabile principiile generale de drept recunoscute de practica judiciară anterioară.
în aceste condiții, cum soluția de respingere a excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 10 nr. 0351, emis la data de 9 mai 1995, de fostul Minister al Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, este corectă, pe considerente de inadmisibilitate, însă, urmează a se respinge, ca nefondat, recursul formulat de B.G.
Motivele de recurs invocate de recurentul B.G., privitoare la aspectele de nelegalitate ale actului administrativ individual atacat, față de cele mai sus expuse, nu se mai impun a fi analizate.
Cât privește cererea intimatei SC P. SA București, de obligare a recurentului B.G., la plata sumei de 25.000 lei (RON), cu titlu de onorariu avocațial în recurs, instanța de recurs urmează a face aplicarea prevederilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., apreciind că onorariul solicitat este nepotrivit de mare în raport cu specificul pricinii și cu munca îndeplinită de avocat.
în consecință, în temeiul dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., față de soluția dată recursului, a fost obligat recurentul B.G., la plata în favoarea intimatei SC P. SA București, a sumei de 1000 (RON) cu titlu de cheltuieli de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2397/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2376/2006. Contencios → |
|---|
