ICCJ. Decizia nr. 2378/2006. Contencios. Refuz acordare drepturi veterani de război L nr.44/1994. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.2378/2006
Dosar nr. 25552/2/2005
Şedinţa publică din 22 iulie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;
Prin acţiunea înregistrată la 28 iulie 2005, la Curtea de Apel Bucureşti, reclamantul V.I. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Apărării Naţionale, ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună, în baza Legii nr. 44/1994, republicată, stabilirea calităţii sale de veteran de război şi eliberarea legitimaţiei care atestă această calitate.
Reclamantul şi-a întemeiat cererea, pe dispoziţiile art. 2 lit. a) din Legea nr. 44/1994, potrivit cărora „sunt consideraţi veterani de război, cetăţenii români din orice teritoriu care s-au înrolat voluntar şi au luptat în rândurile Naţiunilor Unite".
Prin sentinţa civilă nr. 1867 din 14 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de V.I., ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a participat în perioada 1995 - 1996, la misiunea de menţinere a păcii UNAVEM III Angola.
A mai reţinut instanţa de fond că art. 1 din Legea nr. 44/1994 enumeră situaţiile în care persoanele care au participat la primul sau al doilea război mondial în armata română, dobândesc calitatea de veterani de război, iar art. 2 stabileşte că pot dobândi calitatea de veteran de război, şi „cetăţenii români din orice teritoriu care s-au înrolat voluntar şi au luptat în rândurile armatelor Naţiunilor Unite".
Interpretând dispoziţiile legale menţionate, instanţa de fond a apreciat ca legiuitorul a înţeles să reglementeze prin Legea nr. 44/1994, numai situaţiile legate de primul sau al doilea război mondial, mai ales că sintagma de „Naţiunile Unite" desemnează alianţa constituită în anul 1994, de S.U.A. şi Marea Britanie, în prezent denumirea oficială fiind Organizaţia Naţiunilor Unite. În continuarea raţionamentului, Curtea de Apel Bucureşti reţine că dacă legiuitorul ar fi dorit ca Legea nr. 44/1994 să fie aplicabilă şi celor care au participat la misiunile organizaţiei în zilele noastre, ar fi folosit denumirea actuală şi oricum Organizaţia Naţiunilor Unite nu dispune de armată proprie, textul de lege referindu-se la armatele statelor care au format la acel moment „Naţiunile Unite".
În termen legal, împotriva sus-menţionatei sentinţe a declarat recurs reclamantul V.I.
Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 4, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., recurentul a subliniat că instanţa a dat o interpretare subiectivă şi discriminatorie Legii nr. 44/1994, depăşindu-şi atribuţiile puterii judecătoreşti, atunci când a stabilit că acest act normativ reglementează doar situaţiile legate de primul şi al doilea război mondial. În realitate, Legea nr. 44/1994 reglementează şi situaţia militarilor români care luptă voluntar în misiuni de menţinere a păcii, sub steagul de luptă al Naţiunilor Unite.
S-a apreciat ca greşită, diferenţierea făcută de instanţă între Naţiunile Unite şi Organizaţia Naţiunilor Unite. Întrucât România este membră a Organizaţiei Naţiunilor Unite din anul 1955, Legea nr. 44/1994 se aplică şi situaţiilor contemporane, cu atât mai mult, cu cât militarii care luptă în misiunile de menţinere a păcii, au contribuit decisiv la integrarea României în structura militară N.A.T.O.
Criticile formulate prin cererea de recurs sunt nefondate.
Prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe dispoziţiile art. 2 lit. a) şi art. 6 din Legea nr. 44/1994, reclamantul V.I. a solicitat Curţii de Apel Bucureşti, să îi recunoască acestuia, calitatea de veteran de război şi să dispună eliberarea legitimaţiei ce atestă această calitate.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 4 C. proc. civ., ce vizează depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, nu va fi primit, întrucât prin soluţia pronunţată, instanţa nu a săvârşit un exces de putere, ci a dat expresie atribuţiilor ce-i revin în baza legii.
Aşa cum se poate lesne observa din considerentele sentinţei pronunţate, Curtea de Apel Bucureşti a soluţionat cererea de chemare în judecată, fără a-i schimba natura, prin prisma actului normativ invocat de reclamant, iar argumentele de fapt şi de drept care au condus la convingerea instanţei, că acţiunea este neîntemeiată, au fost expuse, respectându-se, astfel, dispoziţiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ.
Instanţa fondului a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile Legii nr. 44/1994, iar modul în care a procedat, nu poate fi apreciat ca subiectiv sau discriminator.
Fără a minimaliza rolul şi sacrificiul militarilor români care luptă în misiunile de menţinere a păcii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că recurentului-reclamant nu îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 44/1994 (privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război), acesta neavând calitatea de veteran de război.
Numai prin interpretarea sistematică a prevederilor actului normativ în discuţie, cadrul juridic stabilit de legiuitor nu este încălcat.
Astfel, în condiţiile în care prin art. 1 şi art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 44/1994 se recunoaşte calitatea de veteran de război, persoanelor care au participat la primul sau al doilea război mondial, dispoziţiile art. 2 lit. a) nu pot fi deprinse de contextul în care se încadrează, referindu-se în mod evident şi exclusiv la persoanele precizate mai înainte.
De asemenea, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că, deşi pentru Organizaţia Naţiunilor Unite, organizaţie internaţională înfiinţată în anul 1945, este des folosită sintagma „Naţiunile Unite", totuşi denumirea oficială este aceea de Organizaţia Naţiunilor Unite.
Textul art. 2 lit. a) din Legea nr. 44/1994 trimite clar la „cetăţenii români din orice teritoriu care s-au înrolat voluntar şi au luptat în rândurile armatelor Naţiunilor Unite", în sensul de armate ale statelor care au format alianţa constituită în anul 1941 (iniţial de S.U.A. şi Marea Britanie).
Dacă intenţia legiuitorului ar fi fost aceea de a include în rândul veteranilor de război, şi pe cei care participă la activităţile Organizaţiei Naţiunilor Unite din zilele noastre, ar fi folosit denumirea oficială a acesteia.
De asemenea corect şi pentru a lămuri înţelesul exact al art. 2 lit. b) s-a reţinut că Organizaţia Naţiunilor Unite nu dispune de armată proprie, ci constituie, la nevoie, numai forţe de menţinere a păcii, acesta fiind unul din obiectivele principale conform Cartei Naţiunilor Unite.
În raport cu cele arătate, constatându-se că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este legală şi temeinică, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.I. împotriva sentinţei civile nr. 1867 din 14 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2364/2006. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2394/2006. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
