ICCJ. Decizia nr. 2388/2006. Contencios
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Dâmbovița, la data de 9 august 2005, sub nr. 5462/2005, reclamanta SC U.A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.J.O.F.M. Dâmbovița ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei nr. 7957 din 11 iulie 2005 și recunoașterea dreptului reclamantei, constând în plata, în limita unei cote de 20% din sumele încasate din închirieri, vânzări de active și vânzări de participații la capitalul social al societății, conform art. 128din O.U.G. nr. 22/2004, pentru modificarea O.U.G. nr. 95/2002.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin O.U.G. nr. 95/2002, filiala SC U.A. SA din cadrul C.N. R. SA București, a fost supusă unui proces de restructurare, prin disponibilizări colective de personal, ca urmare a privatizării și reorganizării unităților din industria de apărare.
A arătat reclamanta, că personalul disponibilizat a beneficiat în momentul concedierii de plăți compensatorii lunare, indemnizație de șomaj și venit de completare, conform art. 12 din O.U.G. nr. 95/2002, modificată prin O.U.G. nr. 22/2004 și, potrivit art. 124din ordonanță, sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la art. 12 se suportă din bugetul asigurărilor de șomaj, urmând ca ulterior, potrivit art. 128din ordonanță, sumele acordate să fie recuperate de la agenții economici din industria de apărare, pe măsura vânzărilor de active sau de închirieri încasate pe parcurs, și nu în termen de 15 zile de la primirea titlului, astfel cum a somat-o pârâta.
S-a mai susținut că reclamanta nu a avut vânzări sau închirieri de active sau de participație la capitalul social, astfel încât decizia emisă de pârâtă, este nelegală și, totodată, nu i s-a întocmit proces-verbal de control, pentru suma ce trebuie să o restituie.
Prin sentința nr. 1363 din 6 septembrie 2005, Tribunalul Dâmbovița, secția comercială și de contencios administrativ, a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantă, în favoarea Curții de Apel Ploiești, reținând necompetența materială a tribunalului, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
La Curtea de Apel Ploiești, cauza a format obiectul dosarului nr. 8697/2005.
Pârâta A.J.O.F.M. Dâmbovița, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, arătând că actul atacat de către contestatoare, și anume, decizia nr. 7957 din 11 iulie 2005 și înștiințarea de plată emisă cu același număr, sunt acte administrative fiscale și pentru care reclamanta trebuia să formuleze plângere la organul administrativ emitent, acțiunea fiind inadmisibilă.
Prin sentința nr. 9 din 16 ianuarie 2006, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâta A.J.O.F.M. Dâmbovița și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta SC U.A. SA Moreni.
Pentru a pronunța soluția mai sus, instanța de fond a reținut că art. 178 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., adoptat prin O.G. nr. 92/2003, prevede că împotriva deciziilor de impunere a actelor administrative fiscale asimilate deciziilor de impunere, se formulează contestație care se soluționează de organele competente de soluționare constituite la nivel central. Contestatoarea nu a optat pentru calea administrativ-jurisdicțională prevăzută de Codul de procedură fiscală, fiindu-i în acest caz aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în care se arată că procedura administrativă prealabilă se aplică și atunci când legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta.
Instanța de fond a concluzionat, în sensul că reclamanta nu a respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, acțiunea fiind introdusă direct la instanța de contencios administrativ.
împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta SC U.A. SA Moreni, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9, precum și pe dispozițiile art. 3041C. proc. civ.
Mai susține recurenta-reclamantă, că pe data de 16 ianuarie 2006 a depus la organul emitent, plângere prealabilă împotriva deciziei de imputare nr. 7957/2005, la care nu a primit răspuns nici până la data formulării prezentei cereri de recurs.
Intimata-pârâtă A.J.O.F.M. Dâmbovița a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea dispozițiilor sentinței pronunțată de Curtea de Apel Ploiești.
Recursul este nefondat.
Recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond nu a avut în vedere că dreptul la contestație a fost obstrucționat prin necomunicarea procesului-verbal de control întocmit la data de 23 iunie 2005 și că nerespectarea procedurii prealabile s-a acoperit prin plângerea nr. 88/2000, adresată intimatei A.J.O.F.M. Dâmbovița, la care nu s-a primit nici-un răspuns. Cu privire la fondul cauzei, s-a subliniat că decizia nr. 7957/2005 este lovită de nulitate, pentru nerespectarea art. 178 și urm. C. proc. fisc.
Recursul este nefondat.
Așa cum rezultă cu claritate din prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, în această materie, posibilitatea persoanei vătămate de a se adresa instanței este condiționată de sesizarea, în prealabil, a autorității administrative emitente a actului pretins vătămător. Sub acest aspect, atât doctrina, cât și jurisprudența au stabilit că nerespectarea procedurii prealabile constituie un fine de neprimire.
Prin alin. (2) al textului mai înainte amintit, legiuitorul a abordat și situația procedurii prealabile, atunci când există o jurisdicție administrativ-jurisdicțională, iar partea nu optează pentru aceasta. Rezolvarea este dată prin trimiterea expresă la alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 554/2004, mai exact la obligativitatea respectării acestei proceduri prealabile, dacă partea nu a înțeles să apeleze la procedura administrativ-jurisdicțională.
în speță, obiectul acțiunii a vizat anularea deciziei nr. 7957 din 11 iulie 2005, emisă de Directorul executiv al A.J.O.F.M. Dâmbovița, prin care s-a imputat recurentei-reclamante, contravaloarea plăților compensatorii acordate în temeiul O.U.G. nr. 22/2004.
Instanța fondului a constatat incidența prevederilor art. 178 alin. (1) lit. c) C. proc. fisc., față de cuantumul sumei contestate, dar și faptul că reclamanta nu s-a adresat organului central.
Observându-se în același timp și lipsa unei contestații adresate autorității emitente, în mod corect s-a făcut aplicația art. 7 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, acțiunea fiind respinsă ca inadmisibilă.
Având în vedere dispozițiile imperative ale art. 7 din lege, potrivit cărora înainte de a se adresa instanței, cel ce se consideră vătămat, trebuie să solicite autorității emitente, revocarea, în tot sau în parte, a actului, depunerea unei asemenea plângeri la autoritatea emitentă, la data de 16 ianuarie 2006, nu poate conduce la casarea hotărârii judecătorești atacate.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2405/2006. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2404/2006. Contencios → |
|---|
